Alături de ghiocei şi de toporaşi (violete), ca
vestitori ai primăverii, încă de la începutul lunii martie, îşi fac
apariţia viorelele, plante gingaşe, cu flori albastre.
Sistematică
Vioreaua este o specie perenă, monocotiledonată, inclusă în cadrul
familiei Liliaceae.
Descriere
Specia Scilla bifolia se caracterizează printr-o talie
relativ redusă (10-30), părţile aeriene dezvoltându-se dintr-un bulb
globulos, tunicat
Frunzele, întotdeauna în număr de două - de aici derivă denumirea
speciei (bifolia) se ridică imediat de deasupra solului. Ele
sunt verzi-palide, liniar lanceolate, împreunate la bază, putând
atinge lungimea de 25 cm. Pe lângă frunze, din bulb, primăvara, se
dezvoltă o tulpină, care poartă spre vârf inflorescenţa, care este
un racem . Florile sunt mici, actinomorfe, parfumate, formate din 6
petale albastre libere şi din 6 stamine .
Fructul este o capsulă.
Înflorire
Viorelele înfloresc în martie-aprilie .
Ecologie
Relativ frecventă în flora spontană a României, vioreaua se
întâlneşte preponderent în pădurile de foioase, de la câmpie la
munte. Mai apare prin grădini, cultivată ca specie ornamentală.
Compoziţie
În întreaga plantă, dar mai ales în bulbi s-au identificat
substanţe deosebit de iritante, chiar şi la contactul pielii
cu
planta proaspătă. În viorea se găseşte o substanţă toxică numită
scillitoxină, alături de un glicozid cardiotonic (scilaina).
Specia mai conţine mucilagii şi saponine iritante. Florile conţin
uleiuri volatile.
Efecte asupra organismului uman, toxicitate
Vioreaua este o plantă toxică şi deosebit de iritantă.
Administrată intern în doze de peste 3 grame produce vomă, diaree,
aritmii şi chiar stop cardiac. În doze de 2-3 grame pe zi prezintă
proprietăţi emetice, purgative, expectorante şi diuretice. Acţiunea
diuretică se produce prin iritarea parenchimului renal, existând
riscul producerii unor hemoragii la nivelul rinichilor.
Administrarea a 1-2 g. de viorea pe zi, în mai multe reprize, sub
forma unor extracte, poate avea o acţiune favorabilă în bronşita
cronică, în afecţiunile renale cronice, precum şi în bolile cardiace.
În unele ţări, se produc medicamente pe bază de extracte de
Scilla bifolia, dar numai după neutralizarea completă a
scillitoxinei şi a saponinelor iritante. Proprietăţile benefice ale
scilainei asupra bolnavilor cardio-bronho-renali au fost într-o
oarecare măsură studiate şi recunoscute şi la noi, însă o preocupare
serioasă în sensul procesării şi valorificării farmaceutice a
speciei, nu a existat până în prezent.
Atenţie!
Folosirea empirică, atât internă cât şi externă, a acestei plante
este hazardantă, chiar şi când se recurge la cantităţi şi dozei mici.
Deoarece, în cazul viorelelor, riscurile sunt mai mari decât
beneficiile, se recomandă evitarea folosirii plantei prin mijloacele
fitoterapiei.
