Marul Lupului ( Aristolochia clematitis )
În zona de
vest a ţării i se spune mărul-lupului, în
sudul Moldovei, curcubeţică, iar pe malul
Dunării, buruiana de
remf. Creşte prin vii,
la margini de câmp
şi prin locuri virane. Este înaltă de
jumătate de metru, uneori mai mult, iar
frunzele ei amintesc oarecum de cele ale
fasolei. Are
florile galbene, un miros
foarte puternic şi destul de înecăcios,
fiind ocolită de insectele dăunătoare,
precum şi de bolile virale şi bacteriene ale
plantelor. Este atât de rezistentă şi
vivace, încât sufocă adesea culturile,
ţăranii noştri nemaiştiind cum să scape de
ea (între altele, rezistă foarte bine şi la
ierbicide). Buruiana aceasta este – se pare
– una din cele mai puternice plante
medicinale din flora noastră, având atât de
multe aplicaţii, încât ar putea fi scrise
despre ea tomuri întregi. Comparaţia cu
forţa unei explozii atomice nu este
hazardată, doar că efectul e pozitiv.
Partea
aeriană a fost studiată intens în anii ‘80,
când savanţii au fost fascinaţi de efectele
sale imunostimulatoare extrem de intense.
S-a încercat atunci izolarea din frunzele
sale a unui medicament de semisinteză cu
administrare internă, însă s-a dovedit că
separat de celelalte componente ale plantei,
acidul aristolochic, principiul activ
imunostimulator secretat de ea, este foarte
toxic pentru ficat, putând favoriza chiar
formarea tumorilor hepatice. Atunci s-a
renunţat la studierea sa, ea rămânând, ca şi
până atunci, în apanajul medicinii populare.
Ceea ce ne determină acum să scriem despre
ea sunt nenumăratele semnale primite,
referitoare la miracolele terapeutice făcute
cu ajutorul acestei plante. Lista
afecţiunilor vindecate cu ea este
impresionantă: de la boli hepatice şi
infecţii recidivante la dermatoze rezistente
la orice altă formă de tratament, tumori
benigne şi maligne sau boli ginecologice.
Utilizarea internă
Prezintă fără doar şi poate riscuri,
deoarece mărul-lupului, fără a fi atât de
toxic ca spânzul, mătrăguna sau
rostopasca,
are o anumită acţiune nefastă la nivelul
rinichilor şi a tubului digestiv, în doze
mari dând reacţii adverse severe. Se pare că
în doze mici, de până la 1,5 grame pe zi
pentru un adult, administrat o perioadă
limitată de timp (maximum o lună), nu
prezintă nici un inconvenient, fiind chiar
un remediu rapid în tratarea cancerului
pulmonar, de piele, la sân şi la intestin, a
hepatitelor virale, precum şi a infecţiilor
intestinale, însă singurul care are
investitura să prescrie şi să conducă acest
tratament este medicul curant. Din acest
motiv, nu ne vom ocupa în acest articol de
administrarea internă a mărului-lupului, ci
doar de tratamentele externe, care sunt
lipsite de pericole, au o eficienţă foarte
mare şi se aplică unei game foarte largi de
boli.
Câteva forme de preparare şi
administrarea externă
Cataplasmă cu mărul-lupului
Se
macină fin iarba de mărul-lupului cu
ajutorul unei râşniţe de cafea, iar pulberea
obţinută se combină în proporţii egale cu
pulbere de rădăcină de tătăneasă. Peste
amestecul de pulbere de mărul-lupului şi
tătăneasă se adaugă apoi apă călduţă,
amestecând mereu, aşa încât să se formeze o
pastă cât mai omogenă. Această pastă se
aplică printr-un tifon pe zona afectată
vreme de o oră.
Baia de şezut cu mărul-lupului
O mână
de plante se lasă să se macereze în 2 l de
apă, vreme de 8-10 ore (de dimineaţa până
seara), după care se filtrează. Planta
rămasă după filtrare se opăreşte cu încă 2 l
de apă clocotită, după care se acoperă, se
lasă să se răcească şi se filtrează din nou.
În final se combină cele două extracte
într-un lighean, în care se va sta cu
şezutul vreme de 20 minute (adăugând din
când în când apă caldă, dacă este nevoie).
Este un leac foarte bun pentru hemoroizi,
inflamaţii anale, infecţii genito-urinare
recidivante.
