YOGA
In osul triunghiular numit sacrum in latina, exista o putere a
dorintei pure. Acest os a fost numit de catre greci sfant, ceea ce
inseamna ca si ei cunosteau existenta acestei puteri. In limba
sanscrita, puterea respectiva este denumita Kundalini.
Ajunsi aici, as dori sa afirm, cu toata umilinta, ca nimeni nu ar
trebui sa respinga aceasta cunoastere ca fiind inutila, pe motiv ca
provine dintr-o tara nedezvoltata ca India. Cultura occidentala a
progresat foarte mult acum in domeniul stiintei. Civilizatia
occidentala este ca un copac foarte mare care a crescut peste limitele
sale normale. Trebuie insa sa ii descoperim radacinile, iar daca ele
se gasesc in India sau in orice alta tara, de ce sa nu acceptam ca un
copac nu poate exista fara radacini, iar radacinile nu au nici un rost
daca nu hranesc copacul, care altminteri s-ar prabusi.
Aceasta putere a dorintei pure este infasurata in trei spire si
jumatate. Spira este denumita in limba sanscrita Kundal si deoarece
energia respectiva este de natura feminina, ea poarta numele de
Kundalini. Kundalini este asezata in osul triunghiular, asemenea unei
flori delicate care se trezeste si traverseaza cei sase centri
energetici din coloana vertebrala, iar apoi strapunge zona fontanelei.
Adevarul absolut, pe care trebuie sa-l acceptam, este ca nu suntem
corpul nostru fizic, nici mentalul, nici emotiile, nici inteligenta,
nici ego-ul sau conditionarile, ci suntem dincolo de toate acestea,
Spiritul pur.
Ajunsi in acest moment, va voi marturisi ca aceasta cunoastere este
accesibila tuturor oamenilor, prin intermediul Sahaja Yoga. Sunt multi
care o utilizeaza la nivel mental, deoarece ei citesc carti scrise de
intelepti care nu au fost suflete realizate. Fiind prinsi fara de
scapare in paienjenisul cuvintelor (Shabda Jalam), ei practica tot
soiul de ritualuri, postesc (Japas, Tapas) si fac acte de penitenta,
isi parasesc familiile si societatea, incercand sa duca o existenta de
celibatari, care este cu totul impotriva naturii.
Aproape toti acestia, sunt persoane orientate spre bani si au
fondat organizatii unde propovaduiesc tot felul de neadevaruri. Dar
care este dovada minima necesara, pentru ca oamenii sa aprecieze ce au
primit prin Sahaja Yoga, fara a plati nici un ban? In primul rand, ei
trebuie sa primeasca experienta Realizarii Sinelui. Vor ajunge sa
simta in varful degetelor, suflul racoros al Duhului Sfant, si vor
primi puterea de a da realizarea altora. Ei ajung sa cunoasca ce nu
este in regula cu chakrele lor si ale altora, si devin capabili sa le
corecteze. Isi corecteaza problemele ramase de la falsii guru, iar
situatia lor pe multiple planuri se imbunatateste considerabil. Cu
totii ajung sa simta o pace absoluta, atat in interior cat si in
exterior. Casatoriile celor din Sahaja Yoga sunt in proportie de 95%
foarte reusite, iar copiii nascuti realizati, sunt niste mari sfinti.
Mai exista si un alt adevar care trebuie acceptat, si anume ca
exista o putere subtila a iubirii divine, care indeplineste intreaga
lucrare vie. Acest proces poate fi explicat numai dupa Realizarea
Sinelui. Energia Kundalini se trezeste in mod spontan si strapunge
zona fontanelei. In acest moment, spiritul reflectat in inima se
ilumineaza si, la randul sau ilumineaza atentia, iar omul devine
capabil sa contemple fenomenul in fiinta sa. In acelasi timp se simte
un suflu racoros in varfurile degetelor si in zona fontanelei, acesta
purtand nume diferite asupra carora nu ne vom opri.
In timpurile moderne este foarte greu sa-i convingi pe oameni ca
exista o cale prin care se poate atinge pacea interioara. Mentalul
omului modern este foarte complicat si a ajuns la concluzia ca poate
rezolva problemele vremurilor actuale doar pe calea ratiunii. Aceasta
complicatie a creierului, precum si convingerea creata, nu permit nici
unei idei despre adevarul absolut sa patrunda in mintea savantilor,
intelectualilor sau oamenilor de stiinta contemporani.
