Boala organelor auzului

Pierderea auzului se caracterizeaza prin scaderea brusca sau progresiva a perceptiei sunetelor. In functie de cauza, pierderea auzului poate varia ca severitate de la forma usoara pana la severa si poate fi reversibila, temporara sau permanenta. Pierderea auzului de asemenea este cunoscuta si ca o deteriorare a auzului, incluzand si cazurile in care pierderea auzului este prezenta inca de la nastere (pierderea congenitala a auzului). In continuare ne vom referi doar la pierderea progresiva a auzului.
Pierderea progresiva a auzului, afecteaza toate grupele de varsta si este ca frecventa pe locul trei dintre cele mai frecvente afectiuni pe termen lung (cronice) la varstnici. Aceasta afectiune se intalneste pana la 40% la persoanele peste varsta de 65 de ani si pana la 80% la persoanele peste 85 de ani.

In cazul in care se pierde auzul, persoana in cauza poate sa nu fie constienta de acest fapt, in special atunci cand auzul diminua treptat. Membrii familiei sau prietenii pot fi primii care observa acest lucru. De exemplu acestia observa ca persoana care are auzul diminuat, are dificultati in a intelege ceea ce discuta cei din jurul lor, in special atunci cand vorbesc mai multe persoane in acelasi timp sau daca exista un zgomot suplimentar in fundal, de exemplu un radio deschis. Pierderea auzului afecteaza de asemenea activitatea zilnica a persoanei atat de la serviciu cat si de acasa, precum si siguranta persoanei in cauza. Pierderea auzului poate cauza retragerea persoanei respective, chiar aparitia depresiei si pierderea independentei, deoarece scade interactiunea sociala cu alte persoane. Pentru aceste persoane exista insa diverse proteze auditive si alte dispozitive care ajuta la imbunatatirea auzului.

La adulti, cele mai frecvente cauze ale pierderii auzului sunt:
- zgomotul: expunerea la zgomot puternic determina pierderea auzului si poate afecta persoanele de orice varsta, dezvoltandu-se de obicei progresiv pe parcursul mai multor ani; in timp, zgomotul prezent la serviciu, cel din timpul liber (mersul pe motocicleta) sau zgomotul din timpul activitatilor casnice (cum ar fi taierea ierbii cu motocositoare), poate duce la pierderea auzului
- varsta: diminuarea treptata a acuitatii auditive cauzata de imbatranirea sistemului auditiv (prezbiacuzie) se caracterizeaza prin degenerescenta celulelor si nervilor de la nivelul urechii interne, care apare o data cu inaintarea in varsta si determina scaderea auzului progresiva dar ireversibila; pierderea auzului poate fi usoara sau severa, dar intotdeauna este permanenta.
Alte cauze ale pierderii auzului:
- acumularea de cerumen in canalul auditiv extern (determina formarea dopului de ceara) sau prezenta unui obiect in canalul auditiv extern; pierderea auzului datorita acestor cauze este foarte frecventa si poate fi tratata cu usurinta
- medicamentele care determina ototoxicitate si alte substante (cum ar fi arsenic, mercur, cositor, plumb si mangan) pot afecta auzul
- ranirea urechii sau a capului: de asemenea, ranirea capului determina afectarea structurilor de la nivelul urechii, cauzand astfel pierderea brusca a auzului
- infectiile urechii, cum ar fi infectiile urechii medii (otite medii) sau infectiile canalului auditiv extern (otite externe sau "urechi de innotator")
- otoscleroza este o afectare a structurilor osoase de la nivelul urechii medii
- neuromul acustic este o tumora benigna (necanceroasa) a nervilor care ajung la cohlee sau a nervilor care parasesc cohleea (partea urechii interne destinata auditiei: melcul)
- boala Meniere (afectiune a urechii interne care se manifesta printr-un ansamblu de tulburari cuprinzand vertij, scaderea auzului si zbarnaituri in urechi); aceasta boala determina pierderea temporara sau permanenta a auzului
- tumorile benigne care se dezvolta in canalul auditiv, ca de exemplu exostoza, osteomul si tumorile glomusului. Exostozele sunt cresteri osoase care cele mai adesea se dezvolta cand canalul auditiv extern este expus in mod repetat la apa rece sau la aer rece. Osteoamele si tumorile glomusului sunt tumori benigne. Toate acestea pot determina pierderea auzului daca obstrueaza canalul auditiv extern. Si alte tumori ale glomusului cu localizare la nivelul extremitatii cefalice pot determina pierderea auzului.
Alte afectiuni medicale care nu afecteaza in mod direct urechea, dar care pot detrmina pierderea auzului sunt:
- scaderea fluxului sanguin la nivelul urechii interne sau la nivelul unor zone corticale ce controleaza auzul poate determina pierderea auzului; cauzele scaderii fluxului sanguin pot fi bolile inimii, hipertensiunea arteriala, accidentele vasculare cerebrale sau diabetul zaharat
- bolile autoimune pot determina pierderea auzului la una sau ambele urechi, care poate fi tranzitorie sau se poate agrava pe parcursul a 3 pana la 4 luni; una dintre afectiunile autoimune care se manifesta astfel este artrita reumatoida.

