Tularemia

Etiologia. Epizootologia. Epidemiologia.

Agentul cauzal al tularemiei, Francisella tularensis se atīrna la familia Brucellaceae. A fost stabilita existenta antigenilor comuni cu brucele, fapt

ce trebuie de avut īn vedere la identificarea serologica a tularemiei si brucelozei. Agentul cauzal al tularemiei are forma de coci, este imobil, spori nu formeaza, dispune de capsula; este gram negativ, aerob. F. tularensis este putin rezistenta la actiunea temperaturilor īnalte, īnsa se pastreaza mult timp īn conditii de temperatura joasa si umiditate, īn solul umed si īn apa la t° 0-14°C se pastreaza pīna la 9 luni, la t° 20-25° C - pīna la 2 1uni: īn cereale si paie la temperatura mai joasa de 0°C - pīna la 6 luni; la t° +8 +12°C - 2 1uni;+20+30°C - pīna la 3 saptamīni. Īn cadavrele īnghetate ale rozatoarelor pierite de tularemie, agentul cauzal supravietuieste pīna la 6 luni, la t° +8 + 12°C - pīna la o luna. Rezista īn unele produse alimentare: īn carnea congelata circa 100 zile, īn pīine - 14, īn lapte - 8 zile. Este rezistent la uscare; īn pieile uscate cīteva saptamīni, īn organele uscate - pīna la 3 luni. Se inactiveaza repede sub actiunea razelor solare directe - timp de 30 min., la fierbere - momentan.

Din dezinfectanti au actiune bactericida solutiile de 5% fenol, 3% lizol, 2% cloramina si clorura de var, 3% peroxid de hidrogen, 0,1% sublimat corosiv. Agentul patogen este sensibil la actiunea streptomicinei, tetraciclinei, canamicinei, monomicinei, īnsa manifesta rezistenta la peniciline si la sulfamide.

Tularemia este o infectie acuta cu focalitate naturala, īn Moldova s-au determinat 27 specii de mamifere, antrenate īn procesul epizootic la tularemie, inclusiv iepuri, vulpi, pisici salbatice si de casa. Īnsa ca rezervuar principal de infectie servesc rozatoarele (soarecii, guzganii, ondatrele).

Raspīndirea tularemiei īn populatia animalelor īn focarele naturale se realizeaza pe cale transmisiva, prin intermediul capuselor Ixodidae, mai rar - tīntari, tauni, capusele gamazoide. Este posibila raspīndirea infectiei si pe calea hidrica, alimentara, inclusiv si la canibalism.

Prin izolarea tulpinelor F. tularensis s-a demonstrat existenta focarelor naturale de tularemie de tipul lunca (mlastina), padure si stepa. Fiecare focar este unical prin structura sa biocenotica. Tipizarea lor se bazeaza pe comunitatea spectrului de purtatori si vectori ai infectiei, de asemenea de tipul dominant a peisajului.

Purtatorii principali de germeni sunt sobolanul de apa, ondatra, sobolanul cenusiu, soarecele cenusiu. Procesul epizootic decurge mai activ īn timpul cald (mai - octombrie). Īn caz de aparitie a epizootiilor, un pericol sporit epidemiologic pot prezenta tīntarii si taunii.

Purtatorii principali ai agentului cauzal īn focarul de padure sīnt: soarecii scurmatori, gulerati, iepurii de cīmp, chitcanii comuni.

Activizarea epizootiilor īn acest focar are loc de asemenea īn perioada calda a anului. Un pericol epidemiologic sporit aici prezinta capusele Ixodidae.

Purtatorii de infectie īn focarele de stepa sīnt: soarecii de casa, stepa, padure, cenusii, hīrciogii, tistarii.

Pericolul epidemiologic sporit aceasta categorie de focare prezinta īn perioada de īnmultire īn masa a rozatoarelor - primavara-toamna.

Omul se molipseste de la animale pe cale alimentara, transmisiva, aerogena si de contact. Molipsirea are loc la folosirea apei din bazinele deschise, fīntīni, produselor alimentare contaminate cu eliminarile rozatoarelor, la treeratul grīnelor, colectarea paielor, fānului, legumelor, de asemenea prin īntepaturile insectelor hematofage - tīntarilor, capuselor, taunilor; la prelucrarea animalelor taiate, scoaterea peilor de iepuri, sobolani.

