Capsuni

Capsunul este o planta perena formata in conditii de padure, la umbra, intr-un sol reavan aerat si acoperit an de an cu straturi noi de frunze, ceea ce a determinat formarea unui sistem radicular nu prea profund. Partea subterana este formata dintr-o radacina scurta (rizom) din care pornesc numeroase radacini subtiri, firoase, de grosimi aproape egale si dispuse ca o retea.

In primii 2 ani, radacinile se dezvolta foarte mult, ajungand in adancime pana la 50 cm si lateral pana la 30 cm. Dupa 3-5 ani, sistemul radicular se reduce treptat, deoarece o parte din ramificatiile laterale mor. Paralel cu aceasta evolutie, pe ramificatiile tinere ale tulpinii, in partea lor bazala, apar in fiecare an radacini adventive noi. Dispunerea lor in cadrul tufei

 apare etajata, corespunzator cu aparitia lastarilor in anii urmatori.  Primavara radacinile capsunului incep sa creasca inaintea partii aeriene si inregistreaza un maximum de intensitate in aprilie mai. A doua crestere intensiva a radacinilor are loc in iulie, in ambele faze plantele trebuie sa gaseasca in sol conditii deosebit de favorabile de umiditate si substante nutritive.

 Căpșunul cultivat (Fragaria x ananassa Duch.), a cărui apariție se apreciază ca a avut loc in jurul anului 1750 în apropierea orașului francez Brest (Scott și Lawrence, 1975), este rezultatul hibridării a doua specii introduse in Europa la începutul secolului XVIII, originare din America de Sud (F.chiloensis L.) si respectiv America de Nord (F.virginiana Duch.).
Apariția sa cu numai un sfert de mileniu in urma, conferă căpșunului statutul de unica specie fructiferă, al cărui istoric este in întregime cunoscut (Darrow, 1966). Mai mult, se apreciază ca se cunoaște despre aceasta planta mai mult decât despre oricare alta. (Wallace, 1966). In acest context devine relevanta aprecierea ca nici o planta cultivata nu este mai complexa si mai sensibila din punct de vedere al adaptării decât căpșunul. Succesul comercial de proporții al fructelor de căpșun a determinat inițierea unor ample programe de ameliorare in majoritatea tarilor cu pondere însemnată in cultura acestei specii, care in ultimele decenii au avut ca rezultat îmbunătățire radicala a caracteristicilor și performanțelor soiurilor cultivate. Numărul soiurilor create in aceasta perioada depășește in prezent 60 (FAO Yearbook, 1994). Specia F.x ananassa, este ușor adaptabila la o mare varietate de condiții climatice, datorita diversității mari a soiurilor care au fost create. In cadrul acestei