Sunetele sunt percepute atunci cand undele sonore trec prin cele trei structuri principale ale urechii. In cazul pierderii auzului, una sau mai multe structuri este afectata.
Aceste structuri sunt urmatoarele:
- canalul auditiv extern
- urechea medie, care este separata de canalul auditiv extern prin intermediul timpanului
- urechea interna, care contine cohleea, principalul organ senzorial al auzului.
In functie de structurile urechii care sunt afectate, pierderea auzului poate fi de mai multe tipuri:
- pierderea auzului cauzata de afectarea transmiterii sunetelor (surditatea de transmisie): suntele nu ajung la nivelul urechii interne; aceasta situatie apare in cazul dopurilor de ceara sau a unei excrescente care blocheaza transmiterea sunetelor, ca de exemplu in otoscleroza
- pierderea auzului de cauza neurosenzoriala (surditatea neurosenzoriala): sunetele pot ajunge la nivelul urechii interne, dar afectarea acesteia sau a nervilor auditivi impiedica auzul corespunzator; exemple ale pierderii auzului de cauza neurosenzoriala includ atat pierderea auzului legata de zgomot cat si de inaintarea in varsta.
Mai mult de 90% din cazurile de pierdere a auzului siunt neurosenzoriale, iar in acest grup cea mai frecventa este pierderea auzului datorita inaintarii in varsta.
In unele situatii pierderea auzului se poate datora atat afectarii transmiterii sunetelor cat si afectarii neurosenzoriale (surditatea mixta).
O alta categorie a pierderii auzului este cea datorata unei cauze centrale. In acest tip de afectiune, structurile urechii functioneaza normal, insa exista o afectare corticala a structurilor care controleaza auzul, impiedicand astfel intelegerea sunetelor. Aceasta poate aparea in urma unui traumastism cranian sau a unui accident vascular cerebral. Acest tip de pierdere a auzului este foarte rar intalnita.
Daca pierderea auzului nu este diagnosticata si tratata la timp, aceasta poate determina sau poate contribui la aparitia depresiei, izolarii sociale si pierderii independentei, in special la varstnici.