Agentul cauzal nimereste īn organismul omului prin deteriorari neīnsemnate a pielii, mucoaselor ochilor, cailor respiratorii, tractului gastrointestinal.

Īn dependenta de caile si conditiile de molipsire sīnt descrise 9 tipuri epidemiologice de īmbolnavire cu tularemie: transmisiv, de vīnatoare, alimentar, hidric, agricol, habitual, prin produse, de productie si de transee. Fiecare tip se deosebeste prin sezonalitate si peisajul focarului natural, vīrsta si componenta profesionala a bolnavilor, manifestarea formelor clinice. Rar, cīnd eruptiile de tularemie sīnt de un singur tip, mai frecvent, fiind neomogene. De aceea, la determinarea caracterului eruptiei este necesar de orientat la tipul epidemiologic predominant de īmbolnavire.

Studierea epidemiologiei tularemiei a demonstrat, ca caracterul īmbolnavirilor mereu se schimba si se afla īn dependenta directa de factorii naturali si sociali. Mai frecvent morbiditatea se īnregistreaza īn localitatile rurale, cu precadere īn lunile de vara-toamna si este legata cu infectarea prin intermediul bazinelor acvatice de suprafata, muscaturile artopodelor - hematofage.

Receptivitatea la tularemie este totala. Dupa suportarea bolii se formeaza imunitate protectiva si de lunga durata.

Tabloul clinic

Tularemia este o infectie cu manifestari clinice polimorfe. La baza patogenezei sta actiunea limfotropa a microbului, datorita carei la orice forma clinica de boala complexul patologic primar consta din afectul primar la locul de patrundere a agentului cauzal si limfadenita regionala.

Perioada de incubatie este de la cīteva ore pīna la 2-3 saptamīni. īn majoritatea cazurilor ea dureaza 3-7 zile.

Debutul bolii este acut, uneori cu frisoane, febra pīna la 38-40°, cefalee, slabiciune generala, vertijuri, mialgii īn membre, spate si lombalgii. īn cazuri severe apare voma repetata. Sunt caracteristice transpiratii profuze, dereglari ale somnului (somnolenta sau insomnie). Din primele zile ale maladiei fata este hiperemiata si pastoasa, conjunctivele hiperemiate, vasele sclerelor injectate. Pe mucoasa bucala, pe fonul hiperemiat, apar hemoragii punctiforme. Se determina limfadenopatie (cu localizare si marime diferita). Fenomenele catarale īn debut pot fi absente si doar īn a 3-5 zi de boala se fac acuze de tuse uscata, īn perioada de debut se instaleaza bradicardie, hipotonie. Limba este saburala cu o pseudomembrana cenusie. Abdomenul indolor, durerile se declara numai īn cazurile de marire considerabila a ganglionilor limfatici intestinali, hepatomegalie se determina din a 2 zi de boala, splenomegalie - de la 6-9 zi.

Durata febrei, care poarta un caracter remitent sau intermitent, oscileaza īn limite mari de la 2 pīna la 73 zile, mai frecvent de la 6 pīna la 25-30 zile, detervescenta se produce litic.

La 5-20% din bolnavi apar eruptii cutanate cu caracter eritematos, papulos, rozeolos sau petesial. Eruptiile apar la 3-15 zi de boala cu o durata de 8-12 zile. Dupa disparitia eruptiilor se produce o descuamare lamelara sau lamelar - furfuracee si pigmentie.

Modificarile hematologice vor fi prezentate prin leucopenie ori numarul de leucocite este normal, mai rar sporit, limfocitoza si monocitoza; VSH este sporita.

Īn dependenta de durata bolii, tularemia este: acuta, trenanta si recidivanta, iar dupa gravitatea procesului: usoara, moderata, severa.