specii se disting 3 tipuri majore de soiuri: 1. soiuri cu o singura fructificare, in sezonul de vara, care necesita zile scurte si temperaturi scăzute pentru formarea florilor; 2. soiuri cu fructificare continua (everbearing), care manifesta trei vârfuri de fructificare maxima: in primăvara, in vara si in toamna; 3. soiuri indiferente la lungimea zilei (Bringhurst si Voth, 1980),care produc flori atât in perioadele cu zile lungi cat si in cele cu zile scurte si fructifica pe toata perioada sezonului de vegetație; In condițiile regiunilor cu temperaturi ridicate, căpșunul este cultivat ca planta anuala, in timp ce in condițiile zonelor cu climat temperat, aceasta specie este cultivata ca planta perena (pana la 3 ani). In prezent, toate soiurile moderne de căpșun sunt caracterizate prin flori perfecte, dar încă mai exista unele soiuri vechi, cu flori femele. Plantele femele sunt foarte productive, dar necesita polenizatori foarte eficienți, ceea ce face cultivarea lor dificila (Niemirowicz-Scott, 1990). Calitățile nutritive si organoleptice ale fructelor (gust si aroma deosebite, conținutul bogat in vitamina C), pretabilitatea la prelucrări casnice, precum si impresionanta adaptabilitate ecologica, data de înaltul potențial de variabilitate genetica, au determinat o extindere de mari proporții a suprafețelor cultivate cu căpșun pe plan mondial. Prin urmare, arealul de cultura cuprinde in prezent zonele cu climat temperat, mediteranean, subtropical (x. Brazilia) si chiar continental subarctic (ex. Suedia, Norvegia, Finlanda, Canada. Extinderea culturii acestei specii in zone noi, este o consecința directa a creșterii cererii de căpșuni, in egala măsură, pentru consumul in stare proaspătă si pentru industria de prelucrare (sub forma de sucuri naturale, siropuri, lichioruri, dulcețuri, jeleuri, fructe pentru produse de cofetărie si patiserie, fructe pentru iaurt, etc.), precum si a limitărilor asociate cu posibilitățile de păstrare si transport la mari distante. Nu lipsit de importanta este faptul ca fructele de căpșun, a căror coacere se produce in lunile mai-iunie,
acoperă golul existent pe piața de fructe proaspete, înainte de apariția cireșelor si a celorlalte fructe din
zona temperata.
Recent, la seria de însușiri care asigura succesul fructelor de căpșun s-a adăugat conținutul ridicat in
acid elagic, compus cu activitate antimutagenica si anticarcinogenica recunoscuta.
Fructele dar și organele plantei de căpșun, prezintă însușiri terapeutice pentru anumite afecțiuni.
Cura de fructe proaspete are efete terapeutice în bolile de rinichi și a gutei. Infuzia de frunze poate
combate enterocolita, hemoragiile interne, depresiile, iar pulberile din rizomi vindeca afecțiunile hepatice.
In ceea ce privește rentabilitatea, căpșunul ocupă unul din primele locuri în pomicultură, datorită
potențialului biologic caracteristic foarte mare, și intrării rapide pe rod. Astfel, nivelul producțiilor ce se
pot obține de la această specie, în condițiile aplicării în mod corect a unei tehnologii, poate fi de peste 25 t
la hectar (în SUA peste 100 t/ha). In plus plantele de căpșun pot rodi economic la 3 până la 12 luni de la
plantare, funcție de tehnologia de cultură adoptată.
El are însă și două neajunsuri, care trebuie avute în vedere când se dimensionează plantațiile si
anume: perisabilitatea pronunțată a fructelor și consumul mare de manoperă pentru recoltat.

SISTEME DE CULTURĂ A CĂPȘUNULUI

Căpșunul este singura specie din domeniul pomiculturii care se pretează atât la cultura în câmp
liber cât și la cultura în spații protejate.
Această însușire agrobiologică, alături de existența soiurilor cu fructificare continuă, fac posibil
consumul fructelor proaspete de căpșun în tot cursul anului.
Cultura clasică a căpșunului în câmp, pentru condițiile de climă specifice din România, a fost
elaborată în urmă cu peste 45 de ani.
În timp, au apărut elemente noi legate de crearea de noi soiuri românești, adaptate condițiilor
edafo-climatice din țara noastră, de introducerea în lista soiurilor admise la înmulțire în România, a noi
soiuri valoroase din sortimentul mondial, printre care și a soiurilor remontante, elemente ce au permis
lărgirea perioadei de recoltare a fructelor precum și sporuri considerabile de recolta și de calitate a
fructelor.
Sistemele noi de cultura a căpșunului, care au fost elaborate și verificate, urmăresc în principal
obținerea de recolte într-o perioada cât mai mare din an (8-9 luni), în condiții de calitate, productivitate si
eficiență maxime.
Pentru a putea demonstra rolul intervențiilor in tehnologia clasica multianuala de cultura, precum
și a ușura modul de implementare a noilor tehnici de cultura, vor fi descrise detaliat verigile tehnologice
ale tehnologiei clasice de cultura a căpșunului – cultura multianuală a căpșunului în câmp liber.

