Kinetoterapie

Recuperarea medicala prin kinetoterapie

Motto: "Existenta noastra este miscarea, repausul reprezinta moartea."

Blaise Pascal

Steluta Anghel: - În ultimii ani kinetoterapia a devenit un domeniu cunoscut si foarte apreciat de persoanele care au avut nevoie de un astfel de tratament naturist. Va rugam sa ne explicati ce este kinetoterapia si cu ce se ocupa aceasta ramura a medicinii naturiste?

Ovidiu Serban Indrei, kinetoterapeut: - Kinetologia este stiinta care se ocupa cu studiul miscarii organismelor vii si al structurilor care participa la aceste miscari. Kinetologia medicala sau kinetoterapia studiaza mecanismele neuromusculare si articulare care asigura omului activitatile motrice normale. Kinetoterapia face parte din medicina fizica - specialitate terapeutica care utilizeaza ca metode: miscarea, caldura, curentul electric, climatul, masajul si apa. Kinetoterapia este cea mai noua componenta a medicinii fizice si reprezinta metodologia activa de baza pentru consolidarea sau refacerea functiilor unor parti ale corpului uman afectate de boala sau de traumatisme.

Kinetoterapia se defineste ca terapie prin miscare efectuata prin programe de recuperare medicala care urmaresc refacerea unor functii diminuate sau cresterea nivelului functional în diverse suferinte. Kinetoterapia este o forma terapeutica individualizata care, plecînd de la programe de exercitii fizice statice si dinamice, se poate folosi în programele terapeutice profilactice (de prevenire), curative si de recuperare. Astfel, kinetoterapia îsi gaseste aria de utilizare în cele trei sectiuni de asistenta medicala, putîndu-se descrie:

kinetoterapia profilactica ce cuprinde totalitatea metodelor si mijloacelor de realizare a tratamentului prin care se urmareste: mentinerea unui nivel functional satisfacator, cresterea nivelului functional (profilaxie primara sau gimnastica de întretinere, plimbari, jogging, gimnastica aerobica, pentru mentinerea starii de sanatate), aplicarea unor programe de prevenire a agravarii sau de aparitie a complicatiilor în unele boli cronice (profilaxie secundara);
kinetoterapia de tip curativ care se asociaza cu sectorul de tip profilactic si de recuperare;
kinetoterapia de recuperare reprezinta sectiunea cea mai importanta în programul de recuperare medicala si urmareste prin intermediul unor programe de exercitii fizice: refacerea functiilor diminuate, cresterea nivelului functional, realizarea unor mecanisme compensatorii în situatii de readaptare functionala (în cazul în care, de exemplu, un anumit muschi este afectat ireversibil, se încearca tonifierea altor muschi care îi preiau partial functiile, în scopul realizarii miscarii în limite acceptabile).

Steluta Anghel: - Care sint obiectivele urmarite în tratamentul prin kinetoterapie?
Ovidiu Serban Indrei, kinetoterapeut: - Obiectivele generale urmarite în tratamentul prin kinetoterapie sint:
- refacerea fortei musculare si cresterea rezistentei musculare; - cresterea si adaptarea capacitatii de efort; - ameliorarea functiei de coordonare, control si echilibru a corpului; - formarea capacitatii de relaxare;
- corectarea posturii si aliniamentului corpului; - cresterea mobilitatii articulare; - reeducarea respiratorie;
- reeducarea sensibilitatii.

Steluta Anghel: - În ce afectiuni se poate recomanda recuperarea medicala prin kinetoterapie?
Ovidiu Serban Indrei, kinetoterapeut: - Exista o gama foarte larga de afectiuni pentru care recuperarea medicala prin kinetoterapie este specifica si absolut necesara. Astfel, kinetoterapia ajuta la tratarea urmatoarelor: afectiunile aparatului locomotor (ortopedice si posttraumatice), afectiunile reumatice (spondilita, poliartrita reumatoida, artrita, reumatisme degenerative, reumatismul tesutului moale), afectiunile neurologice (accidentele vasculare cerebrale, traumatismele coloanei vertebrale, boli degenerative si inflamatorii ale sistemului nervos, sindroame neurologice), afectiunile aparatului cardio-vascular, afectiunile aparatului respirator, afectiunile neuropsihice, afectiunile metabolice (obezitatea), maladiile congenitale (distrofia neuro-musculara, luxatia congenitala de sold, tetraplegia) etc.