Se determina urmatoarele forme clinice de boala:

a) ganglionara - la poarta de intrare a agentului patogen se declara o limfadenita. Buboanele sunt ordinare sau multiple, unilaterale ori bilaterale, putin dolore, au contururi nete, dimensiunile lor atingīnd 1-5 cm. Evolutia lor este variata: īn 30-50% din cazuri peste 2-4 saptamīni se produce romalierea. apoi deschiderea spontana a bubonului cu eliminare de puroi cremos. Īntr-o serie de cazuri are loc resorbtia deplina sau sclerotizarea bubonului. Durata acestei forme este de 2 luni si mai mult.

b) ulcero-ganglionara - la poarta de intrare se instaleaza afectul primar, constituit dintr-un element papulos, care se transforma īn vezicula cu un continut sero-purulent, care apoi se transforma īn ulceratie cu margini indurate si centrul necrotic de culoare neagra. Leziunea cutanata este īnsotita de tumefierea ganglionilor limfatici regionali (bubon). Durata acestei forme este de 1,5 luni.

c) oculo-ganglionara - poarta de intrare este mucoasa conjunctiva, apare o conjunctivita cu chemosis (tumefierea pleoapelor), congestie conjunctivala intensa, prezenta de tuberculi, ulceratii si limfa-denopatie regionala, preauriculara si cervicala. Boala dureaza de la 3 saptamīni pīna la 3 luni.

d) orofaringiana - agentul patogen patrunde īn organism pe cale alimentara si se manifesta prin dureri moderate īn gīt si la glutitie, hiperemia si tumefierea amigdalelor, cu membrane false de culoare alba-sidefie-galbuie, consistente, care sunt greu de detasat. Amigdalita mai frecvent este unilaterala, la 50% cazuri poate fi ulceronecrotica. īn procesul infectios sīnt antrenati ganglionii limfatici tributari portii de intrare: parotidieni, cervicali, submandibulari. Durata maladiei - pīna la l,5 luni.

e) abdominala (tifoida) - are loc lezarea ganglionilor limfatici mezenteriali. Se manifesta clinic prin cefalee, dureri violente īn abdomen, greata, voma, inapetenta, constipatie, uneori diaree.

f) pulmonara - poate evolua īn doua variante: bronsica si pneumonica. Varianta bronsica sau pseudogripala se manifesta prin temperatura subfebrila, dureri retrosternale, tuse uscata, raluri uscate difuze īn plamīni. Durata maladiei este de 10-12 zile cu vindecare, īn varianta pneumonica debutul bolii este acut cu frisoane, febra care are un caracter neregulat, transpiratie. La unii bolnavi pot fi dureri retrosternale, tuse uscata, mai rar cu expectoratie mucopurulenta, uneori cu hemoptizie. Modificarile īn plamīni apar tīrziu si sunt discrete si determina raluri crepitante. Forma pneumonica se caracterizeaza prin evolutie trenanta si recidivanta cu complicatii: abcese, pleurita, gangrene, caverne. Dureaza aceasta forma pīna la 2 luni si mai mult.

i) septicemica - se īntīlneste la persoanele cu o imunitate scazuta si evolueaza dupa tipul unei infectii generale cu toxicoza manifesta: febra, cefalee puternica, mialgii, slabiciune generala, uneori cu delir si pierdere a cunostintei, inapetenta.

Febra are un caracter ondulat si dureaza pīna la 3 saptamīni si mai mult, la a 2-5 zi apar eruptii cutanate de tipul unei eriteme polimorfe exudative cu o localizare sistematica pe membrele superioare si inferioare, gīt, cutia toracica, care dispar dupa 10-12 zile uneori cu discuamatie. Se constata hepato- si splenomegalie. Afectul primar si limfadenopatia periferica īn aceasta forma clinica nu pot fi sesizate.

Pronosticul īn tularemie este benign. Letalitatea este de 0,5-5%.

Diagnosticul diferential

Diagnosticul diferential se face cu:

  • pesta, care se caracterizeaza prin dureri violente īn regiunea bubonilor, delir, pierderea cunostintei, insuficienta cardiovasculara;

  • antraxul - se caracterizeaza prin edem jelatinos si nedureros.