CULTURA MULTIANUALĂ A CĂPȘUNULUI ÎN CÂMP

Cultura multianuală a căpșunului are o durata de 3-5 ani. Prin specificul acestei tehnologii, primul
an este destinat fortificării plantelor pentru rodi la capacitate maximă și următorii ani pentru rodire.
Recoltele cele mai bune se obțin în anul al doilea și al treilea de viață. Plantele rodesc și în anii IV și V,
dar producțiile scad la jumătate iar calitatea fructelor este inferioară.
Alegerea amplasamentului pentru înființarea culturii
Pentru siguranța alegerii corecte a unui amplasament pentru cultura căpșunului, se vor avea in
vedere următoarele elemente:
- existenta sursei de apa permanente sau cel puțin pentru perioada martie - noiembrie;
- terenul trebuie sa fie plan sau cu o panta ușoară;
- terenul nu trebuie să prezinte exces de apă nici pe perioade scurte. Planta de căpșun este foarte
sensibila la excesul de salinitate.
- amplasamentul sa fie în apropierea căilor de acces pentru a preveni deprecierea fructelor prin
transport pe trasee improprii;
- alegerea unor arealuri populate ar fi utilă, pentru asigurarea forței de munca întreținerea
culturii și mai ales pentru recoltare;
- amplasamentul sa fie pe un sol fertil, ușor, de regula cel propriu pentru cultura legumelor (vezi
broșura Căpșunul - cerințe față de factorii de mediu )
- când se alege o regiune deluroasă, pentru cultura de căpșun, se folosește jumătatea inferioară a
pantei dealului. Se alege expoziția estică, sudică sau sud-estică pentru regiunile umede si
expoziția vestică, nord-vestică, nordică, pentru regiuni mai puțin umede.
- Se vor evita spațiile înguste fără circulație a aerului, joase, care rețin apa;
- Sunt improprii, amplasamentele care sunt cunoscute cu antecedente legate de brume târzii de
primăvară și grindină;
- Pentru cultura multianuală, în cadrul amplasamentului, se va planta anual echivalentul unei
treimi din suprafața propusă pentru cultivare, pentru a avea în fiecare an recolta constanta și o
repartiție echilibrata a cheltuielilor și veniturilor pe de-o parte și pentru o bună rotație a
căpșunului în cadrul unui asolament.


Stabilirea mărimii plantației

Mărimea unei plantații de căpșun trebuie să se coreleze cu o serie de elemente legate pe de-o parte
de gradul de cunoaștere a verigilor tehnologice specifice culturii căpșunului și pe de alta parte de modul
de valorificarea producției de fructe obținute (piață de desfacere care să absoarbă producția de fructe toată
perioada de recoltare, la prețuri care să satisfacă producătorul).
La dimensionarea plantației se poate ține cont de următoarele aspecte:
- producția medie pentru 1 ha căpșun – cultură clasică, este de 15 t. Această cantitate de fructe
poate fi recoltată timp de 25 – 30 de zile (soiuri de zi scurtă), de 10-15 oameni zilnic, care vor
face și o eventuală sortare și ambalare;
- este o specie de talie joasă, cu sistem radicular superficial, care necesită o atenție deosebită tot
timpul anului și concentrată în perioada martie-iulie când se desfășoară concomitent toate
fazele de creștere și fructificare;
- este o cultură intensivă, cu suprafață foliară mare și procese fiziologice multiple și intense, ce
implică un consum mare de apă și substanțe nutritive. Orice dezechilibru în evoluția culturii
are influență asupra calității fructelor și nivelului producției;
- este o specie ușor adaptabilă dar care prezintă boli specifice păgubitoare și dăunători
periculoși. Respectarea unui program de tratamente funcție de evoluția culturii și a factorilor
de mediu este necesară;
- Fructele sunt ușor perisabile. Depozitarea acestora, chiar și numai câteva ore în condiții
improprii (temperatură ridicată), poate duce la pierderea unor însușiri calitative, decisive în
stabilirea unui preț corect de valorificare.

