HOMEOPATIA, O METODA TERAPEUTICA TRADITIONALA SI NATURISTA

     Alopatia, termen provenind din cuvintele grecesti allos, însemnând altul si pathos, însemnând boalã, desemneazã metoda traditionalã si stiintificã de terapeuticã medicamentoasã, care foloseste doze active farmacodinamice, combãtând cauza, modificãrile patogenice si simptomele bolilor, în vreme ce homeopatia, termen provenind de la cuvintele grecesti homis, însemnând egal, asemãnãtor si pathos, însemnând boalã, desemneazã doctrina terapeuticã inauguratã de Hahnemann (pãrintele homeopatiei), la sfârsitul secolului al XVIII-lea, în virtutea cãteia boala se trateazã cu remedii care produc, la omul sãnãtos, simptome asemãnãtoare.

În România a fost practicatã încã de la mijlocul secolului trecut, iar în 1968 a fost recunoscutã în cadrul Societãtii Stiintelor Medicale si a luat fiintã Farmacia Homeopatã. Aceste remedii se dau în dilutii foarte mari si au la bazã în special extracte de plante de unde plasarea homeopatiei în cadrul metodelor terapeutice naturiste.
Pentru a vindeca o boalã anume, trebuie sã facem ca bolnavul în cauzã sã ia un medicament care, administrat subiectului sãnãtos, îi produce respectiva boalã. Aceste virtuti existã, din moment ce homeopatia are în spate deja douã secole de practicã, din momentul aparitiei sale, timp în care ea a supravietuit si a actionat, iar cercetãtorul avizat poate sã-I desluseascã chiar un curs continuu, ascendent, concretizat în cresterea numãrului adeptilor, a publicatiilor de specialitate ca si a manifestãrilor stiintifice tot de specialitate, în care se dezbate în exclusivitate problematica complexã a acestei ramuri terapeutice.

Stâlpii de rezistentã ai edificiului homeoterapic se concretizeazã din punct de vedere conceptual în trei mari principii fundamentale:

• principiul similitudinii ("Similia similibus curantur") - prin care se întelege tratarea bolnavului printr-un agent terapeutic capabil de a produce într-un organism sãnãtos o simptomatologie asemãnãtoare bolii sale
• principiul dilutiei remediilor si a dozelor infinitezimale - administrarea se face în cantitãti mici, infinitezimale
• principiul individualizãrii în terapie - este o disciplinã individualizatã, adresatã bolnavului, nu bolii în sine

În cazul homeopatiei, ca si în cel al acupuncturii, se semnaleazã faptul cã existã specialisti în multe orase ale tãrii. Acestia au fost instruiti în mod oficial în cadrul unor cursuri periodice de specializare si perfectionare organizate de cãtre Ministerul Sãnãtãtii. Mai mult, existã chiar si farmacii care preparã produse homeopatice. Ce si în cazul acupuncturii, un tratament homeopatic este bine sã fie efectuat numai dupã ce tratamentele clasice s-au dovedit ineficiente. În toate cazurile, acest tratament trebuie precedat de un control de specialitate si urmãrit de pe aceste pozitii.

Medicamentul homeopat, denumit remediu homeopatic, este o substantã diluatã si dinamizatã. Homeopatia nu înseamnã fitoterapie, adicã terapie prin plante. Originea remediilor este foarte vastã: compusi anorganici si organici, produsi vegetali, animali, microbieni (elemente chimice si acizi, baze sau sãruri ale lor, produsi de excretie si secretie, preparate din diverse organe, culturi sau secretii microbiene).

Se pot distinge trei abordãri distincte în acest domeniu:

1. tehnica de tratament unicistã,
2. tehnica pluralistã
3. tehnica complexistã.

Unicismul prescrie un singur remediu ce va fi administrat în una sau mai multe prize. Rãspunsul terapeutic vine însã mai încet, pentru cã nu întotdeauna este usor de gãsit remediul care sã se potriveascã cel mai bine bolnavului, care îsi poate pierde din aceastã cauzã încrederea în terapie. În cazul în careacest remediu este gãsit, reactia este rapidã iar vindecarea survine de-a dreptul spectaculos.

Pluralismul alterneazã diferite remedii considerate complementare pentru a acoperi ansamblul simptomelor unui pacient. Practicienii preferã sã nu prescrie mai mult de trei remedii simultan si evitã sã asocieze douã remedii de acelasi tip (de exemplu douã remedii de origine vegetalã).

Complexismul constã în amestecarea remediilor într-un singur preparat.

O altã tehnicã des folositã în homeopatie este drenajul. Când un aparat de eliminare al organismului (rinichi, ficat) functioneazã ineficient sau este blocat, când un sistem glandular sau tisular este deficient sau când un tratament bine ales sau administrat nu dã rezultatele asteptate (uneori producându-se chiar o agravare),este necesar sã se stimuleze organele de eliminare cu ajutorul unor remedii cu tropisme organice sau afinitãti fiziologice cunoscute.

Aceastã tehnicã poartã numele de drenaj. Astfel se deschid cãile ce vor permite toxinelor puse în circulatie de cãtre remediile homeopate sã fie eliminate prin emonctoriile corespunzãtoare fiecãrui organ. Se aplicã astfel unul dintre principiile de bazã ale homeopatiei si anume vindecarea dinspre profunzime cãtre suprafatã.

Existã mai multe categorii de bolnavi care necesitã un tratament de drenaj, cum ar fi:

• cei care urmeazã un tratament alopat de mai mult timp;
• cei care au urmat un tratament cu corticosteroizi sau au hepatopatii cronice sau toxico-medicamentoase;
• persoanele care suferã de alergii de diverse etiologii sau alergii medicamentoase;
• cei care suferã de intoxicatii profesionale;
• cei care suferã de afectiuni ce trãdeazã o încetinire a digestiei: hipotonii, ptoze viscerale, spasticitate, scãderea fluxului de umori digestive (bila, enzime pancreatice si intestinale, suc gastric).

Desi nu este acceptat de toti homeopatii drept o necesitate terapeuticã, practica a confirmat cã drenajul homeopatic constituie un adjuvant terapeutic deosebit de util. Indiferent de folosirea uneia sau alteia dintre metode, în cursul vindecãrii homeopatice revenirea sãnãtãtii urmeazã un tipar previzibil, cunoscut sub denumirea de "Legile lui Hering".

Astfel:
- simptomele tind sã progreseze dinspre zonele profunde ale organsimului cãtre suprafatã;
- simptomele au tendinta de a se muta spre pãrtile inferioare ale organsimului, pe mãsurã ce pãrtile superioare se vindecã;
- simptomele vechi, ale unor boli suprimate anterior sau vindecate incomplet, pot sã reaparã în ordine inversã aparitiei initiale;
- simptomele tind sã se mute de la organe sau siteme mai importante la unele mai putin importante.

Agravarea initialã a simptomelor care are loc uneori, nu trebuie sã îngrijoreze, ea reflectând actiunea efectivã a mecanismelor de apãrare ale organismului în lupta lor cu factorii nocivi care au determinat starea de boalã. Vindecarea este completã când apare refacerea totalã a functiilor vitale normale, exprimatã prin functionarea optimã a sferelor mentalã, emotionalã si fizicã ale pacientului.