Steluta Anghel: - Într-adevar sint multe boli pentru care kinetoterapia constituie o modalitate de tratament, dar exista unele cu o incidenta mult mai ridicata decit altele. Spre exemplu, care sint principiile kinetoterapeutice în cazul scoliozei si cifozei?
Ovidiu Serban Indrei, kinetoterapeut: - Scolioza este o deviatie a coloanei vertebrale formata din una sau mai multe curburi, ce apare initial în plan frontal, apoi fiind însotita de rotatia vertebrelor. Scoliozele pot fi de mai multe tipuri: scolioza C stînga, scolioza C dreapta si scolioza cu mai multe curburi. Aceste deviatii ale coloanei vertebrale pot fi de natura functionala, adica acele scolioze prin deprindere care au o evolutie lenta si este pastrata mobilitatea coloanei vertebrale, scoliozele profesionale si statice, sau de natura patologica, asa cum sint scoliozele congenitale, rahitice, paralitice, traumatice, reumatice s.a. De la început trebuie mentionat faptul ca tratamentul prin gimnastica medicala urmareste sa opreasca evolutia scoliozelor, sa corecteze deviatiile coloanei vertebrale si sa mentina aceasta corectare (prevenirea recidivelor sau a perioadelor cu evolutie nefavorabila), sa reduca tulburarile functionale si asimetriile secundare ale corpului.

Exercitiile fizice folosite în corectarea scoliozei urmaresc sa exercite tonusul muschilor si simtul de atitudine corecta a corpului întreg si îndeosebi a spatelui. Scopul gimnasticii corective este: corectarea coloanei vertebrale prin tonifierea musculaturii spatelui, reducerea gibozitatii costale prin mobilizarea coloanei vertebrale si detorsionarea corpurilor vertebrale, redresarea bazinului si echilibrarea centurii scapulare, dezvoltarea mobilitatii cutiei toracice, crearea unui reflex de postura corecta. Mijloacele folosite constau în exercitii statice si exercitii dinamice executate prin miscari ale trunchiului, ale membrelor superioare si inferioare, exercitii de respiratie, exercitii aplicative de tîrîre si de echlibru, exercitii de redresare si relaxare. Exercitiile cu obiecte portative sint des folosite în corectarea scoliozei. Dintre aceste obiecte se folosesc bastonul, mingea medicinala, gantera, extensorul.

Cifozele sint deviatii ale coloanei vertebrale in plan sagital cu convexitatea curburii indreptata inapoi. Cifozele functionale sint deviatii tipice, provocate si intretinute de tulburarile functionale ale coloanei vertebrale care se accentueaza atunci cind nu sint corectate corespunzator si la timp, fiind insotite de unele modificari in forma si structura oaselor si a articulatiilor vertebrale. Aceste deviatii se pot intilni sub forma atitudinii cifotice sau cifozei profesionale. Cifozele patologice pot fi congenitale, rahitice, paralitice, traumatice, precum si alte forme clinice mai rare. Scopul exercitiilor fizice pentru corectarea cifozei este: tonificarea si scurtarea muschilor spatelui si lungirea celor situati in partea anterioara a trunchiului, corectarea deficientelor secundare care insotesc cifoza, cum sint: cap si git inclinat inainte, omoplati departati si desprinsi, umeri adusi in fata, torace infundat sau in flexiune, stoparea reflexului de atitudine gresita a trunchiului si formarea unui reflex de postura corect si stabil in activitatile statice si dinamice ale corpului. Pentru realizarea acestor scopuri, mijloacele folosite sint exercitiile statice si exercitiile dinamice care constau in miscari active libere sau ingreunate care sa redreseze coloana vertebrala si celelalte deficiente secundare ale cifozei.