Simptomele pierderii auzului sunt urmatoarele:
- auzul redus (estompat)
- dificultatea de a intelege ceea ce se vorbeste in jur, in special cand in fundal se aud si alte sunete sau voci (persoana afectata poate auzi interlocutorul vorbind dar, nu poate distinge cuvintele rostite de acesta)
- ascultarea televizorului sau radioului la un volum mai ridicat decat in trecut
- evitarea conversatiei si interactiunii sociale. Situatiile sociale pot deveni astfel obositoare si stresante in cazul pierderii auzului; persoana respectiva va evita aceste situatii din ce in ce mai mult pe masura pierderii auzului
- depresia: foarte multi dintre adulti devin depresivi datorita faptului ca pierderea auzului le afecteaza viata sociala.
Alte simptome care pot aparea o data cu pierderea auzului sunt:
- tiuit, uruit, suierat, zumzet in urechi (tinitus)
- dureri de urechi
- puroi sau alte secretii ce se scurg din urechi; acestea pot fi datorate ranirilor sau infectiilor care determina pierderea auzului
- vertijul, care poate aparea odata cu pierderea auzului in boala Meniere, neuromul acustic sau inflamatiile labirintului (labirintite).
In functie de tipurile pierderii auzului, persoana afectata va auzi diferit in anumite situatii:
- in cazul existentei unui blocaj al transmiterii sunetelor la nivelul urechii interne (surditate de transmisie), pierderea auzului va fi aceeasi atat pentru sunetele cu frecventa joasa cat si pentru cele cu frecventa inalta; atata timp cat persoanele din jur vorbesc destul de tare, persoana afectata va fi capabila sa diferentieze cuvintele care au sunete similare (ca de exemplu "doua" sau "noua") si va putea percepe sunetele cu un zgomot de fond; surditatea de transmisie poate aparea in cazul dopurilor de ceara sau a unei excrescente care blocheaza transmiterea sunetelor, cum ar fi otoscleroza
- daca urechea interna nu functioneaza corect (surditate neurosenzoriala), atunci sunetele cu frecventa inalta (cum ar fi, vocea femeilor sau copiilor) vor fi percepute mai dificil decat sunetele cu frecventa joasa; in aceasta situatie persoana va auzi cu dificultate in cazul prezentei unui zgomot de fond; surditatea neurosenzoriala poate aparea in cazul inaintarii in varsta si a zgomotelor puternice.
Uneori, persoanele care isi pierd auzul nu sunt constiente de acest lucru, mai ales atunci cand pierderea se face progresiv si survine ca urmare a zgomotelor persistente si a inaintarii in varsta. Membrii familiei si prietenii sunt de obicei primii care observa acest lucru. In acest caz se recomanda evaluarea auzului prin testarea proprie a acuitatii auditive.

Consultul de specialitate

Trebuie apelat serviciul de ambulanta sau alte servicii de urgenta, daca:
- pierderea auzului apare in urma unui traumatism la nivelul capului sau urechii
- pierderea auzului apare brusc si este insotita de alte simptome, cum ar fi:
     - faciesul amimic
     - pierderea sensibilitatii sau paralizia intregului corp sau a fetei in totalitate sau doar a unei jumatati a corpului sau fetei
     - afectarea ochilor sau afectarea vederii, inclusiv vederea incetosata sau dubla sau pierderea vederii la nivelul unui ochi
     - limbaj dificil, incapacitatea de a vorbi sau dificultatea intelegerii vorbirii
     - dificultatea de a mentine pozitia sau de a merge (ataxia)
     - greata severa sau varsaturi.
Medicul trebuie solicitat de urgenta daca pierderea auzului apare brusc si este foarte severa.
Trebuie chemat medicul daca:
- se suspicioneaza faptul ca dopurile de ceara au determinat pierderea auzului
- pierderea auzului a aparut dupa administrarea unor medicamente
- acuitatea auditiva se agraveaza treptat
- persoana respectiva considera ca are nevoie de proteza auditiva
- parintii suspicioneaza pierderea auzului la copil.

Expectativa vigilenta se aplica in acele cazuri in care medicul impreuna cu pacientul urmaresc simptomele, pentru a vedea daca aceasta problema medicala se imbunatateste de la sine. Cu toate ca pierderea auzului nu este de obicei periculoasa, ea poate afecta siguranta persoanei. De asemenea, poate reduce randamentul activitatii zilnice atat la serviciu cat si acasa si poate limita viata sociala a persoanei. Din acest motiv este foarte important ca persoana in cauza sa discute cu medicul specialist despre pierderea auzului.

Pierderea auzului poate fi diagnosticata de catre:
- medicii de familie
- medicii pediatri
- medicii internisti
- medicii rezidenti
- asistentele medicale.
Daca medicul suspicioneaza sau a diagnosticat pierderea auzului, atunci se recomanda ca pacientul sa consulte un medic specialist ORL sau un audiolog.

