Perioada de incubatie - 3 zile - 2 saptamani.
Sancrul moale reprezinta o afectiune veneriana
contagioasa, inoculabila si autoinoculabila, mai frecventa la barbati, cu
sediul obisnuit la organele genitale. Agentul patogen e streptobacilul
Ducrey (Haemophilus Ducreyi), cocobacil dispus in lanturi. Sancrul
moale, aproape disparut in ultimele decenii, a inceput sa reapara in
occident, in marile metropole.
Manifestari -Leziunea initiala
este o mica pata sau papula eritomatoasa care in evolutie se transforma
intr-o pustula care se va transforma la randul ei intr-o ulceratie
sangeranda, dureroasa. Poate fi unica sau multipla. Se poate insoti de
adenopatie regionala.
Simptome
Dupa o incubatie de 2-3 zile de la inoculare apare o pustula efemera
careia ii urmeaza o ulceratie adesea profunda, dureroasa, de forma rotunda
sau ovalara, variind ca dimensiuni de la 3-15 mm in diametru. Marginile
ulceratiei de culoare rosie inchisa sunt sinuoase, usor reliefate, fundul
neregulat, cenusiu, purulent, acoperit uneori de o crusta
bruna-negricioasa. Baza ulceratiei este moale, edematoasa.
In faza de reparatie, sancrul moale are aspectul de plaga simpla, cu
fundul curat, rosu, sfarsind prin cicatrizare. Sancrele moi sunt cel mai
adesea multiple, prin inoculari simultane sau autoinoculari secundare. br>
Sediul leziunilor
La barbat, sancrul moale este localizat pe marginea preputului unde se pot
vedea frecvent sancre moi in coroana, apoi santul balano-preputial,
indeosebi la nivelul frenului, glandul si mai rar teaca penisului, scrotul.
La femeie, sancrul se poate localiza in urmatoarele regiuni: clitoris,
labiile mari, labiile mici.
Localizarile extragenitale prin autoinoculari
sunt posibile la nivelul anusului, fata interna a coapselor, plica
inghinala, mai rar alte regiuni.
Complicatii - balanita, fimoza,
parafimoza, gangrena, icter, hematurie
Se poate vindeca spontan.