Boala Lyme sau borelioza acariana
Boala Lyme este o maladie infecțioasă din
grupul zooantroponozelor transmisibile cu focar natural, provocată
de borellia burgdorfer
transmisă de la animale la om mai frecvent în
rezultatul mușcăturilor de căpușă, caracterizându-se printr-un
polimorfism de simptome, ce se exprimă prin eritem, febră, lezarea
sistemului nervos central și periferic, de asemenea prin semne de
afectare a cordului și a articulațiilor mari.
Denumirea bolii de Lyme provine de la un oraș din SUA, unde pentru
prima dată ea a fost descrisă ca o unitate nozologică într-o
izbucnire epidemică legată de mușcăturile de căpușă, de către
savantul A.Stiip în 1975. În 1982 U.Burgdorfer a izolat din căpușa
Ixodes dammini agentul patogen, care s-a dovedit a fi germenul
eritemului cronic migrant (o denumire inițială mai veche a maladiei)
ori a maladiei Lyme.
În 1984 s-a stabilit că germenul Lyme are semne caracteristice
pentru treponeme (spirochete) și borelii, fiind numit Borrelia
Burgdorferi. Ulterior această spirochetă a fost izolată din sânge,
lichidul cefalorahidian și biopsii cutanate de la pacienții cu boala
Lyme.
Sursa de infecție a boreliozei o
constituie diverse animale sălbatice (șoarecii, șobolanii, alte
rozătoare, căprioarele, cerbii, diverse păsări) și unele domestice
(câinii, pisicile, caprinele, ovinele, bovinele), care elimină
agentul patogen prin urină.
Maladia se transmite pe cale transmisibilă,
preponderent prin intermediul mușcăturilor de căpușe, care sunt
infectate cu Borrelia Burgdorferi până la 60%. Se presupune că la o
parte din căpușe borrelia se transmite - căpușe de la căpușe - pe
cale transovarială.
Borelioza se înregistrează mai frecvent în lunile de vară și toamnă
a anului, afectând mai des bărbații în vârstă de 20-50 ani, care
activează în regiunile împădurite. Maladia mai des afectează
vânătorii, lucrătorii din ocolul silvic, îngrijitorii de animale,
turiștii, persoanele care se ocupă cu colectarea ciupercilor sau a
pomușoarelor din păduri etc.
Pătrunzând în organismul uman prin intermediul mușcăturilor de
căpușă, la locul inoculării se formează după câteva zile o leziune
cutanată (maculă sau papulă), care se extinde în mod inelar.
Ulterior borrelia nimerind în torentul sangvin afectează diverse
organe, exprimându-se prin multiple simptome de intoxicație,
inflamatorii și alergice, care și caracterizează maladia
propriu-zisă. Maladia se începe acut după o perioadă de incubație cu
durată de 3-32 zile. In evoluția boreliozei se disting 3 faze sau
stadii.
Stadiul inițial al bolii se caracterizează prin
intoxicație generală care durează 3-35 zile,
exprimându-se printr-un sindrom gripal. In el se determină o
temperatură moderat ridicată, mialgii, artralgii, cefalee,
faringită, fenomene dispeptice. Sunt posibile mărirea ganglionilor
limfatici regionali, mărirea ficatului și a splinei în volum.
În locul mușcăturii de căpușă (mai frecvent în regiunea cervicală,
lombară, femurală, pe fese) apare o papulă, apoi eritemul inelar,
care rapid se mărește în dimensiuni (diametrul 3-70 mm), având un
centru pal-cianotic și margini clar elevate de culoare roșietică.
Acest eritem este însoțit de senzații neplăcute, limfadenită
regională, uneori de dureri și prurit cutanat.
Eritemul se menține mai îndelungat, având mai apoi, cu excepția
palmelor și plantelor, erupții cutanate secundare inelare cu
caracter migrator pe orice parte a corpului. Ulterior în locurile
pielii afectate se dezvoltă modificări atrofice, care duc la
subțierea pielii, făcând-o asemănătoare cu o "hârtie de pergament".
Stadiul al doilea se manifestă prin dereglări neurologice și
cardiologice, care se dezvoltă în a 4-5 săptămână de maladie,
menținându-se pe parcursul câtorva luni.
Dereglările neurologice se pronunță printr-o meningită seroasă
prolongată, uneori prin encefalită ori encefalomielită cu para- sau
tetrapareză, cu paralizie bilaterală a nervilor faciali,
oculomotorii și a altor nervi cranieni. La o parte din bolnavi se
dezvoltă o irită sau iridociclită (uveită) cu pierderea vederii.
Dereglările cardiologice apar, de regulă, la a 5-a săptămână de
maladie, caracterizându-se prin aritmii, tahi- ori bradicardice, de
asemenea prin miocardită și mai rar - prin pericardită, care se
mențin până la 6 săptămâni.
Stadiul al treilea se caracterizează prin afectarea articulațiilor,
mai frecvent al celor mari, desfășurându-se peste 6 săptămâni de la
debutul maladiei și menținându-se mai îndelungat. Are loc o afectare
asimetrică a articulațiilor de la coate, genunchi, glezne și
celelalte articulații ale extremităților, articulațiile
maxilo-mandibulare. Ea decurge sub formă de artrite cu dureri și
edem al articulațiilor, cu lichid sinovial, însă fără hiperemie. La
mulți bolnavi se pot observa poliartrite recidivante de o lungă
durată.
Conform datelor bibliografice borelioza poate decurge sub forme
fruste, subclinice și asimptomatice. Astfel, printre lucrătorii
forestieri din Germania 17% prezentau teste serologice pozitive la
borelioza. Prognosticul este benefic, necătând la durata îndelungată
a maladiei.
Diagnosticul și tratamentul boreliozei
acariene se efectuează în secțiile de boli infecțioase,
dermatologice ori neurologice.
În profilaxia boreliozei se utilizează
remedii individuale (plase speciale) de protecție contra năvălirii
căpușelor, se efectuează măsuri de nimicire a lor. Cazurile de
borelioza suspectate sau diagnosticate trebuie declarate și
spitalizate. In localitățile endemice de borelioza, se face educația
sanitară a populației, privind riscul infectant al căpușelor și
evitarea lor. Vaccin specific în profilaxie nu este elaborat.