Planta premergătoare

Căpșunul fiind o plantă de talie joasă, cu sistem radicular relativ superficial, este pretențios la
însușirile solului. Ca atare, plantele care au ocupat terenul anterior cultivării căpșunului, trebuie să-l
îmbogățească în substanțe nutritive și să nu facă parte dintre speciile care pot prezenta boli și dăunători
comuni cu căpșunul. În plus, pentru că o cultură de căpșun poate dura 3-5 ani, durata unei rotații a
culturilor (asolament), în care intră și căpșunul, trebuie să fie de 7-9 ani.
Căpșunul poate intra în asolament cu plante leguminoase. Planta premergătoare se alege în funcție
de perioada de plantare. Astfel, pentru plantarea de toamnă, se alege o premergătoare care părăsește
terenul cu cel puțin o lună înainte, pentru a avea timpul necesar pentru efectuarea arăturii și pregătirii
corespunzătoare a
Cele mai bune premergătoare pentru cultura căpșunului sunt: leguminoasele (varza, morcovul,
ridichea de luna), păioasele (orzul, griul, ovăzul).
În situația în care plantațiile se înființează, după culturi cu: usturoi, cartof, ceapă, castraveți,
tomate, vinete, ardei, deoarece aceste culturi contribuie la apariția nematozilor(viermi din sol) și servesc
drept gazdă intermediară pentru acest dăunători este obligatorie tratarea solului cu insecticid specific
pentru distrugerea rezervei de dăunători din sol. Căpșunul reacționează foarte bine la fertilizarea cu gunoi
de grajd în cantități de 80-100 t/ha, mai ales în situația în care fertilizarea se aplică la cultura
premergătoare (cultura anterioară).
Se poate reveni cu o cultură de căpșun, pe aceeași suprafață de teren, numai după o perioadă de
minim de 3 ani.
Pentru o bună înțelegere, exemplificăm cu un model de asolament de 6-8 ani, format din culturi de
legume:
An I: Varză sau conopidă (fertilizare cu 50 t/ha gunoi de grajd);
An II: Vinete sau ardei
An III: Morcov(păstârnac, țelină) sau ceapă (usturoi);
An IV: Fasole, castraveți (dovlecei, pepeni).
An V: Varză timpurie (fertilizare cu 50 t/gunoi de grajd). Terenul poate fi pregătit corespunzător
pentru plantarea de vară a căpșunului, prin desființarea unei culturi timpurii (ex. varză timpurie).
An VI-VIII. Căpșun (cultură de 3 ani).

Alegerea momentului plantării căpșunului

Plantarea căpșunului se poate face practic în tot cursul anului, dacă există sursă de apă pentru
irigație.
In conformitate cu tehnologia de cultură, plantațiile multianuale de căpșun, pot fi înființate:
toamna, primăvara devreme sau vara. Indiferent de perioada de plantare a căpșunului, sursa de apă pentru
irigație este obligatorie.
Plantarea de toamnă. Pentru plantarea de toamnă, se recomandă perioada cuprinsă între sfârșitul
lunii august și mijlocul lunii octombrie. Este important de reținut faptul că prin plantarea la începutul
perioadei recomandate(sfârșit de august – mijloc de septembrie), plantele au timp să se fortifice până la
venirea iernii (formează un sistem radicular și o rozetă de frunze, apte să mențină planta în viață, până în
primăvara următoarea) și rezistă mai bine la gerurile din ce puternice din ultimii ani.