Clismă cu mărul-lupului
Preparatul pentru clismă se obţine dintr-o
lingură rasă de pulbere de mărul-lupului, o
lingură de rădăcină de tătăneasă şi o
lingură de flori de muşeţel, care se lasă la
înmuiat în jumătate de litru de apă, de
seara până dimineaţa, când se filtrează;
maceratul se pune deoparte, iar planta
rămasă după filtrare se fierbe în jumătate
de litru de apă până când scade la jumătate;
se lasă la răcit decoctul, după care se
combină cu maceratul. Cu preparatul astfel
obţinut se fac clisme cu ajutorul
irigatorului. Lichidul se ţine în intestin
vreme de 10 minute, înainte de a fi
eliminat.
Tinctură de mărul-lupului
Într-un borcan cu filet se pun frunze de
mărul-lupului bine pisate ori măcinate cu
râşniţa de cafea, până se umple borcanul.
Apoi se adaugă alcool alimentar de minimum
70°, atât cât cuprinde, amestecând din când
în când, astfel ca planta să fie bine
pătrunsă de alcool. Se închide borcanul şi
se lasă la macerat vreme de 14 zile, după
care se filtrează prin tifon. Se pun
comprese pe locurile afectate cu tinctura
astfel obţinută.
Unguent de mărul-lupului
Şase
linguri de tinctură se pun pe o farfurioară
curată şi se lasă să se evapore până îşi
reduc volumul de circa trei ori,
obţinându-se aproximativ două linguri
dintr-o pastă groasă şi uşor lipicioasă, cu
miros puternic de plantă. Această pastă va
fi adăugată peste un sfert de pachet de unt
(uşor înmuiat în prealabil în apropierea
unei surse de căldură, fără a-l topi
complet), amestecând bine cu o lingură până
se omogenizează perfect, această combinaţie
păstrându-se apoi în frigider.
Boli care se vindecă prin
tratamentul extern cu mărul-lupului
Pentru o cicatrizare estetică a rănilor sau
a tăieturilor în urma unor intervenţii
chirurgicale – se pune pe locul afectat o
cataplasmă cu tătăneasă şi mărul-lupului o
dată pe zi, ţinându-se vreme de o oră.
Viteza de vindecare va creşte simţitor, iar
cicatricele vor deveni cu timpul abia
vizibile.
Rănile (inclusiv de la intervenţii
chirurgicale) care nu se închid – se
tratează cu comprese cu tinctură de
mărul-lupului. Un tifon bine îmbibat cu
tinctură se pune pe locul afectat vreme de
30 de minute, după care se îndepărtează
compresa şi se lasă pielea să se zvânte
vreme de măcar o jumătate de oră.
Cancer intestinal, genital, de rect, de
prostată – se recomandă clismele cu
mărul-lupului, făcute o dată la două zile.
În cazul în care clismele sunt
contraindicate, se fac zilnic băi de şezut.
În
cancerul genital la femei se face o clismă
la două zile şi o irigaţie vaginală (cu
acelaşi tip de preparat ca şi la clisme) o
dată la trei-patru zile.
Cancer esofagian, la limbă etc. – se face
gargară cu ceai de mărul-lupului, tătăneasă
şi muşeţel, preparat întocmai ca şi cel
pentru clisme. În cadrul aceluiaşi tratament
se vor realiza totodată clisme cu
mărul-lupului, o dată la două zile.
Cancerul de piele – se face o dată la două
zile o clismă cu mărul-lupului şi în plus se
aplică zilnic o cataplasmă cu tătăneasă şi
mărul-lupului. Aplicarea cataplasmelor se
repetă până la dispariţia totală a leziunii.
Infecţii genitale cu trichomonas, papiloma,
chlamidya – se fac spălături vaginale cu un
ceai preparat la fel ca cel pentru clisme.
Tratamentul se face vreme de 7-10 zile cu
două săptămâni de pauză pentru refacerea
florei vaginale. La bărbaţi se fac zilnic
băi de şezut cu mărul-lupului, pentru
sporirea imunităţii locale. Mai ales în
infecţii cu chlamidya şi în cele bacteriene
va fi respectat cu stricteţe tratamentul cu
antibiotice prescris de medic, cele două
terapii mergând foarte bine în paralel.
Răni purulente, greu vindecabile la
degetele de la mâini şi de la picioare – se
umple pe jumătate un păhărel îngust cu
tinctură de mărul-lupului, după care se
înmoaie în el degetul afectat vreme de 20-30
de minute. În câteva zile infecţia se va
retrage şi apoi va dispărea. Sunt multe
cazuri de pacienţi cărora trebuia să le fie
amputat degetul şi l-au salvat ca prin
minune doar cu acest tratament simplu.