Ei nu vor sa vorbeasca despre ceva care nu implica o discutie in
contradictoriu in cadrul vreunui seminar sau a unei conferinte
internationale. Asemenea idei nu sunt acceptabile pentru oamenii care
savureaza disputele si traiesc prin jocul lor. Pentru a da un exemplu,
cand am fost la Paris pentru prima oara si trebuia sa vorbesc
publicului despre bucuria interioara, toti m-au prevenit ca arat prea
bucuroasa si fericita, iar infatisarea si atitudinea mea nu sunt
acceptate de marii intelectuali ai Frantei, care vor trage concluzia
ca bucuria mea este pricinuita de ignoranta, si ca daca as intelege ce
este viata, as fi cu siguranta cea mai nefericita persoana. Nu am
putut intelege cu nici un chip, cum si-au format francezii conceptia
ca sunt cei mai norocosi dintre oameni. De fapt, francezii sunt
convinsi ca sunt ceva cu totul special. Cultura lor de alcool este,
intr-adevar, "deosebita". Iar prin sistemul lor putred de valori, ei
au devenit (si i-au facut si pe ceilalti) alcoolici si extrem de
nefericiti.
La inceputul conferintei, m-am adresat audientei cu apelativul "mizerabili",
deoarece am considerat ca acesta ar fi modul cel mai atragator de
abordare. Si, intr-adevar, au devenit foarte curiosi sa auda ce aveam
sa le spun. Le-am spus ca la Paris, la fiecare al zecelea felinar dai
peste niste betivi care stau si cugeta la sfarsitul lumii, ultimul
lucru care mai trebuie sa se petreaca. Dar daca la fiecare al zecelea
felinar exista o carciuma si la fiecare al doilea felinar intalnesti o
prostituata, ce se mai poate intampla acestor oameni care, sub
pretextul de a fi atat de nenorociti, isi toarna bauturile pe gat de
indata ce apune soarele, iar unii dintre ei de indata ce rasare
soarele.
Odata, calatoream pe o nava cu perna de aer, de la Londra la Paris.
Ajunsi la Lille, am descoperit ca toate casele erau incuiate la ora
sapte si jumatate seara. Ne ratacisem si a trebuit sa batem la usa
fiecarei case unde erau lumini aprinse. Dintr-una a iesit un barbat
beat, iar din alta, cu chiu cu vai, a raspuns o doamna care era beata
in ultimul hal. Erau atat de beti, incat nu i-am putut intreba absolut
nimic. Ne-am gandit atunci sa cautam un restaurant unde sa ni se arate
drumul, dar nimeni nu a stiut sa spuna unde este restaurantul. A fost
foarte greu sa vorbim cu cineva dupa ora noua seara in acel loc care
era, chipurile, un oras modern din Franta.
Pe de alta parte, elita intelectuala se complace intr-un alt fel de
betie. Sunt atat de conditionati, incat este imposibil chiar sa le
pomenesti numele Divinitatii. In ceea ce-i priveste pe barbatii din
Occident, ei sunt foarte ocupati cu jocurile de noroc, cu bautura si
cu legaturile amoroase. Femeile sunt foarte ocupate sa arate frumoase
la varsta de saptezeci de ani, pentru a-i atrage pe barbati, la fel ca
orice prostituata care si-a facut din asta o meserie.
Intr-o asemenea societate, in care nimic nu este respectat, ce
sanse are cineva sa vorbeasca despre Divinitate? Totusi, trebuie sa
spunem ca in toate aceste tari occidentale, ca rezultat al culturii
lor, s-a creat un gen de confuzie si revolta care au inrautatit
situatia. Tinerii s-au dedat la tot felul de metode distrugatoare si,
dupa ce multi dintre ei s-au ruinat, au aderat la secte ingrozitoare
si falsi guru. Din religiile lor au nimerit in tot felul de secte si
au ajuns la tot soiul de asa-zisi guru preocupati de putere sau de
bani. Acesti cautatori ai pacii interioare, au ajuns sa se ruineze
complet, atat financiar cat si mental, fiind cu totii hipnotizati de
faimosii lor maestri.
Acei tineri care au supravietuit, au fost extrem de zdruncinati si
au inceput sa doreasca in permanenta sa practice un joc datator de
senzatii tari, care sa le zdruncine mentalul atat de sufocat de
conditionari si ganduri, de parca ar fi dorit sa evadeze din realitate
si sa patrunda in iluzia unei vieti artificiale. Vechile scripturi
spun ca acestea sunt timpurile cele mai rele - Kali Yuga, cand oamenii
traiesc in iluzie si in confuzie (bhranti). Iluzia este foarte
stresanta si nu ingaduie nici un moment de destindere.
