Reflexoterapia

Este componenta reflexologiei care se ocupã cu tratamentul prin masaj al punctelor reflexe diagnosticate ca fiind sensibile (dureroase) sau cu articulatiile interfalangiene, într-o ordine care tine seama de ecoul biologic al fiecãrui organ reprezentat si fãrã obiecte intermediare (betisoare, baghete).
În timpul executãrii masajului, punctele reflexe trebuiesc controlate în permanentã pentru a nu se traumatiza zonele învecinate si a evalua deblocarea cristalelor, deoarece defectiunile organelor se manifestã si sub forma aglomerãrilor în punctele refelxe corespunzãtoare a cristalelor (acidul uric, sãruri, alte impuritãti).

Prin masaj se faciliteazã circulatia sanguinã si transportul toxinelor spre organele de eliminare sau detoxifiere. Perturbarea circulatiei în zonele reflexe face ca suferinta organului corespunzãtor sã avanseze. Masarea zonelor reflexogene pe parcursul a mai multor sedinte, implicã fisurarea cristalelor de toxine, a depunerilor pe care circulatia sanguinã le va trimite spre organele de eliminare, îmbunãtãtind starea de sãnãtate. Buna circulatie sanguinã este vitalã pentru fiecare organ sau zonã din organism, deoarece transportã material nutritiv, hormoni, anticorpi, oxigen, deseuri metabolice si alte substante neidentificate încã.

Cu cât circulatia sanguinã este mai anevoioasã, cu atât mai greu va surveni vindecarea. Miile de metri de material tubular prin care circulã sângele (artere, vene, capilare) în corpul nostru, se mentin în activitate prin vasoconstrictie si vasodilatatie, functionarea lor depinzând de activitatea muscularã. O circulatie bunã se mentine prin activitãti musculare adecvate pentru fiecare zonã din corp, care se reflectã prin activitãti fizice, gimnasticã, sport.

Dacã activitatea muschilor slãbeste, tesuturile se fibrozeazã, circulatia sanguinã în acea zonã devine greoaie, articulatiile de la mâini, picioare si coloanã devin rigide, dureroase, exercitând presiuni asupra unor terminatii nervoase sau vasculare. În consecintã, activitatea nervilor si cea sanguinã este stânjenitã, fluxul sanguin perturbându-se datoritã produselor toxice care se acumuleazã în organele afectate si în punctele lor reflexe.

Si reversul este, din pãcate, valabil. Dacã circulatia sanguinã este deficitarã într-un anumit segment din corp sau într-un organ, functia acelui segment, respectiv organ, este perturbatã, ajungându-se (dacã situatia nu se remediazã) la distrugerea structurilor proprii. Toate acestea conduc cu timpul la anchiloze, dureri, boli organice, intoxicarea organismului, slãbirea puterii de apãrare împotriva bolilor. Picioarele se resimt devenind reci si chiar dureroase. Dacã nu se acordã atentia cuvenitã acestor stãri în faza incipientã, se vor descoperi ulterior tulburãri la distantã în corp, în organele de legãturã.
 

Avantajele reflexoterapiei

Poate fi aplicatã la toate categoriile de vârstã, profilactic si pentru afectiuni acute sau cronice. Marele avantaj constã în completa lipsã de toxicitate, în conditiile în care civilizatia noastrã traverseazã o epocã foarte poluantã, inclusiv pe plan medicamentos.
Prin reflexoterapie nu se trateazã simptomatologia bolilor, ci cauzele lor. Reluarea normalã a circulatiei sângelui în organul sau zona afectatã este un mare câstig, deoarece sângele transportã substantele de asimilatie, dezasimilatie si apãrare.
O bunã circulatie sanguinã conduce la accelerarea reconstituirii normale a tesuturilor si organelor lezate de boalã, în plus atrage reechilibrarea bioenergeticã în zona afectatã.

Oricine stie cã în jurul apelor repezi se formeazã curenti care scad în intensitate sau dispar în raport cu reducerea cantitãtii si vitezei de scurgere a apei. La fel câmpul bioenergetic se perturbã în zonele cu circulatie sanguinã deficitarã si se reface odatã cu redresarea circulatiei, acesta fiind un argument care sustine ideea cã reflexologia constituie o punte de legãturã între medicina clasicã si cea orientalã.
Alt avantaj al reflexoterapiei este verificarea stãrii de sãnãtate a unui individ într-un timp foarte scurt. De obicei la aceastã metodã recurg bolnavii care nu au obtinut vindecarea afectiunilor prin remedii medicamentoase, sau cei care doresc sã fie sãnãtosi folosind cãi netoxice. Unii o folosesc în paralel cu tratamentul medicamentos, în special cel bazat pe antibiotice, atunci când situatia o impune.