Pentru exemplificare menționăm următoarele: la un nivel al umidității de 70 – 75%, plantele încep
să formeze noi rădăcini la 5-6 zile de la plantare când temperatura aerului este de 8-9 ºC, și la 2-3 zile de
la plantare când temperatura aerului înregistrează valori de 18 –22 ºC.
Nu se recomandă ca plantarea să se facă mai târziu de mijlocul lunii octombrie. Aceasta, deoarece
condițiile de mediu, în special cele legate de temperatură, nu mai sunt favorabile formării de rădăcini și
rozete de frunze noi.
În plus, prin plantarea prea târzie, există pericolul apariției fenomenului de „descălțare” a plantelor
către sfârșitul iernii. Descălțarea, constă în dezvelirea unei părți a sistemului radicular al plantelor de
căpșun, produsă prin sfărâmarea și deplasarea pământului de pe rădăcini, datorită alternării înghețului cu
dezghețul la suprafața solului.
La plantarea de toamnă, când se utilizează stoloni recoltați in aceeași perioadă, diferențierea
mugurilor de rod nu are loc sau este foarte slabă. Din această cauză în anul următor plantării de toamnă se
înregistrează o producție mică.
Plantarea de primăvară. Pentru plantarea de primăvară se recomandă perioada cuprinsă între 15
martie și 15 aprilie.
Căpșunul plantat în primăvară nu produce fructe în anul plantării (tehnologia de cultură prevede
eliminarea inflorescențelor pe măsura ce acestea apar).
Plantarea de primăvară asigură condițiile necesare unei dezvoltări excelente a plantelor de căpșun,
pentru rodire la potențial biologic maxim în anul următor. Astfel, în anul plantării, an fără rod,
fortificarea și dezvoltarea plantei pe parcursul perioadei de vegetație, conduc către o bună diferențiere a
mugurilor de rod și favorizează depozitarea substanțelor de rezervă în rădăcini, fără concurența dată
formarea fructelor și a stolonilor. Ca urmare, în anul următor înființării culturii, plantele pornesc devreme
în vegetație primăvara, vegetează și rodesc bine, pe de-o parte datorită sistemului radicular puternic
format în anul anterior și pe de altă parte datorită formarii unui număr corespunzător de ramificații
roditoare.
Costurile suplimentare legate de întreținerea culturii din anul fără rod, sunt compensate de
producția obținută în următorii ani cu rod.
Plantarea de vară. Plantarea de vară se realizează în perioada iunie – iulie (putând fi prelungită
până în 15 august în zonele sudice).
Pentru plantare se utilizează stoloni fortificați păstrați la rece sau stoloni recoltați direct din câmp
(formați în anul anterior).
In cazul înființării culturii în vară, plantele se dezvoltă destul de bine până toamna și formează
suficiente ramificații roditoare, pentru a asigura o recoltă bogată în anul următor.
Plantațiile înființate vara rodesc în toți cei trei ani, comparativ cu cele înființate primăvara sau
toamna, care rodesc numai în 2 ani, primul an fiind fără recoltă.
Până în iunie – iulie, când se plantează căpșunul, terenul poate fi ocupat cu o altă cultură care
poate fi desființată devreme, realizându-se o utilizare eficientă a unei suprafețe de teren.