  • limfadenitele banale - prin debut acut cu formare de puroi si febra de scurta durata;

  • difteria - un debut mai lent cu false membrane care se extind īn afara amigdalelor, de regula īn procesul patologic se antreneaza ambele amigdale;

  • gripa si IRA - se manifesta prin simptome catarale, sclerita, lacrimare, evolutie de scurta durata;

  • limfadenita tuberculoasa - se manifesta prin evolutie lenta si limfadenopatie generalizata cu prezenta focarului primar īn organism;

  • febra tifoida si tifosul exantematic - cu particularitatile curbelor termice, localizarea si timpul de aparitie a eruptiilor.

Dificultatile diagnosticului clinic al tularemiei determina necesitatea utilizarii metodelor de laborator, probei cutanate alergice si datelor anchetei epidemiologice.

Tratamentul tularemiei se efectueaza cu antibiotice.

Externarea bolnavilor se realizeaza dupa disparitia seninelor clinice de boala.

Diagnosticul de laborator

Īn stabilirea diagnosticului de tularemie o īnsemnatate hotarītoare o au metodele specifice de laborator, īndeosebi alergice, imunologice (serologice) si īntr-o masura mai mica - bacteriologice.

I. METODA ALERGICA

Aceasta metoda se bazeaza pe capacitatea organismului omului bolnav de a raspunde prin reactie alergica locala la introducerea antigenului specific. Metoda data se realizeaza prin aplicarea probei alergice intracutanate cu tularina.

La bolnavi proba cu tularina devine pozitiva de obicei la 3-5 zi de boala, rar īn termeni mai tīrziu si se pastreaza ani īntregi, datorita carui fapt metoda alergica e folosita pentru diagnosticul timpuriu ori retrospectiv a tularemiei si este strict specifica.

La persoanele vaccinate proba alergica cu tularina de asemenea este pozitiva, dar se dezvolta mai lent (peste 10-15 zile dupa vaccinare) si se mentine pozitiva timp de 5-6 ani, uneori timp mai īndelungat.

Proba cu tularina se efectueaza, folosind seringa cu ac subtire, preparatul se introduce strict intradermic cīte 0,lml pe partea mediala a antebratului, respectīnd regulile asepticii.

Īn cazuri pozitive la locul introducerii tularinei peste 4-10 ore se iveste hiperemia si edem. Peste 24 ore reactia locala devine evidentiata īn forma de infiltrat, hiperemie si durere.

Rezultatul probei intracutanate cu tularina se īnregistreaza peste 24 si 48 ore.

Reactia se socoate pozitiva īn caz de aparitie a edemului ori a infiltratului cu diametrul - nu mai mic de 0,5 cm.

Marimea sectorului cutanat, ce reactioneaza se masoara īn doua directii perpendiculare. Prezenta hiperemiei fara edem se considera ca rezultat negativ.

Īn cazuri suspecte se cere repetarea probei.

Reactia alergica poate fi pozitiva īn termeni tīrzii īn caz de tularemie, forma pulmonara si īn caz de folosirea antibioticilor cu scop de tratament.

Īntr-un sir de cazuri reactia alergica pozitiva se manifesta prin formarea pustulei si a limfangitei temporare, cu dureri moderate, marirea neevidenta a ganglionilor limfatici regionali si majorarea temperaturii corpului.

Reactii cutanate mai pronuntate se observa la persoane, ce au fost bolnave de tularemie, mai ales īn perioada de reconvalescenta.

II. METODA SEROLOGICA

Este cea mai raspīndita si sensibila īn stabilirea diagnosticului tularemiei si cercetarea starii imunologice a persoanelor imunizate.

Īn activitatea practica mai frecvent se foloseste reactia de aglutinare (RA) si reactia de hemaglutinare indirecta (RHAI).

La bolnavii de tularemie, aglutininele apar īn sīnge la 10-15 zi, hemaglutininele la 7-14 zi de boala.