Astfel, desi cautarea adevarului s-a declansat intr-un mod decisiv,
cu toate piedicile existente ar fi necesar ca Divinul sa patrunda cu
putere in toate aceste tari, deoarece exista foarte multi oameni
hartuiti si chinuiti de ei insisi, nemultumiti de viata lor si cautand
cu disperare sa o imbunatateasca.
Acesti oameni sunt cautatorii de pretutindeni. Ceea ce cauta este
pacea propriului lor mental. Vestea cea buna care li se aduce acum,
este ca s-a realizat o descoperire unica, gratie careia omul poate sa
atinga pacea interioara. Pentru asta insa, trebuie sa treaca dincolo
de mental. Este un lucru cunoscut in Orient inca din vechime, in
special in India, iar in Occident au existat de asemenea persoane care
detineau informatii prin care se putea atinge starea de Realizare a
Sinelui. William Blake in Anglia, Moliere si Maupassant in Franta,
precum si multi alti scriitori precum C.S. Lewis si unele
personalitati din America, au fost haraziti cu viziunea unei vieti
divine viitoare, cu care intr-o zi, vor fi binecuvantate fiintele
umane.
Puteti sa credeti sau nu, dar adevarul este ca in stadiul pe care
l-a atins constiinta umana noi nu putem afla adevarul absolut. Acesta
este motivul pentru care exista atatea tipuri de filosofii si de
ideologii, iar oamenii doresc sa aiba diferite feluri de religii care
sunt exclusiviste si care ii fac sa se lupte intre ei si astfel sa
distruga in final principiile de baza ale religiilor.
Tot ceea ce va voi spune acum, nu trebuie acceptat orbeste. Au
existat deja suficiente neajunsuri provocate de credinta oarba. Dar
daca aveti o minte deschisa ca a unui om de stiinta, ar trebui sa
examinati aceste lucruri ca pe o ipoteza si, odata ce se dovedeste
adevarata, sa o acceptati.
Ipoteza sustine ca in corpul nostru exista un corp subtil menit sa
asigure ultimul salt in evolutia noastra. Mai intai de toate, insa,
trebuie sa se recunoasca faptul ca cel mai mare organizator este
Creatorul nostru.
In corpul omenesc exista trei tipuri de sisteme nervoase. Primul
este sistemul nervos central, al doilea este sistemul nervos simpatic
care are un aspect stang si un aspect drept, iar al treilea este
sistemul nervos parasimpatic.
Sistemul nervos simpatic este destinat starilor de urgenta. De
exemplu, daca cineva vede un tigru in jungla, incepe sa fuga din
rasputeri. In aceasta situatie de urgenta, bataile inimii se
accelereaza foarte tare, fenomen care este provocat de sistemul nervos
simpatic. Ritmul inimii va reveni la normal, datorita actiunii
sistemului nervos parasimpatic, plasat in centru.
Nu stiu daca stiinta medicala a ajuns sau nu la concluzia ca
sistemele simpatice stang si drept actioneaza in sensuri opuse, fiind
complementare. De exemplu, sistemul nervos simpatic stang este
intretinut de un canal subtil stang numit Ida Nadi (canalul Lunii),
iar sistemul nervos simpatic drept, de un canal numit Pingala Nadi (canalul
Soarelui). Ida Nadi confera fiintei umane latura sa emotionala. La
nivelul subconstientului, trecutul este inregistrat dincolo de acest
canal Ida. Subconstientul reprezinta trecutul: trecutul imediat,
trecutul zilei de ieri, trecutul acestei vieti, trecutul vietilor
trecute si in ultima instanta, trecutul intregului proces al creatiei
de la inceputurile sale, adica subconstientul colectiv. Toate aceste
niveluri sunt situate succesiv in plan vertical si nu in plan
orizontal. Pentru a realiza ascensiunea spirituala, omul nu are nevoie
sa parcurga toate aceste zone ale subconstientului (asa cum sustin
numerosi psihologi).
Celalalt canal, Pingala Nadi, actioneaza pentru bunul mers fizic si
mental (intelectual) al fiintelor umane. In centru exista sistemul
nervos parasimpatic, intre buclele sistemului nervos simpatic stang si
drept. Astfel, de cate ori sistemul nervos simpatic este epuizat din
pricina starilor de urgenta, parasimpaticul relaxeaza si alimenteaza
energetic cele doua canale si, in ultima instanta, ajuta la
functionarea sistemului nervos simpatic. De cate ori buclele canalelor
se intersecteaza, se formeaza niste centre de energie, cunoscute sub
numele de chakre. Genele sunt afectate de activitatea zilnica a
sistemului nostru nervos simpatic stang si drept.