Steluta Anghel: - Accidentele vasculare cerebrale reprezinta afectiuni care necesita recuperarea prin kinetoterapie. Ce sint accidentele vasculare cerebrale si cum pot fi tratate din punct de vedere kinetoterapeutic?
Ovidiu Serban Indrei, kinetoterapeut: - Accidentele vasculare cerebrale rezulta din restrictia sanguina catre creier si cauzeaza leziunea neuronilor si deficit neurologic. Clinic, sint posibile o varietate de deficite: motor, senzitiv, mental perceptual si de limbaj. Deficitul motor este caracterizat de paralizie (hemiplegie) sau scadere partiala de forta (hemipareza) si este situat pe partea corpului opusa sediului leziunii cerebrale. Acesti bolnavi sint denumiti cu termenul generic de hemiplegici. Rata incidentei este de 1-2 persoane la 1.000 de persoane/an. Incidenta creste dramatic cu virsta, frecventa maxima fiind la 55 de ani. Cauzele cele mai comune sint: tromboza, embolismul, hemoragia cerebrala. Ateroscleroza este factorul major care duce la obstructia arterelor cerebrale, fapt ce provoaca ischemia si infarctul cerebral.

Embolia este data de materii care se deplaseaza prin vasele sanguine. Acestia pot fi trombi, grasime, aer, bacterii etc. Cel mai frecvent se asociaza cu boli cardiace cum ar fi stenoza mitrala, infarctul miocardic, aritmiile etc. Hemoragia apare in urma rupturii unui vas cerebral cu inundarea creierului si se datoreaza hipertensiunii arteriale, ruperii unui anevrism. Cind hemoragia este masiva moartea apare in citeva ore. Factorii de risc sint: functia cardiaca deficitara, diabetul, obezitatea, fumatul, sedentarismul, stresul, contraceptionalele orale, cresterea colesterolului sanguin, predispozitia genetica. Recuperarea trebuie sa inceapa din stadiul acut cit mai devreme posibil, cind pacientul este stabilizat medical, tipic dupa 24-36 de ore. Hemoragiile cerebrale pot sa amine inceperea tratamentului kinetic pina la stabilizarea hemoragiei, adica in medie pina la 10 zile.

Cind nu mai exista contraindicatii medicale, pacientul trebuie imediat antrenat sa se ridice la marginea patului si in ortostatism. Aceasta va duce la grabirea recuperarii, scaderea confuziei si imbunatatirea functiilor vitale. Tratamentul trebuie sa se bazeze pe cistigarea controlului central al miscarii. Exercitiile trebuie sa aiba o motivatie legata de activitatea functionala de zi cu zi si de cea profesionala proprie. Pacientul trebuie sa inteleaga ceea ce face si sa inteleaga logica exercitiilor, terapeutul avind obligatia sa explice permanent miscarile de executat. Exercitiile trebuie executate corect deoarece persistenta unei practici incorecte va intirzia progresul, miscarile incorecte fiind mult mai greu de inlocuit cu unele corecte. O importanta foarte mare o are numarul repetitiilor, care trebuie sa fie destul de mare pentru a invata o miscare coordonata, precisa, cu acuratete. Pacientul trebuie sa participe activ si nu sa se insiste pe mobilizari pasive.

Terapeutul trebuie sa-l ajute pe pacient cu necesarul minim. Exercitiile nu trebuie sa fie plictisitoare, deoarece pacientul poate sa oboseasca si mental, nu numai fizic. Pacientul trebuie sa invete sa-si inhibe musculatura inutila care se contracta intr-un exercitiu. Exercitiile cu rezistenta nu sint de dorit la hemiplegici, deoarece nu este un obiectiv cistigarea fortei musculare, ci aparitia activitatii contractile, a controlului motor in muschiul respectiv.

