Cultura Kiwi in Romania

Până nu de mult au aparținut unei alte lumi. Necunoscută nouă. Kiwi, curmalul chinezesc, kaki sau banana nordului fac deliciul oamenilor rafinați și cu

dare de mână. Schimbarea climei la nivel global a făcut însă ca aceste culturi exotice să răsară și din solurile românești. După ani de studiu, specialiștii au aclimatizat fructele tropicale, înfrățindu-le cu cele neaoșe. Ecuația însă nu-i completă. Mai lipsește doar curajul oamenilor de a le planta în propria ogradă.

Au coarde viguroase. Ca de liane. Stau agățate pe sârmă, asemenea viței-de-vie din curtea bunicilor de la țară. Trunchiul însă le este mai înalt, iar fructele nu se găsesc în orice gospodărie. Doar oamenii de la piață care le așază la loc de cinste, ca adevărate piese de rezistență pe tarabele lor. "Marfă bună, de export. Calitatea I", ne întâmpină precupețele, mereu cu aceleași vorbe. Sunt kiwi. Altfel spus, actinidia deliciosa, în limbajul folosit de profesorul Adrian Peticilă, din cadrul Facultății de Horticultură, București. Lângă culturile exotice, profesorul împreună cu colegii săi au așezat câteva rânduri pline cu curmali chinezești. Ziziphus jujuba, conform dicționarului științific.

Curiozitatea le-a dat brânci și au hotărât că nu ar fi rău ca pe ce a mai rămas din jumătatea de hectar pe care o au în spatele facultății să cultive și câțiva arbuști de kaki, o plantă subtropicală, originară tocmai din Asia, sau de banana nordului specifică Americii de Nord, care seamănă cu cea tradițională, dar cu gust și aromă diferite.


KIWI ROMĂNESC, REZISTENT LA -40 DE GRADE
Dacă în trecut nici nu auzisem de unele dintre ele, iar pe altele le țineam verzi pe sub pat, la întuneric, învelite în ziare, pentru a mai prinde un pic de culoare, acum o mână de specialiști de la Facultatea de Horticultură încearcă să iște aromele acestor fructe și din pământ românesc. Se întâmpla prin 1993 ca o bursă în Italia să sădească în mintea a doi profesori, Nicolae Copoiu și Florin Stănică, dorința de a deschide o lume accesibilă pe atunci doar în cărți: aclimatizarea plantelor exotice.

Suvenirurile le-au lăsat deoparte, iar la întoarcerea acasă au adus ghivece cu butași de kiwi. "Condițiile meteorologice din ultimii ani ne-au permis să
cultivăm kiwi. Acestor culturi le merge foarte bine în zonele în care sunt plantați caiși și piersici, adică în sudul țării, în Banat, în Dobrogea", ne explică profesorul și scoate mândru din frigider câteva fructe de kiwi din recolta din toamnă.

Gustul dulce și parfumat ne arată că experimentul cercetătorilor nu a dat greș. Și cum ar fi putut, când plantele sunt îngrijite mai ceva ca niște regine. În primii doi-trei ani de viață, perioadă în care ajung să aibă fructe, iarnă de iarnă, plantele au fost învelite cu paie sau cartoane, iar împotriva vânturilor au fost plantați plopi care să le fie paravan.

"Aceste plante au frunzele foarte late. Pentru a le proteja de grindină, deasupra lor, la câțiva metri, am așezat plase."  Comoara pe care nu au scos-o încă în văzul lumii este însă un hibrid  de kiwi, mai puternic decât soiul consacrat, fără pic de puf pe coajă. Actinidia arguta. Pe lângă aroma și pulpa galbenă, cărnoasă, marele avantaj al acestui fruct este că rezistă la temperaturi și de -40 de grade. "Este cu totul nou și în Italia. Ne bucurăm că s-a adaptat foarte bine condițiilor noastre. Fructele sunt mai mici, asemenea boabelor de strugure. Sunt însă mult mai aromate și din ele se extrage aroma de kiwi. Noi am îmbunătățit tehnica de înmulțire prin butași și în laboratorul in vitro, într-un timp foarte scurt obținându-se dintr-o plantă sute de alte plante sănătoase".  


DE LA ORNAMENTAL LA COMESTIBIL
La Facultatea de Horticultură nici curmalul chinezesc se pare că nu mai este atât de oriental precum era.  Și nu întâmplător. În acea zonă, oamenii au început să vadă cum pe malul Dunării apare un arbust cu flori micuțe și extrem de frumoase din care se formau apoi fructele de forma unor măsline.