Medicul va diagnostica pierderea auzului prin efectuarea unei anamneze complete privind simptomele si afectiunile prezente in familie si a unui examen fizic complet. Astfel, in urma unui examen medical de rutina, medicul va putea diagnostica pierderea auzului.
In cazul in care persoana are simptome de pierdere a auzului sau medicul depisteaza o afectiune care determina pierderea auzului, atunci medicul va intreba pacientul daca a fost expus recent sau o perioada mai lunga de timp la zgomote puternice, daca a consumat medicamente si daca are simptome ca de exemplu zgomote in urechi, tiuituri sau daca are vertij (ameteala). In functie de raspunsurile la aceste intrebari medicul va putea determina cauza pierderii auzului.
Medicul va examina de asemenea si urechile. Acesta va folosi un instrument dotat cu o sursa de lumina (otoscop) pentru a depista afectiunile canalului auditiv extern, timpanului si urechii medii, inclusiv pentru a depista daca sunt prezente dopuri de ceara, obiecte blocate la nivelul canalului auditiv extern, infectii sau secretii la nivelul acesta sau un traumatism la nivelul urechii.
Daca examinarea fizica, istoricul familial sau simptomele prezente sugereaza prezenta unei afectari a auzului, medicul poate solicita o evaluare standard a auzului (audiograma).

Evaluarea standard a auzului consta in efectuarea unui test sau mai multor teste dintre urmatoarele:
- testul "soptitului": investigheaza cat de bine aude persoana respectiva cuvintele soptite de la o distanta mica si cat de bine intelege cuvintele
- testul diapazonului: investigheaza cat de bine se transmit sunetele la nivelul urechii
- audiometria sunetelor simple: verifica modul in care persoana aude aceste sunete care ajung la nivelul urechii interne prin intermediul canalului auditiv extern (conductul aerian); persoana respectiva asculta sunetele cu ajutorul unor casti aplicate la nivelul urechilor
- testul de receptie a vorbirii si de recunoastere a cuvintelor: evidentiaza cat de bine persoana aude si intelege discutiile din jur
- testul acustic (timpanometria si testul de reflex acustic): masoara cantitatea de energie a sunetelor care se reflecta din membrana timpanica la structurile osoase ale urechii interne, in loc de a fi transmise la nivelul urechii interne
- testul emisiei otoacustice: masoara raspunsul urechii interne la sunete; emisia otoacustica reprezinta sunetele produse de cohlee ca raspuns la sunetele provenite din mediul extern, ca de exemplu un sunet sau pocnet, asemanatoare unui ecou de intensitate mica. Medicii specialisti de ORL pot inregistra si interpreta aceste sunete cu scopul de a exclude pierderea auzului. Testul emisiei otoacustice este utilizat de obicei la screeningul nou-nascutilor pentru depistarea afectiunilor auditive.
Se pot face teste suplimentare in functie de cauza suspicionata in declansarea surditatii:
- teste imagistice cum ar fi tomografia computerizata (CT scan) sau rezonanta magnetica nucleara (RMN) pot fi folosite atunci cand se suspicioneaza o tumora sau un traumatism la acest nivel
- testul potentialelor evocatoare a acuitatii auditive: se utilizeaza pentru a testa aria cerebrala raspunzatoare de acuitatea auditiva, daca medicul suspicioneaza prezenta unui neurom acustic sau alte afectiuni ale nervilor. Acest test masoara raspunsul cortexului la sunete.

Semnele pierderii auzului in urma expunerii la zgomot apar la o varsta precoce sau in copilarie. Pentru a depista din timp aceasta afectiune se recomanda efectuarea periodica a examenului ORL.

Tratamentul pentru pierderea auzului temporara sau reversibila, depinde de obicei de cauza care a determinat pierderea auzului. Tratamentul pentru pierderea definitiva a auzului implica folosirea protezelor auditive.
Cu toate ca uneori atat familia cat si persoana in cauza considera ca pierderea permanenta a auzului este datorata inaintarii in varsta, este foarte important ca in aceste cazuri sa se aplice tratamentul adecvat. Pierderea auzului poate determina retragerea sociala, aparitia depresiei si pierderea independentei persoanei respective. Desi tratamentul in acest caz, efectuat corect, nu poate restabili o functie auditiva normala, el totusi ajuta foarte mult la imbunatatirea comunicarii, a interrelatiilor sociale si totodata imbunatateste desfasurarea activitatilor atat de la serviciu cat si de acasa, facandu-le mai placute.

