Raportul albumine/globuline (A/G)

Daca se imparte valoarea albuminelor la valoarea globulinelor se obtine un raport, care la oamenii sanatosi este de 1,2-1,5. Cresterea raportului A/G nu are importanta prea mare, dar scaderea acestui raport sub cifra 1 arata ca este vorba fie de boli care scad sinteza de albumina sanguina, fie de boli care cresc sinteza de globuline. Cauzele care fac sa scada albuminele serului sunt aceleasi care produc si scaderea proteinelor totale. Scaderea proportiei de albumine duce la o crestere relativa a proportiei de globuline. Cresterea reala a globulinelor serice se intalneste intr-o serie de boli microbiene acute si cronice, in bolile virotice si parazitare, in bolile de ficat si de rinichi, in bolile tumorale, in reumatism, boli de sange, dupa vaccinari etc. In unele boli pot sa creasca numai anumite fractiuni ale globulinelor asa cum se intampla in hepatita cronica, cand cresc mult gamma-globulinele si imunoglobulinele A (Ig A). Dupa tratamentul cauzei care a produs perturbarea fractiunilor proteinice, valorile electroforezei serului revin la normal.

Probele "hepatice" (testele de disproteinemie)

Sunt analize care exploreaza capacitatea ficatului de a sintetiza proteinele normale, necesare organismului. Un ser cu proteine normale in prezenta reactivilor cu care se fac probele hepatice, nu produce modificari vizibile. Dar un ser cu proteine modificate, in urma unor boli, produce cu reactivii respectivi o tulbureala. Cu cat tulbureala este mai mare, cu atat si modificarile biochimice ale proteinelor sunt mai intense. In categoria analizelor care exploreaza functia hepatica intra reactia cu timol, reactia Takata, Gros etc. Aceste analize devin anormale (pozitive) mai ales in bolile de ficat: hepatita acuta si cronica, ciroza, colecistita. Dar ele devin pozitive si in alte boli, in care se produc fractiuni proteinice anormale: boli de rinichi, de plamani, de splina, boli de sange si tumorale. Deci nu orice proba hepatica cu volori crescute arata o boala de ficat dupa cum nu indica totdeauna nici gradul de gravitate al bolii. De altfel acestea probe se pot modifica de la o luna la alta dupa tratament si regim alimentar. De aceea probele hepatice se interpreteaza intotdeauna in corelatie cu alte analize ajutatoare: proteinele totale, electoforeza, etc. (Serul prea gras falsifica rezultateale probelor hepatice. De aceea, persoanele care isi fac aceste analize nu vor manca cu 12 ore inainte de recoltarea sangelui.)

 

Bolnavii cu diabet, netratat au un sange gras. Inainte de a-si face probele hepatice, ei trebuie sa-i trateze mai intai diabetul, caci grasimile din serul lor nu scad numai cu regim alimentar.

Fibrinogenul

Fibrinogenul este o substanta proteinica din sange care este sintetizata de ficat si care are rol important in coagularea sangelui.
Valori normale ale fibrinogenului: 200-400 mg la 100 ml sange.
Scaderea fibrinogenului sub aceste valori poate produce hemoragii la bolnavii cu boli ale ficatului. Fibrinogenul creste insa foarte mult (peste 500 mg la 100 ml sange) in bolile infectioase acute si mai ales in reumatismul articular acut.

Deseurile rezultate din consumarea proteinelor

Ca urmare a consumului de proteine de catre organism rezulta si o serie de deseuri care nu mai pot fi utilizate si pe care organismul le elimina din sange in urina, iar in cantitati mai mici si prin transpiratie. Cele mai importante deseuri de proteine sunt: acidul uric, creatinina si ureea. Aceste substante se gasesc in mod normal, in sange, in concentratii mici, dar ele devin otravitoare pentru organism daca depasesc un anumit nivel de concentratie. De aceea, organismul le elimina prin rinichi in urina. Acidul uric, creatinina si ureea cresc in sange si urina dupa consumul de alimente bogate in proteine, in bolile care distrug sau consuma in mod exagerat proteinele corpului (boli infectioase, boli de sange, etc.). In bolile de rinichi (nefrita acuta si cronica, insuficienta renala) aceste substante nu mai pot fi filtrate si eliminate prin rinichi si atunci se acumuleaza in sange, producand tulburari grave in organism. In urma efortului fizic, concentratia acestor substante este de asemenea mai mare decat in stare de repaus. Acidul uric creste foarte mult la persoanele care consuma cantitati mari de carne si organe(ficat, rinichi, splina, creier, icre) precum si la unele persoane predispuse sa produca mult acid uric. Cresterea peste masura a acidului uric in sange produce boala numita guta asemanatoare cu reumatismul, iar eliminarea de cantitati mari de acid uric in urina poate sa duca la formarea de calculi urinari compusi din acid uric.

Alcoolul, cafeaua, ceaiul, unele medicamente (vitamina C, aspirina, antinevralgicele, cortizonul, etc.) cresc concentratia acidului uric din sange. De aceea aceste substante nu se vor consuma cu 24 ore inainte de efectuarea analizelor.
Concentratia ureei sanguine este mai mica la femei si la copii, la persoanele subnutrite, in bolile de ficat, cand acest organ nu mai poate produce uree. Insuficienta renala acuta si cronica, infectiile insotite de febra, obstructia cailor urinare (litiaza urinara, marirea prostatei) sunt cauze patologice care cresc peste normal ureea sanguina.