Pregătirea terenului pentru plantarea căpșunului

Un sol potrivit pentru cultivarea căpșunului (cultură anuală sau multianuală) trebuie să se prezinte
astfel:
- să fie plan (fără denivelări);
- să fie bine mărunțit, fertil, afânat, reavăn, pe o adâncime de 15-25 cm;
- să nu prezinte buruieni, resturi materiale sau organice de la cultura anterioară;
- să prezinte sursă de apă, care să furnizeze debitul necesar pentru irigarea la plantare și pentru
întreținerea culturii, timp de 3 - 5 ani, cât durează cultura.
Pentru a se putea obține un amplasament care să prezinte caracteristicile enumerate mai sus, și
având în vedere faptul că o plantație de căpșun rămâne pe teren 4-5 ani, se vor efectua următoarele
operații:
Nivelarea terenului. Căpșunul fiind o specie cu talie mică, sistemul radicular este adesea afectat
până la compromiterea culturii din cauza stagnărilor de apă (încă de la amplasarea culturii se vor evita
terenurile în care stagnează apa).
Pentru corectarea eventualelor denivelări rămase de la culturile anterioare, se face nivelarea, care
este o lucrare ușoară, dar foarte importantă.
Fertilizarea terenului. Prin această verigă tehnologică se urmărește asigurarea la optim a
elementelor nutritive, atât de necesare pentru o cultura foarte intensivă cum este căpșunul, care este
capabil sa dea producții de peste 25 t/ha în primul an după plantare.
Căpșunul reacționează foarte bine la fertilizarea organică, printr-un spor remarcabil de producție.
Se recomandă administrarea a peste 60 t/ha gunoi de grajd bine fermentat, care se împrăștie uniform și se
încorporează în sol, printr-o arătură. Incorporarea materiei organice proaspete (gunoi de grajd proaspăt),
conduce la formarea în sol, de compuși toxici pentru plantă.
Ca îngrășământ organic, poate fi utilizat și compostul (obținut prin fermentarea aerobă a unui
amestec din resturi vegetale și animale, până la transformarea acestora într-o masă uniformă, granuloasă,
bogată în humus și microorganisme. În general, compostul se obține prin suprapunerea unor straturi
succesive de gunoi de grajd și resturi vegetale (paie, frunze) pe un sol afânat la suprafață și permeabil. Se
construiește o grămadă cu dimensiuni variabile (ex. 3m lungime, 2 m lățime, 1,5 m înălțime). Se acoperă
în final cu un strat subțire de pământ sau paie și se udă periodic. Compostul este gata de a fi utilizat după
câteva săptămâni sau luni, funcție de condițiile climatic și natura materiei organice.
Un alt îngrășământ ușor de procurat este gunoiul de păsări. Acesta poate fi utilizat numai diluat în
apă, în proporție de 1 parte îngrășământ: 10 părți apă.
Prin fertilizare nu se urmărește să se hrănească direct plantele cu elemente nutritive, ci
micoorganismele din sol, care mai departe va hrăni plantele prin descompunerea materiei organice și
furnizarea de elemente nutritive ușor solubile. In plus, fertilizarea cu îngrășăminte organice reprezintă una
din metodele și tehnicile agriculturii ecologice.
Ar fi preferabilă administrarea gunoiului de grajd la cultura premergătoare, din cauza conținutului
ridicat de semințe de buruieni, dăunători și agenți de transmitere a bolilor. Gama de erbicide utilizate
pentru eliminarea buruienilor din culturile de căpșun, mai ales pentru buruienile dicotiledonate, este mult
mai redusă față de alte specii.
Fertilizarea cu îngrășăminte chimice se face în funcție de aprovizionarea solului cu azot, fosfor,
potasiu. Dacă se constată o bună aprovizionare cu fosfor si potasiu, se face numai fertilizarea cu azot.
Dacă se constată deficiențe de fosfor și potasiu se aplică 400 – 500 kg/ha superfosfat si 300 kg/ha sulfat
de potasiu, ca doze orientative. Poate fi utilizat cu succes îngrășământ chimic complex NPK din formula
1-0,5-1,5 sau din formula 1-1-1.
Necesarul de elemente fertilizante, în etapele importante(critice) în evoluția culturii, se stabilește în
baza rezultatelor analizelor chimice efectuate la sol și/sau plantă.
Conținutul în elemente nutritive trebuie să fie de : 25-30 mg potasiu (K2O) la 100 g sol când textura
acestuia este nisipo-lutoasă și 30-35 mg potasiu (K2O) la 100 g sol când textura este lutoasă. Dacă
valorile acestui element depășesc limitele indicate, producția începe să scadă. Conținutul în celelalte
elemente în optim este următorul: 30 mg fosfor (P2O5), 10 mg magneziu și 120 mg calciu la 100 g sol.
Fertilizarea minerală (cu îngrășăminte chimice) nu este exclusă, prin practicarea unei agriculturi
