|
|
CERENTELUL
Cerentelul se folosesc radacinile plantei sub forma de decoct
obtinut din 2 lingurite de radacini la 200 ml de apa.
Cerentelul se recomanda ca dezinfectant in diaree infectioasa, ca hemostatic in
metroragie si epistaxis, in dismenoree.
Trecem pe langa el de zeci de ori, fara sa stim ca este o planta
medicinala, si inca una de prim rang. Cerentelul are niste flori mici,
galbene, cu cinci petale, este inalt de nici jumatate de metru, iar
frunzele sale sunt dintate. Radacina este puternica, perena (dormiteaza
iarna in pamant, reinviind odata cu primavara) si - foarte interesant -
are un miros care aduce aminte de cuisoare, datorita unei substante
volatile pe care o secreta ambele specii. Este extrem de raspandit,
crescand in masa la adapostul umbros al padurii, dar si pe marginile de
drumuri, pe langa casa ori pe locurile virane.
Se
culege de la el radacina (rizomul), care se scoate acum, toamna, in
noiembrie, cand are maximum de principii active. Rizomii se dezgroapa,
se spala rapid in curent de apa rece, se despica in doua sau in patru si
se usuca in strat subtire, in locuri lipsite de umiditate si bine
aerisite. Atunci cand radacinile capata o consistenta lemnoasa si devin
casante, rupandu-se cu un pocnet sec, procesul uscarii s-a incheiat.
Rizomii de cerentel se pastreaza in saculeti de hartie, in locuri curate
si lipsite de umiditate. Iata, in continuare, si cateva utilizari
terapeutice ale lor.
Faringita, amigdalita, bronsita cronica - se ia
de trei ori pe zi cate o jumatate de lingurita rasa de pulbere de
cerentel. Tratamentul dureaza minimum 2 saptamani in bolile acute si 6
saptamani in cele cronice, avand efecte puternic antibiotice,
astringente (reduce catarul) si tonice.
Depresie psihica, melancolie, astenie fizica si
psihica - zilnic se administreaza doua cani de infuzie combinata de
cerentel. (Vezi anexa) Se fac cure de sase saptamani, cu doua saptamani
de pauza. Cerentelul este un stimulent bland, dar puternic al sistemului
nervos central, iar aceste cure au o intensa actiune tonica psihica,
favorizand recapatarea tonusului interior si a bunei dispozitii.
Infectii intestinale, dizenterie (adjuvant), diaree
- se iau patru linguri de pulbere de radacina de cerentel pe zi,
pana la eliminarea afectiunii. Radacina de cerentel are efecte
antibacteriene, este un astringent excelent si, in plus, ajuta la
mentinerea vitalitatii pacientului. Atunci cand diareea sau dizenteria
este insotita si de o puternica deshidratare, se face o infuzie
combinata din cerentel si coada-racului (Potentilla anserina), in parti
egale (1 lingurita din fiecare la o cana de apa), din care se beau 3-4
cani pe zi.
Boala canceroasa - se administreaza cate o
jumatate de lingurita de pulbere sau jumatate de pahar de infuzie
combinata de cerentel, cu treizeci de minute inainte de masa. Aceasta
planta este foarte utila ca adjuvant in cancer, eliminand anumite
tulburari conexe cu el. Astfel, cerentelul ajuta la recapatarea
apetitului alimentar, amplifica procesele de asimilatie, oprind scaderea
in greutate, impiedica aparitia deranjamentelor intestinale (la care
sunt predispusi mai ales cei care tin regimuri de cruditati). In plus,
ajuta la mentinerea tonusului fizic si, mai ales, psihic - element de
maxima importanta la bolnavii de cancer.
Hemoragie uterina, adjuvant in hemoragiile interne
- se ia o doza de soc de 2-3 lingurite de pulbere de cerentel, dupa care
se continua cu administrarea a cate o lingurita de pulbere de patru ori
pe zi, vreme de 4-5 zile. Cerentelul reduce sangerarile prin micsorarea
calibrului vaselor sanguine, ajuta la combaterea anemiei produse de
hemoragii, mentine tonusul fizic, eliminand intr-o mare masura senzatia
de slabiciune care apare dupa hemoragii.
|
|
|