Titrele de aglutinare īn aceasta perioada a bolii nu depasesc l: 100, īn continuare ele cresc repede, atingīnd cifre maxime īn saptamīna 4-6 (RA 1:400-1:800 rar - 1:1600 si mai mult; RHAI- 1:10240-1:20480), apoi timp de un an scade treptat pīna la titre minimale (RA 1:10-1:50; RHAI l :20 - l :80) si aceste titre se mentin pe parcursul multor ani.

Acest fapt da posibilitate de a folosi pe larg reactiile serologice si pentru diagnosticul retrospectiv al tularemiei.

Īn ambele reactii titrul diagnostic se considera l:100 si mai īnalt. Se recomanda examinarea bolnavilor īn dinamica la 8-10 zi de boala, apoi cu interval de 7-10 zile.

Rezultatul negativ al investigatiilor de laborator exclude diagnosticul de tularemie. E necesar de mentionat, ca īn cazuri grave de boala se observa īntīrzierea aparitiei aglutininelor si hemaglutininelor, iar īn caz de folosire īndelungata a antibioticilor cu scop de tratament se manifesta si o scadere a titrului.

La persoanele imunizate, diagnosticul de tularemie se stabileste īn caz de crestere vadita a titrului de anticorpi.

La aceste persoane aglutininele si hemaglutininele apar peste 2-3 saptamīni de la imunizare, atingīnd titre maxime la 4-6 saptamīni (RA l:160 - l:320, RHAI l:2560 - 1:5120), apoi īncep sa se micsoreze si peste 6-121uni se stabilesc la nivel minimal (RAI: 10 - 1:40, RHAI 1:20- 1:80), ce se depisteaza pe parcursul a 5-7 ani.

Mai frecvent titrul de hemaglutinare e mai mare, decīt cel de aglutinare. Aceasta diferenta e mai pronuntata īn perioada acuta a bolii si la persoanele vaccinate īntr-un interval de timp scurt dupa imunizare.

La cercetarea retrospectiva a bolnavilor si persoanelor vaccinate īn termeni avansati deosebiri evidente īn rezultatele RA si RHAI nu se observa.

Uneori se pot observa titre mai mici īn RHAI, decīt īn RA, si rar lipsa hemaglutininilor.

Din cauza structurii antigenice identice a agentilor cauzali a tularemiei si brucelozei e necesar de luat īn consideratie posibilitatea obtinerii rezultatelor pozitive a serului bolnavului de tularemie cu diagnosticul brucelinic si invers, īnsa titrul reactiei cu serul omolog de obicei e mai mare.

III. METODA BACTERIOLOGICA

Este putin eficace si are īnsemnatate auxiliara. Desiminarea agentului cauzal īn organe si tesaturi īntr-o cantitate mica face dificila izolarea tulpinilor de tularemie. Pe līnga aceasta depistarea agentilor patogeni e posibila numai īn primele 3 saptamīni de la debutul bolii.

Pentru cercetarea materialului patologic se foloseste metoda de īnsamīntare pe medii nutritive, proba biologica si metoda imunofluoriscenta.

Microbii vii se contin nu īn orisice material patologic colectat de la bolnavi. Mai des ei pot fi depistati din eliminarile ulcerului cutanat, punctatul ganglionilor limfatici regionali afectati, sputa, frotiu din faringe si conjunctiva ochilor, mai rar din sīnge. Colectarea materialului se efectueaza de catre specialisti pregatiti, pīna la īnceperea tratamentului, īn caz de primirea tratamentului cu antibiotice, materialul pentru cercetare se va colecta - nu mai devreme de 3 zile dupa īncetarea tratamentului.

Colectarea materialului:

- punctat din ganglionii limfatici regionali afectati - dupa prelucrarea pielii cu alcool, cu seringa sterila se strapunje bubonul la linia de demarcare a tesuturilor sanatoase si afectate, apoi se ia lichidul inter stitial;

- eliminatul ulcerului cutanat - cu tampon steril se curata puroiul din ulcer, apoi cu altul se apasa baza ulcerului pīna la ivirea lichidului iiiterstitial, ce se ia cu tamponul;

- sputa - se colecteaza dimineata īntr-un flacon cu gītul larg si se astupa cu dop bine slefuit;

- frotiu de pe amigdale - se ia cu tampon steril de pe tesuturile afectate;

- frotiu de pe conjuctiva ochiului - se ia cu tampon steril, miscīnd tamponul de la marginea ochiului spre centru;

- sīnge - se colecteaza din vena cubitala īn cantitate de 3-5 ml. Colectarea, īmpachetarea si transportarea materialului īn laborator se efectueaza īn corespundere cu regulile de lucru pentru maladii deosebit de periculoase.