Curiozitatea i-a împins pe oameni să guste. Au ajuns în cele din urmă la concluzia că mai bine ar merge pus într-un ghiveci și ținut într-un colț de cameră, ca plantă ornamentală. Neștiind de fapt că planta, ajutată puțin de specialiști, ar putea să ofere niște fructe pline de vitamina C. "De la chinezi am adus soiurile lor și astfel am altoit varianta sălbatică existentă la noi. Fructele sunt ca niste corcodușe, uleioase, iar la maturitate scapă de culoarea galbenă și ajung la cea roșie. După vreo trei ani, plantele de jujuba încep să rodească, iar noi am putea să facem la fel ca și chinezii, care nu pregetă dimineața să te servească cu un pahar de suc de ziziphus", ne povestește profesorul Peticila din experiența sa din China.


PREGĂTITE PENTRU SOLURILE NOASTRE
O altă specie care a căpătat chip ro­mâ­nesc este diospyros kaki sau hurma, o plan­tă subtropicală cu origini străvechi. În vechime era considerată un deliciu fără egal, primind numele de "hrană a zeilor". Dacă ai vedea-o, ai băga mâna în foc că este roșia noastră cea de toate zi­lele. Nu­mai că ea crește într-un pom înalt de vreo cinci metri, este foarte aromată și doar culoa­rea portocaliu spre roșu a fructului îl face să semene cu o tomată. "Am văzut ziziphus-ul sub formă de extract la Plafar, capsule", ne spune profesorul, în timp ce ne arată prospectul produsului despre care naturiștii spun că are efect afrodisiac.

Pe plantația facultății și-au făcut apariția alți pomi nemaiîntâlniți la noi în țară. Fructele lor sunt lunguiețe, galbene, o idee mai mari față de banana tra­di­țio­na­lă. Soiul experimentat de cer­ce­tătorii ro­mâni se numește banana nordului, da­to­rită provenienței sale, America de Nord. Ea păstrează doar intensitatea aromei și moliciunea pulpei binecunoscutei sale surate. Gustul însă e complet diferit. Și mai conține, față de ba­nana tra­di­țională, în miezul fructului și două-trei se­min­țe. Asimina triloba, cum este ea de­nu­mită științific, a depășit faza de ex­pe­ri­ment.

Clima din România, care se în­dreaptă spre una temperat continentală excesivă, a dat mână liberă specia­liș­ti­lor horticultori. În fază de experiment se află acum rodia, căreia profesorul Peticilă vrea să-i asigure aceeași soartă ca și celorlalte plante împrumutate din alte țări. Fără a avea nevoie de tratamente spe­ciale, fructele exotice așteaptă muș­te­riii care să dorească să le aibă în propria lor bă­tă­tură.  Singurul fruct care a scos capul în lume și a atras interesul românului, cam sceptic la nou, a fost kiwi. În localitatea Ostrov din Constanța, noul soi de "cartof", cum îi spun localnicii, a făcut furori. După ani de când în atmosferă plutește mireasma tropicală, cultivatorii au reușit să scoată la hectar și 2.000 de tone de kiwi. Cheia succesului? "Îndrăzneală, curaj și informație", spune profesorul Peticilă, convins că nu peste mult timp fructele exotice se vor găsi în gospodăriile noastre, precum neaoșele mere, prune sau corcodușe.
 
[Home]
[Produse Calivita]
[Plante Medicinale]
[Afectiuni-Boli]
[Semne Simptome]
[Tratamente naturiste]
[Regimuri Slabire]
[Terapii naturiste]
[Calculatoare sanatate]
[Cure Diete Regimurii]
[Dictionare]
[Frumusete]
[Anticonceptionale]
[Boli Infectioase]
[Sarcina Nasterea]
[Analize medicale]
[Alimentatia]
[Remedii]
[Idei Afaceri]
[Harta site]

 
[Home] [Produse Calivita] [Plante Medicinale] [Afectiuni-Boli] [Semne Simptome] [Tratamente naturiste] [Regimuri Slabire] [Terapii naturiste] [Calculatoare sanatate]
[Cure Diete Regimurii] [Dictionare] [Frumusete] [Anticonceptionale] [Boli Infectioase] [Sarcina Nasterea] [Analize medicale] [Alimentatia] [Remedii] [Idei Afaceri] [Harta site]
Google
 
COPYRIGHT © 2005 - 2013 Toate drepturile rezervate.