In cazul pierderii reversibile a auzului, tratamentul depinde de cauza. In aceste cazuri tratamentul este eficient.
Cauze ale pierderii reversibile a auzului:
- medicamentele ototoxice (cum ar fi aspirina sau ibuprofen): dupa incetarea administrarii acestor medicamente simptomele se imbunatatesc
- infectiile urechii, ca de exemplu otitele medii: se pot vindeca fara nici un tratament, cu toate ca uneori este necesara antibioterapia
- traumatismele urechii sau extremitatii cefalice: se pot vindeca fara tratament, dar uneori necesita interventie chirurgicala
- otoscleroza, neuromul acustic sau boala Meniere: necesita tratament medicamentos sau chirurgical
- afectiunile autoimune: sunt tratate cu medicamente corticosteroide, de obicei cu Prednison
- dopurile de ceara sunt indepartate; este interzisa folosirea betisoarelor de vata pentru curatarea urechilor sau a obiectelor ascutite pentru indepartarea dopurilor de ceara, pentru ca acestea pot impinge ceara spre interior sau pot produce traumatism la acest nivel.
In cazul pierderii permanente a auzului, intalnita o data cu inaintarea in varsta sau indusa de expunerea la zgomote, dispozitivele (protezele) auditive adesea imbunatatesc auzul si comunicarea.
Aceste dispozitive includ:
- protezele auditive: acestea amplifica sunetele; desi protezele auditive imbunatatesc functia auditiva si in consecinta determina o comunicare mai usoara, ele nu pot restabili auzul normal
- dispozitive care faciliteaza auzul, dispozitive de alarma si alte dispozitive care ajuta comunicarea.

Pierderea reversibila a auzului, cum ar fi cea datorata dopurilor de ceara sau infectiilor urechii, se vindeca in general dupa tratarea cauzei. Daca persista afectarea auzului dupa tratament, se recomanda consultul unui medic specialist. Uneori s-ar putea sa fie necesar alt tratament medicamentos sau chirurgical.
In cazul pierderii permanente a auzului, ca de exemplu odata cu inaintarea in varsta si indusa de expunerea la zgomot, probabil trebuie continuata purtarea protezelor auditive. Medicul specialist ORL recomanda efectuarea testelor auditive pentru a vedea modificarile acuitatii auditive in urma tratamentului; daca apar modificari ale acuitatii auditive, tratamentul trebuie ajustat.
Alte dispozitive auditive sunt:
- dispozitive care imbunatatesc auzul: aceste dispozitive cresc intensitatea anumitor sunete prin transmiterea acestora direct la ureche; se pot folosi diferite tipuri de dispozitive pentru anumite situatii, ca de exemplu intr-un dialog cu alta persoana si in timpul orelor la scoala sau cinematograf; in mod frecvent folosirea dispozitivelor care imbunatatesc auzul includ amplificatoarele telefoanelor, sistemele personale de ascultatie (ca de exemplu sisteme radio FM personale) si dispozitive care pot fi conectate direct la televizor, casetofon, radio sau microfon
- sistemele de alarma: aceste sisteme avertizeaza persoana asupra unor sunete particulare (ca de exemplu clopotelul de la usa, sunetul telefonului sau plansul copilului) prin folosirea sunetelor puternice, avertizarilor luminoase sau a vibratiilor care atrag atentia persoanei
- titrarea programelor tv: aceasta poate facilita intelegerea programelor transmise la televizor, in partea de jos a ecranului aparand scris tot ceea ce se vorbeste la televizor; majoritatea televizoarelor de generatie noua au aceasta optiune
- telefon cu text: acesta este un dispozitiv special adaptat pentru persoanele cu surditate, prin care se pot tipari mesaje pe ecranul telefonului in timpul convorbirilor telefonice; cand mesajul este scris pe tastatura telefonului, informatia este trimisa instantaneu la celalalt interlocutor, aparand pe ecranul telefonului. Un releu de telecomunicatii permite apelarea telefonului cu text de la orice post telefonic si invers.