ecologice, numai că îngrășămintele chimice utilizate trebuie să fie greu solubile și provenite din roci
naturale.
Combaterea chimică a bolilor și dăunătorilor din sol– se face funcție de frecventa speciilor de
dăunători din sol. Este una dintre verigile tehnologice de importanță majoră în cultura căpșunului.
Nerealizarea ei, poate duce la compromiterea culturii prin pieirea plantelor prinse și în plină dezvoltare.
Dacă solul prezintă viermi albi(larvele cărăbușului de mai), viermi sârmă sau larvele gărgăriței
coletului, alți germeni care pot produce pagube importante în plantațiile de căpșun, se procedează la
tratarea solului cu produse precum Sinoratox G sau Sinolintox G.
Daca solul este infestat cu nematozi se utilizează produse nematocide precum Dazomet 10 G,
Mocap 10 G, Temik.
Toate aceste produse se administrează împreună cu îngrășămintele, acordând mare importanță
uniformității de răspândire a lor pe teren.
In ultimii 20 de ani, în țările din vestul Europei și America, s-a extins mult practica dezinfecției
solului, mai ales după răspândirea a două boli care au compromis suprafețe mari cultivate cu căpșun
(Phytophtora cactorum și Verticillium albo-atrum), care produc veștejirea plantelor. Ambele sunt micoze
de rizomi și rădăcină și iernează în pământ. Acestea pot fi combătute cu succes printr-o bună dezinfectare
a pământului.
Acțiunea produselor pentru dezinfecția solului este bactericidă, fungicidă, erbicidă, insecticidă,
acaricidă, nematocidă, antivirotică. Prin urmare acoperă aproape tot spectrul de agenților sau vectorilor de
răspândire a bolilor și dăunătorilor.
În general sporul de producție în cazul dezinfecției solului este de 25-30%, iar numărul de tratamente
aplicate în cursul vegetației se reduce cu 30-40%.
Nu este de neglijat faptul că procedeul de dezinfecție a solului este un procedeu scump, care necesită
utilaje speciale.
Procedeul se va realiza numai sub directa îndrumare a unui specialist.
Arătura adâncă - se execută la adâncimea de 28-30 cm și necesita o atenție deosebită, întrucât
specia are nevoie de o pregătire deosebită a solului, mai ales pentru situația în care cultura rămâne pe sol
3 ani consecutiv. In plus, arătura adâncă este deosebit de utilă pentru distrugerea sau împiedicarea
dezvoltării dăunătorilor ce se găsesc în sol. Arătura de toamnă și de vară împiedică dezvoltarea ouălelor,
larvelor și pupelor speciilor de viermi albi, viermi sârmă.
Mărunțirea terenului – trebuie făcută ca pentru o cultura legumicola, întrucât de acest lucru depinde
calitatea lucrării de plantare a stolonilor. Daca este necesar, se efectuează cu ajutorul frezei legumicole. In
mod obișnuit, prin parcurgerea de 2-3 ori cu grapa cu discuri se poate efectua o mărunțire
corespunzătoare a terenului pe o adâncime de 20 cm. Este deosebit de importantă realizarea unui spațiu
suficient pentru dezvoltarea sistemului radicular, știut fiind faptul că marea masă a rădăcinilor se află în
stratul de sol de 20-30 cm de la nivelul solului. Cu cât sistemul radicular este mai bine dezvoltat, cu atât
plantele se vor putea dezvolta mai bine și vor putea fructifica la potențial maxim
Amenajarea sistemului de irigație. Concomitent cu pregătirea solului pentru plantarea stolonilor de
căpșun se va amenaja și sistemul de irigație pentru cultură.
Căpșunul poate fi irigat prin toate metodele cunoscute:
- prin scurgere la suprafață;
- prin aspersie;
- prin picurare.
Alegerea uneia sau alteia dintre metode sau amenajări se face funcție de amplasarea culturii, nivelul
investițiilor propuse pentru înființarea culturii, avantajele și dezavantajele utilizării unei metode într-o
situație dată.
1.Udarea prin scurgere la suprafață, prin brazde este o metodă tradițională de udare. Distribuirea
apei se face pe verticală și lateral, în timpul în care apa circulă prin brazdele deschise printre rândurile de
plante.
Avantaje:
- cheltuieli de exploatare reduse. Consumul de energie necesar pompării apei este mai redus cu
40 – 50%;
- necesită investiții mici pentru echipamentul de udare;
- nu favorizează atacul diferitelor boli, prin faptul ca părțile plantei de la suprafața pământului
nu vin în contact cu apa.
Dezavantaje:
- Necesită un teren perfect plan;
- Necesită un consum mare de apă, deoarece parte din volumul de apă utilizat se pierde prin
evaporare și scurgere în profunzime;
- Contribuie la formarea crustei pe rigole și taluzul brazdelor.
2. Udarea prin aspersiune se realizează prin pulverizarea apei sub presiune în atmosferă, cu