Punctatul din bubon, ulcer, sīngele, frotiurile din faringe si conjunctiva se introduc īn eprubete, se astupa cu dopuri de cauciuc, se īnclee cu lenta lipicioasa, apoi fiecare obiect se sterge atent cu o compresa īnmuiata īn solutie dezinfectanta si se plaseaza īn container īn pozitie verticala.

Masurile de profilaxie

Asigurarea respectarii regimului sanitaro-igienic si antiepidemic la obiectivele cu risc major de molipsire constituie baza profilaxiei tularemiei.

Asa cerinte elementare, ca interzicerea fumatului, alimentarii īn timpul procesului de productie, deziiifectia obligatorie (1% solutie cloramina, clorura de var) si spalarea mīinilor cu sapun la sfīrsitul lucrului permit īn mare masura preīntīmpinarea molipsira oamenilor.

Masurile īndreptate la nimicirea surselor si vectorilor tularemiei - rozatoarelor, capuselor si altor artropode sunt auxiliare.

Este necesar de a petrece masurile de combatere si de protectie a īncaperilor de productie, depozitare si de trai de accesul rozatoarelor.

Īn scopul combaterii surselor si vectorilor tularemiei se vor efectua masuri compacte de deratizare si dezinsectie īn localitati si la obiectivele cu risc epidemiologie sporit.

Pentru a nu permite īnmultirea īn masa a rozatoarelor si artropodelor se vor efectua lucrari meliorative si agrotehnice.

Se va asigura pretutindeni protectia produselor alimentare, agricole si a surselor de apa de impurificarea lor de catre rozatoare.

Este interzisa folosirea pentru baut a apei crude din bazinele de apa deschise, iar resturile de produse afectate sau impurificate de rozatoare se vor nimici.

Pentru profilaxia specifica se foloseste vaccinul viu atenuat destul de eficace, īnsa luīnd īn consideratie bunastarea īndelungata epizootologica si epidemiologica imunizarea planica este nerationala.

O atentie deosebita se va atrage educatiei sanitare a populatiei, mai ales a contingentelor cu risc de molipsire, deoarece respectarea igienei personale asigura preīntīmpinarea īmbolnavirilor.

Masurile antiepidemice

Aceste masuri se efectueaza īn caz de agravare a situatiei epidemiologice si epizootologice. Bolnavul sau persoanele cu suspectie la tularemie sīnt spitalizati īn sectiile de boli infectioase.Īn localitatea, unde a fost depistat bolnavul, se efectueaza investigarea de laborator a bolnavilor cu febra din ultima luna si īn toata perioada de existenta a focarului.

Īn scopul determinarii sursei si cailor de transmitere a infectiei, se realizeaza investigatii de laborator a rozatoarelor, capuselor, colectate ori capturate īn cīmp, localitati, obiecte potential periculoase, de asemenea surselor si bazinelor de apa. Īn focar se efectueaza masuri de dezinsectie si deratizare, dezinfectia surselor de apa, productiei agricole, furajului si altele.

Se organizeaza imunizarea profilactica dupa indicatii epidemiologice.

Se intensifica supravegherea sanitara la obiectivele cu semnificatie epidemiologica sporita (īntreprinderile de prelucrare, pastrare si realizare a produselor animaliere, vegetale, surselor de apa).

Supravegherea epidemiologica

Īn conditiile actuale rolul hotarītor īn organizarea prevenirii morbiditatii la oameni prin tularemie apartine supravegherii epidedemiologice si pronosticului starii epizootice.

Supravegherea epidemiologica la tularemie prevede evidenta permanenta a numarului si componentei surselor de infectie si vectorilor, dinamicei lor multianuale si sezoniere, depistarea locurilor de concentrare, determinarea gradului de infectare cu agentul cauzal al tularemiei.