Steluta Anghel: - Ce importanta are kinetoterapia în entorse si fracturi ale membrului inferior, cazuri frecvent întîlnite mai ales acum în anotimpul de iarna?
Ovidiu Serban Indrei, kinetoterapeut: - Entorsa este o leziune traumatica a ligamentelor si articulatiilor. Entorsa se observa în special la adult, este foarte rara la copil, unde ligamentele suple si elastice se lasa destinse fara a se rupe, precum si la batrîni, unde acelasi traumatism determina mai frecvent o fractura. Localizarea cea mai frecventa a entorselor se afla la nivelul gleznei, urmînd entorsa genunchiului. Entorsa, prin marea ei raspîndire si prin gravitatea urmarilor pe care le are asupra aparatului locomotor si circulator, constituie o cauza majora de scadere a capacitatii partiale de munca, de aceea importanta aplicarii unui tratament corespunzator precoce si specific kinetoterapeutic asociat cu orteze. Scopul tratamentului este revenirea rapida a pacientului în executarea activitatilor zilnice si specifice profesiei. Acest lucru este deosebit de important, deoarece orice întîrziere în aplicarea tratamentului poate periclita activitatea socio-profesionala a acestuia. Aspectul membrului afectat se schimba, întrucît atrofia este progresiva si cuprinde muschii extensori, iar neglijarea ei, ca si persistenta sa, ar constitui una din cauzele instabilitatilor articulare si recidivelor entorselor. Obiectivele urmarite în kinetoterapie sînt: controlul durerii, reducerea tumefactiei si a edemului din vecinatate, asigurarea mobilitatii, cresterea tonusului muscular, reeducarea mersului.

Fractura se produce la nivelul unui os în urma unui traumatism, de obicei, violent; uneori fractura apare dupa un traumatism de mai mica importanta, care actioneaza asupra unui os fragilizat printr-o suferinta anterioara (osteoporoza, tumoare osoasa). Numarul fracturilor este deosebit de mare, mai ales în conditiile vietii moderne. Se apreciaza ca fracturile reprezinta 10 la suta din totalul traumatismelor si ca sint de 10 ori mai frecvente decît luxatiile. Fracturile se întîlnesc la toate vîrstele, dar incidenta cea mai mare se situeaza între 20 si 40 de ani. Tratamentul fracturilor are ca obiectiv principal obtinerea restabilirii functiei si, pe cît posibil, chiar a formei membrului. Refacerea osului fracturat se obtine corijînd deplasarile, deci facînd reducerea fracturii si imobilizînd-o prin aparat ghipsat pîna la formarea unui calus solid. Mentinerea în stare functionala a articulatiilor, a muschilor si a circulatiei membrului sau restabilirea cît mai rapida a acestora se realizeaza prin reducerea timpului de imobilizare la minimum, dar necesar pentru consolidarea fracturii. De asemenea, instituirea cît mai precoce a tratamentului de recuperare, prin contractii musculare si mobilizari articulare, chiar din timpul imobilizarii, duce la vindecarea eficienta a fracturii. Kinetoterapia este tot atît de importanta ca si reducerea si imobilizarea fracturii si trebuie urmata fara întreruperi.

Steluta Anghel: - În final, care este rolul terapeutic al exercitiului fizic?
Ovidiu Serban Indrei, kinetoterapeut: - Exercitiile fizice contribuie la mentinerea starii de sanatate si au rolul de conduce catre echilibrul tuturor functiilor organismului uman. Miscarea ajuta fiinta umana sa-si mentina deplinatatea fortelor fizice si morale, facînd-o utila cît mai îndelungat timp. Exercitiul fizic este mijlocul principal al educatiei fizice. Ca urmare a practicarii sistematice a exercitiului fizic, apar în organism efecte locale sau generale, imediate sau tardive, trecatoare sau de durata, care îmbunatatesc structura si functionalitatea corpului uman. Orice activitate cu caracter fizic constituie si o stimulare pentru muschi, carora le îmbunatateste proprietatile fiziologice si calitatile fizice.

Una dintre cele mai frecvente cauze ale deficientelor fizice sînt tulburarile tonusului muscular; corectarea acestora se bazeaza pe efectele exercitiului fizic asupra muschiului. Din punct de vedere al rolului educativ, exercitiul fizic are efect benefic la orice vîrsta, dar mai ales în perioada de crestere, cînd miscarile nu sînt înca bine definite, cînd cresterea oaselor nu este încheiata, prin repetarea corecta a unor miscari se ajunge la eliminarea miscarilor incoerente si la stapînirea celor necoordonate. Stimularea factorilor morali si volitionali contribuie la corectarea atitudinilor gresite. Omul are nevoie de multa miscare în aer liber, de exercitii, pe care sa le integreze sistematic în programul sau de activitate zilnica.