Tratament in cazul agravarii bolii

Unele tipuri de pierdere a auzului pot fi prevenite.

Surditatea indusa de expunerea la zgomot

Cea mai frecventa cauza de pierdere permanenta a auzului este expunerea indelungata la zgomot puternic. Aceasta se dezvolta treptat si fara durere sau alte simptome si poate fi remarcata doar atunci cand pierderea auzului este severa.
Modurile prin care se poate scadea riscul de surditate indusa de expunerea la zgomot sunt:
- evitarea zgomotelor daunatoare: persoana poate fi expusa la zgomote puternice la serviciu, acasa sau in multe alte locuri; expunerea repetata si indelungata la zgomote puternice poate afecta urechea si determina pierderea auzului; zgomotul daunator poate fi produs de unelte folosite frecvent, ca de exemplu masina de tuns iarba, drujbele sau alte activitati precum mersul cu motocicleta; situatiile in care se produc zgomote puternice trebuie cunoscute, de persoanele afectate de surditate, pentru a fi evitate pe cat posibil
- folosirea castilor de protectie; in situatiile cand persoanele sunt intr-o zona cu zgomote puternice, trebuie purtate protectoare ale urechii, ca de exemplu dopuri de urechi sau casti (dopurile de vata sau din alt material introduse in urechi, nu protejeaza bine urechile); cand sunt folosite corect, protectoarele de urechi pot reduce foarte mult intensitatea sunetelor care ajung la ureche; masina de tuns iarba, drujba, ciocanul pneumatic si unele electrocasnice afecteaza auzul daca nu se poarta dispozitive pentru protectia urechilor
- controlul volumului atunci cand este posibil: nu se recomanda achizitionarea jucariilor zgomotoase, unor dispozitive sau unelte atunci cand exista alternative mai silentioase; se recomanda ascultarea la un volum potrivit a televizorului, casetofonului, radioului din masina si in special a diferitelor aparate cu casti.
Nu se recomanda folosirea protectoarelor auditive doar atunci cand persoana sesizeaza pierderea auzului. O data ce apare afectarea auzului datorita zgomotului, aceasta este ireversibila. Cu toate acestea, daca s-a instalat un anumit grad de surditate indusa de zgomot, nu este prea tarziu pentru a preveni agravarea pierderii auzului si pastrarea acuitatii auditive restante.

Prevenirea altor cauze ce determina pierderea auzului

Pentru a scadea riscul indus de traumatisme, medicamente ototoxice si a alte cauze:
- este interzisa introducerea in urechi a betisoarelor de urechi, agrafelor de par sau a altor obiecte pentru scoaterea dopurilor de ceara sau pentru gratajul urechii; in general, cea mai buna metoda de a preveni problemele datorate dopurilor de ceara este indepartarea acestora de la sine
- trebuie intrebat atat medicul cat si farmacistul despre posibila ototoxicitate a medicamentelor administrate cu alte scopuri; daca apare o noua afectare auditiva in timpul administrarii medicamentelor trebuie consultat de urgenta medicul
- se recomanda curatarea cavitatilor nazale prin suflarea acestora cu blandete si pentru ambele nari in acelasi timp
- in timpul calatoriilor cu avionul se recomanda inghitirea si cascarea frecventa cand avionul aterizeaza; daca persoana are o afectiune de cai respiratorii superioare (ca de exemplu raceala, gripa sau sinuzite) se recomanda administrarea unui decongestionant oral cu cateva ore inainte de aterizare sau a unui spray decongestionant chiar inainte de aterizare
- in cazul scufundarilor se recomanda o buna cunoastere si exersarea indelungata sub supraveghere a tehnicilor de scufundare
- trebuie purtata intotdeauna centura de siguranta in timpul deplasarii cu autovehiculele, purtarea castii de protectie atunci cand se foloseste bicicleta, la schi sau in timpul folosirii rolelor; aceste deprinderi pot micsora riscul de traumatisme la nivelul urechii si extremitatii cefalice
- incetarea fumatului: unele studii au aratat ca adultii fumatori sunt mult mai susceptibili de a dezvolta surditate decat cei nefumatori, in timp ce alte studii nu au gasit o asociere intre cele doua.
Semnele pierderii auzului induse de zgomot apar la varste fragede, in copilarie. Copilul trebuie sa fie consultat periodic de catre medic pentru a preveni pierderea auzului indusa de zgomot.
Auzul poate fi autoevaluat prin efectuarea testelor auditive.