ajutorul unor dispozitive(aspersoare, microaspersoare), și căderea acesteia pe pământ și plante sub formă
de picături.
Prin această metodă se asigură irigarea în condiții corespunzătoare a culturii. Astfel, se asigură
distribuirea apei destul de uniform pe teren, cu pierderi minime și cu consum redus de forță d muncă.
Este o metodă de irigare recomandată pentru stabilizarea culturii de căpșun (bună înrădăcinare
după plantare), deoarece umiditatea atmosferică creată, reduce procesul de pierdere a apei prin
transpirație a plantelor.
Avantajele irigării prin aspersie:
- permite controlul volumului de apă utilizat;
- pierderile de apă sunt mici;
- nu necesită lucrări de nivelare, putând fi utilizată și pe terenuri mai denivelate;
- se poate folosi pe toate tipurile de sol, și la densități diferite ale plantelor;
- automatizarea distribuirii apei se face mai ușor decât la udarea prin scurgerea la suprafață;
Dezavantaje:
- cheltuieli de exploatare mai mari decât la irigarea prin scurgere la suprafață, întrucât pentru
realizarea presiunilor mari este necesar un consum mai mare de energie (cu 50% mai mare
decât la scurgerea prin suprafață);
- cheltuieli suplimentare legate de echipament;
- imposibilitatea utilizării acestei metode în condiții de vânt puternic;
- poate favoriza atacul unor boli datorită umidității atmosferice ridicate și împroșcării plantelor
cu apă încărcată cu pământ
3.Udarea prin picurare este o metodă relativ nouă (se utilizează de cca.60 ani), și este originară din
Israel.
Apa este distribuită în mod punctual la nivelul plantelor, cu un debit redus și presiune practic nulă, cu ajutorul microtuburilor capilare. Se folosesc instalații, alcătuite dintr-o rețea de conducte din material plastic (amplasate subteran sau la suprafața solului), prevăzute cu dispozitive speciale de picurare, la distante stabilite funcție de distanțele dintre plante Instalația poate fi folosită și pentru fertilizare si protecție fitosanitară. Este remarcabil faptul că la udarea prin picurare se reduce cantitatea de produse pentru fertilizare si protecție fitosanitară de până la 23 ori.
Modelarea terenului
Cultura căpșunului poate fi înființată pe teren plan și pe teren modelat Modelarea solului este o verigă tehnologică alternativă în tehnologia de cultură a căpșunului prin care se organizează la suprafața solului brazde înălțate și rigole, de diverse dimensiuni, funcție de tehnologia adoptată. Avantajele modelării terenului sunt date de următoarele aspecte:
- solul se încălzește mai repede și în profunzime, la nivelul sistemului radicular al plantelor; - se elimină tasarea solului la nivelul plantelor, prin trecerile repetate efectuate pentru întreținerea culturii; - existența rigolelor printre brazde, asigură preluarea excesului de apă din precipitații, impiedicând stagnarea apei la nivelul sistemului radicular;
- este asigurat accesul printre benzile de plante, pentru respectarea verigilor tehnologice, fără a deranja plantele sau atinge fructele; - este ușurată activitatea de recoltare, prin ridicarea nivelului de la care se recoltează fructele;
- asigură suportul pentru amplasarea foliei de polietilenă pentru mulcire și permite o bună fixare  a acesteia.
Modelarea se poate face cu masina de modelat solul utilizată ăn legumicultură sau cu un echipament
de bilonat solul adaptat pentru dimensiunile brazdelor din legumicultură(Fig.2).
Pentru căpșun sunt recomandate brazdele înălțate cu următoarele dimensiuni:
a) lățime brazdă 50 cm, deschidere rigolă 46-50 cm, înălțime brazdă minim 20 cm;
b) lățime brazdă 95 cm, deschidere rigolă 46-50 cm, înălțime brazdă minim 20 cm;
c) lățime brazdă 120 cm, deschidere rigolă 46-50 cm, înălțime brazdă minim 20 cm;

 
[Home]
[Produse Calivita]
[Plante Medicinale]
[Afectiuni-Boli]
[Semne Simptome]
[Tratamente naturiste]
[Regimuri Slabire]
[Terapii naturiste]
[Calculatoare sanatate]
[Cure Diete Regimurii]
[Dictionare]
[Frumusete]
[Anticonceptionale]
[Boli Infectioase]
[Sarcina Nasterea]
[Analize medicale]
[Alimentatia]
[Remedii]
[Idei Afaceri]
[Harta site]
[Home] [Produse Calivita] [Plante Medicinale] [Afectiuni-Boli] [Semne Simptome] [Tratamente naturiste] [Regimuri Slabire] [Terapii naturiste] [Calculatoare sanatate]
[Cure Diete Regimurii] [Dictionare] [Frumusete] [Anticonceptionale] [Boli Infectioase] [Sarcina Nasterea] [Analize medicale] [Alimentatia] [Remedii] [Idei Afaceri] [Harta site]
Google   
 
COPYRIGHT © 2005 - 2013  Toate drepturile rezervate.