Puteti avea una dintre aceste
afectiuni daca va simtiti mai tot timpul fara vlaga si
chef de viata.
De regula, aceste stari se pun pe seama oboselii, fara a
face diferenta clara intre moleseala de natura fizica si
epuizarea psihica (astenia).
Insa, doctorii subliniaza ca este important sa faceti
aceasta distinctie, deoarece, astfel, va va fi mai usor
sa aflati de ce boli suferiti. Pentru orice stare de
oboseala care dureaza mai mult de doua saptamani mergeti
la medic.
Dereglarile tiroidei provoaca tulburari de
memorie
Oboseala fizica sau moleseala resimtita in muschi atunci
cand incercati sa ridicati un obiect ori sa faceti o
activitate in aer liber poate sa va sugereze ca v-ati
supraexploatat organismul in urma unui antrenament fizic
intens. In acest caz, senzatia va trece in cateva zile.
In cazuri rare, in care aceasta slabiciune nu dispare,
ci persista, doctorii va avertizeaza ca ar fi vorba
despre ceva mai grav, arata publicatia "WebMD". Este
vorba despre afectiuni ale glandei tiroide, care este
responsabila cu modul in care corpul echilibreaza
necesarul de energie.
De exemplu, o tiroida care functioneaza fie in exces,
fie in minus poate cauza moleseala, intoleranta la frig,
letargie, depresie sau probleme cu memoria.
"Poate fi si o afectiune a muschilor, denumita miastenie
gravis, sau o scleroza in placi, mai ales la o femeie
tanara care are o oboseala fizica accentuata, combinata
cu tulburari de echilibru si statica", spune medicul de
familie Alina Constantin. Si un organism cu un nivel
scazut de potasiu sau sodiu poate avea aceste simptome,
mai spun medicii.
Epuizarea psihica, semn de hepatita ori diabet
Astenia sau epuizarea psihica este resimtita ca o lipsa
de energie sau incapacitate de a gandi coerent. Poate fi
urmarea unor nopti nedormite sau a unui efort
intelectual prelungit.
"Atunci cand nu puteti depasi aceasta stare de oboseala
prin odihna, o alimentatie echilibrata sau prin
relaxare, este timpul sa mergeti la medic pentru o serie
de investigatii", mai spune medicul de familie.
Poate fi vorba despre o afectiune psihica, dar, de
regula, in acest caz, senzatia de epuizare este insotita
de alte manifestari: varsaturi, cefalee, lipsa poftei de
mancare. Paleta este mult mai larga si poate merge pana
la afectiuni grave ale ficatului (hepatite de tip B, C,
cancere sau ciroze).
Si un nivel dereglat al zaharului din sange poate fi o
eventuala cauza. "La un diabet prost controlat sau
nediagnosticat poate exista oboseala, deoarece exista
modificari ale electrolitilor din sange", explica
doctorul Eduard Adamescu, medic specialist diabet
zaharat, nutritie si boli metabolice la Cabinetul "Calea
Mosilor" din Bucuresti.
De regula, in aceasta din urma situatie, oboseala este
insotita de trei simptome: scadere in greutate, sete
inexplicabila si urinari frecvente. Si bolile endocrine
pot sa se manifeste printr-o stare de epuizare,
avertizeaza medicii.
"Cea mai importanta este insuficienta corticosuprarenala
cronica, in care deficitul de glucocorticoizi (n.r. -
hormoni) creeaza o stare de oboseala prelungita, mai
ales catre seara. Si in hipotiroidie deficitul de
hormoni duce la oboseala", adauga medicul endocrinolog
Luiza Vitan.
Cazurile acestea sunt mai rar intalnite la copii, la
care lipsa de energie cronica poate fi atribuita unor
afectiuni de inima, unor infectii digestive sau unor
probleme respiratorii.
Lipsa poftei de viata mai poate fi explicata, atat la
adulti, cat si la copii, printr-o anemie, adica o
descrestere a nivelului hemoglobinei (substanta care
transporta oxigenul) din celulele rosii.