In cazul pierderii auzului, persoana respectiva va depune un efort suplimentar pentru a comunica cu cei din jur. Auzul poate fi dificil in special in situatiile in care mai multe persoane vorbesc in acelasi timp sau zgomotul de fond este foarte puternic. Deoarece necesita un efort suplimentar pentru a purta un dialog, persoana afectata poate acuza oboseala si stres, evitand ulterior activitatile sociale, retragandu-se si devenind ingrijorata in privinta sigurantei personale.
Exista si alte dispozitive de comunicare care sunt de ajutor persoanelor afectate, ca de exemplu pagerele, faxul, email-ul si serviciile speciale oferite de companiile de telefonie. Pentru a afla mai multe informatii legate de aceste dispozitive se poate apela la diversele asociatii ale persoanelor cu deficiente auditive sau se pot cere informatii suplimentare medicului specialist.
Una dintre metodele prin care se imbunatateste foarte mult comunicarea este tehnica intelegerii limbajului cu ajutorul gesturilor (tehnica "citirii vorbirii"). Aceasta tehnica implica urmarirea cu atentie a gesturilor persoanei care vorbeste, a expresiei fetei, posturii si a tonului vocii. Cu ajutorul acestora persoana afectata poate intelege mai usor discursul altor persoane, putand participa cu usurinta la dialog. Aceasta implica asezarea in fata persoanei care vorbeste, fata vorbitorului fiind pusa in lumina in asa fel incat persoana afectata sa poata citi expresiile fetei cu usurinta.
"Citirea vorbirii" nu este acelasi lucru cu "citirea buzelor". Multe persoane pot "citi vorbirea" fara sa stie sa "citeasca buzele".

O persoana cu surditate se poate simti exclusa din conversatie si din relatiile cu ceilalti. Efortul suplimentar si stresul dintr-o conversatie poate deveni obositor pentru toate persoanele implicate in conversatie. In cazul convietuirii cu o persoana cu surditate, comunicarea poate fi imbunatatita prin:
- asigurarea ca persoana cu surditate intelege faptul ca cineva i se adreseaza; se recomanda folosirea numelui acestei persoane
- vorbirea de la o distanta mica (de la 1 m pana la 1,8 m); persoana cu surditate trebuie sa vada fata, gura si gesturile celeilalte persoane; mediul in care se vorbeste trebuie sa fie luminat, astfel incat persoana cu surditate sa poata vedea interlocutorii
- nu se recomanda vorbirea directa in urechea persoanei cu surditate; expresiile fetei si gesturile ajuta mult mai mult la intelegerea vorbirii
- trebuie sa se vorbeasca putin mai tare decat in mod normal, fara a se striga; de asemenea trebuie vorbit mai rar si mai clar; nu trebuie repetat acelasi cuvant de mai multe ori. Daca un anumit cuvant sau fraza nu este inteleasa, trebuie gasit alt mod de exprimare
- persoana cu surditate trebuie anuntata ori de cate ori subiectul conversatiei se schimba
- trebuie indepartat pe cat posibil zgomotul de fond; in timpul unei conversatii, radioul si televizorul trebuie oprite; la restaurant se recomanda spatiile linistite, iar la teatru sau la cinematograf se recomanda evitarea locurilor de langa usa
- includerea persoanei cu surditate in discutii si conversatii; nu se recomanda vorbirea despre persoana cu surditate ca si cum nu ar fi de fata.

Se amesteca in parti egale zilnic, salvie si coada-soricelului. Infuzia calda din aceste plante se intrebuinteaza pentru clatirea urechilor. Dar se recomanda si bitterul suedez, introdus cu un tampon mic de vata, si uleiul cald de cimbru, care se picura inauntru inaintea bitterului suedez. Uleiul de cimbru se incalzeste, cufunda o lingurita in apa fierbinte si punind 1 -2 picaturi de ulei in lingurita astfel incalzita.