Actuala ramīne cercetarea focarelor naturale de tularemie, concretizarea dislocarii lor, pasaportizarea, studierea particularitatilor functionarii, determinarii rolului lor īn manifestarea infectiei.

Cercetarea epizootologica a teritoriului reprezinta veriga principala īn sistemul supravegherii epidemiologice la tularemie. Lucrul acesta se organizeaza si se realizeaza de CNSPMP cu participarea serviciului entomologie si sectiilor de dezinfectie profilactica.

Īn acest scop CNSPMP īnfaptuieste:

a) Capturarea rozatoarelor, colectarea capuselor, incluviilor, probelor de apa si investigarea lor īn laborator;

b) Aprecierea gradului de activitate a focarelor naturale, realizarea operativa a complexului de masuri antiepidemice īn caz de agravare a situatiei;

c) Generalizarea datelor epidemiologice, epizootologice, efectuarea analizei retrospective si operative a situatiei epidemiologice, calitatii si plenitudinei masurilor profilactice si antiepidemice, determinarea legaturilor si tendintelor proceselor epidemice, epizootice;

d) Elaborarea si implimentarea īn activitatea practica a masurilor rationale, orientate la prevenirea aparitiei si raspīndirii tularemiei la oameni.

Investigatiile epizootologice de plan CNSPMP le efectueaza cu urmatoarea periodicitate:

- teritoriile focarelor naturale - 2 ori pe an;

- restul teritoriilor - odata īn 5 ani;

CMP teritoriale efectueaza:

a) evidenta si colectarea de 2 ori pe an a capuselor Ixodidae (martie-aprilie; septembrie-octombrie);

b) determinarea de 2 ori pe an a numarului de rozatoare la obiectivele cu semnificatie epidemiologica sporita prin metoda de suprafete prafuite si cu folosirea capcanelor (martie-aprilie; septembrie-octombrie);

c) colectarea si īndreptarea la CNSPMP a incluviilor pasarilor rapitoare deasemenea cadavrelor si rozatoarelor capturate.

Indicii, ce denota o activitate sporita a focarelor naturale de tularemie si cer interventia serviciului medical, inclusiv sanitaro-epidemiologic sunt:

- izolarea tulpinelor agentului cauzal al tularemiei din materialul de cīmp;

- ponderea mai mare de 10% a rozatoarelor seropozitive la cercetarea rozatoarelor si mai mare de 15% - la cercetarea incluviilor;

- determinarea epizootiilor cu pieirea īn masa a rozatoarelor, iepurilor, ondatrelor (la un ha - mai mult de 5 cadavre);

- depasirea (mai mult de 3 ori) a mediei multianuale a numarului de rozatoare (75% si mai mult de capturari īn capcani pe cīmpuri);

- cresterea brusca (pīna la 30% si mai mult) a numarului unor specii aparte de rozatoare (sobolanul de apa, soarecele sur si de casa).

Un rol major īn supravegherea epidemiologica i se atribuie diagnosticului de laborator al tularemiei la persoane cu manifestari clinice suspecte.

Rezultatul acestui lucru depinde si de nivelul de pregatire a specialistilor medicali īn problemele clinicei si epidemiologiei tularemiei, de respectarea terminilor si regulilor'investigatiilor de laborator.

Analiza complexa a componentelor supravegherii epidemiologice permite de a elabora si efectua masuri rationale si eficace de combatere si profilaxie a tularemiei.

 

 
[Home] [Produse Calivita] [Plante Medicinale] [Afectiuni-Boli] [Semne Simptome] [Tratamente naturiste] [Regimuri Slabire] [Terapii naturiste] [Calculatoare sanatate]
[Cure Diete Regimurii] [Dictionare] [Frumusete] [Anticonceptionale] [Boli Infectioase] [Sarcina Nasterea] [Analize medicale] [Alimentatia] [Remedii] [Idei Afaceri] [Harta site]
Google
www  www.pravaliata.ro
COPYRIGHT © 2005 - 2012    Toate drepturile rezervate.