Abcese, furuncule, eczeme infecţioase
rezistente la alte forme de tratament – se
pune pe locul afectat o cataplasmă cu
mărul-lupului vreme de trei-patru ore pe zi,
după care se lasă pielea să se zvânte în aer
liber vreme de o oră. Se repetă aplicaţia
zilnic, până la vindecarea totală.
Contra hemoroizilor – se foloseşte unguentul
al cărui mod de preparare a fost descris
anterior, cu care se fac aplicaţii locale de
două-trei ori pe zi. Foarte utile sunt şi
băile de şezut cu mărul-lupului, care vor fi
făcute o dată la două-trei zile.
Intoxicaţia cu mărul-lupului
Apare la adulţi atunci când se depăşeşte
doza de 6 grame pe zi şi se manifestă prin
următoarele simptome: greaţă, vărsături,
scaune numeroase (uneori sangvinolente),
urinări dese, inflamaţii severe ale
rinichilor, tulburări circulatorii. Utilizat
extern, nu prezintă nici un fel de
inconveniente, cu condiţia să fim atenţi ca
manipularea şi depozitarea să fie corectă.
Toate tratamentele interne vor fi făcute sub
directa îndrumare şi supraveghere a unui
medic. În caz de intoxicaţie, de la primele
simptome adresaţi-vă medicului curant.
Tratamentul constă în vomă terapeutică
(spălături gastrice), administrarea de
cărbune medicinal, producerea unei purgaţii
puternice. Nu faceţi tratament intern cu
mărul-lupului fără îndrumare medicală. Dacă
aveţi în casă plante toxice, atunci
păstraţi-le în dulăpiorul de medicamente,
bine închise şi puneţi la îndemână şi
antidotul elementar – cărbunele medicinal,
care trebuie administrat imediat, până
ajungeţi la cea mai apropiată unitate
sanitară.
Mărul-lupului este una dintre
cele mai utilizate plante încă din cele mai
vechi timpuri. Primele consemnări despre
folosirea ei în scopuri medicinale datează
de acum… 5000 de ani, din Egiptul antic,
unde ea era numită “iarba cobrei”, întrucât
era singurul remediu eficient contra
veninului temutei reptile. Tot în Egipt era
administrată pentru tratamentul infecţiilor
pielii, pentru vindecarea rapidă a
muşcăturilor de animale şi insecte, precum
şi pentru a apăra oamenii de epidemii.
Vechii gali foloseau
mărul-lupului pentru tratarea tumorilor şi a
oricăror excrescenţe apărute pe corp.
În Evul Mediu, în Spania,
planta era remediul de taină al cavalerilor
care o foloseau pentru a-şi tămădui rapid
rănile primite în luptă şi pentru a preveni
infecţiile, care în vremurile acelea erau
fatale.
Herboriştii englezi din secolele XVI-XVII
recomandau mestecarea a două-trei frunze de
mărul-lupului pe zi, pentru întărirea
organismului împotriva epidemiilor, pentru
eliminarea abceselor dentare şi a tuturor
afecţiunilor gurii. Tot ei avertizau asupra
toxicităţii plantei, arătând că tratamentele
interne mai lungi de trei săptămâni pot
dăuna rinichilor, vezicii urinare şi tubului
digestiv.
În medicina noastră populară este consemnată
folosirea acestei plante în foarte multe
zone ale ţării. În Banat era utilizată
contra “rănilor rele”, adică a cancerului la
piele, în Satu Mare şi în Bistriţa Năsăud
era folosită pentru tot soiul de “bube”
(boli de piele), pentru “trânji”
(hemoroizi), dar şi pentru tratarea
cancerului de rect sau de intestin. În
Moldova este consemnată folosirea acestei
plante mai ales în judeţele Vrancea, Galaţi
şi Bacău, unde era considerată un adevărat
elixir contra bolilor femeieşti, precum şi a
celor recto-anale (se folosea sub formă de
băi). De asemenea, se folosea pentru a face
părul să crească frumos, pentru a îndepărta
coşurile de pe faţă şi a înfrumuseţa pielea.
În Oltenia, mărul-lupului era folosit în
special pentru tratarea rănilor şi a bolilor
de piele, dar şi a hepatitei şi ulcerului
stomacal (se administra puţină rădăcină
fiartă în lapte).