Sistemul parasimpatic este alimentat de un alt canal denumit
Sushumna Nadi (canalul evolutiei). Tot ceea ce am realizat in cursul
evolutiei noastre, este inregistrat si stabilizat in acest sistem
nervos. De exemplu, oamenii sunt fiinte superioare si poseda mai multe
facultati decat animalele. Daca un caine sau un cal vor trebui sa
treaca peste un sant murdar, nu vor resimti nici un dezgust, spre
deosebire de fiinta umana. Oamenii au capatat o sensibilitate speciala
fata de murdarie, gunoaie si mirosuri urate. Exista o sumedenie de
situatii care demonstreaza ca fiintele umane sunt sensibile la factori
la care animalele nu reactioneaza deloc. Toata aceasta sensibilitate
si tot ceea ce am realizat pe parcursul procesului nostru evolutiv, se
afla exprimate in canalul central.
In corpul nostru mai exista o energie de tip rezidual, care se afla
in stare potentiala, infasurata in osul triunghiular denumit sacru.
Energia aceasta este reziduala in sensul ca ea constituie energia
originara fundamentala, care nu a suferit nici o diviziune. Atunci
cand Energia Divina patrunde in creierul fatului suficient de
dezvoltat, se descompune in trei fascicule, datorita creierului in
forma de prisma, printr-un fenomen asemanator refractiei. Energia care
cade pe partile laterale ale creierului se intersecteaza patrunzand in
sistemul nervos simpatic. Insa atunci cand Energia Divina cade in
centrul creierului, ea traverseaza coloana vertebrala fara sa fie
supusa refractiei, si se incolaceste in osul sacru ca energie
Kundalini. Probabil ca grecii cunosteau faptul ca acesta este un os
sfant si de aceea i-au si dat numele respectiv. Energia originara si
atotcuprinzatoare este infasurata de trei ori si jumatate, aflandu-se
intr-o stare potentiala, de repaus.
Sistemul subtil pe care il avem in interior este innascut. Pe
parcursul evolutiei noastre, am dobandit sapte centri principali de
energie situati pe coloana vertebrala si, de asemenea, in creier.
Atunci cand se trezeste energia denumita Kundalini in sanscrita,
asemenea unei flori care rasare din samanta ei, energia respectiva
traverseaza cei sase centri si strapunge in final zona fontanelei
denumita Brahmarandhra, conectand constiinta umana cu puterea
atotpatrunzatoare a Iubirii Divine. Apare astfel in om cea de-a patra
dimensiune a constiintei. Iata modul in care Kundalini savarseste
Yoga. Atunci cand Kundalini se ridica, ea modifica baza de date
genetice si determina astfel o transformare a personalitatii. Cei sase
centri (chakre) sunt purificati, alimentati si iluminati, fapt care se
reflecta la nivelul genelor amplasate cate trei de fiecare parte a
spiralei ADN.
Omul trebuie sa cunoasca scopul ultim al existentei sale, care este
acela de a deveni Spiritul, care este reflectarea lui Dumnezeu cel
Atotputernic in inima noastra. Acest lucru inseamna descoperirea
propriei identitati, cunoasterea Sinelui. In acelasi timp, omul devine
una cu puterea Divina atotcuprinzatoare a iubirii. Constiinta devine
iluminata de Spirit, iar vibratiile divine incep sa curga prin
sistemul nervos central, iluminand intreaga fiinta. Putem atunci sa
simtim suflul racoros al Duhului Sfant (care este puterea
atotpatrunzatoare a Iubirii divine), la nivelul fontanelei si, de
asemenea, in palme si in varfurile degetelor.
Atingerea starii de constiinta fara ganduri determina instaurarea
calmului si a pacii interioare. In mod automat, incepem sa avem o
comportare corecta si plina de sfintenie. Toate deprinderile rele,
care au un efect distrugator, sunt parasite. Se dobandeste o fire
inocenta si plina de compasiune. Practicile sexuale deviate intra in
normal si chiar privirea si atentia devin lipsite de concupiscenta si
de lacomie.
Cautatorul cunoaste acum adevarul absolut in varfurile degetelor
sale. Ochii sai stralucesc, iluminati de un foc interior. Timpul isi
pierde puterea, iar procesul de imbatranire incetineste. Actiunea
devine non-actiune, astfel incat chiar atunci sufletul realizat
actioneaza, actiunea care este determinata de ego dispare.
Conditionarile trecutului, datorate mediului de viata si care aveau un
efect de inrobire totala dispar, si in locul lor se exprima o noua
cultura a sfinteniei. Viata colectiva a Sahaja Yoghinilor devine un
prilej de minunata bucurie. Sahaja Yoghinii capata puterea de a da
realizarea altor persoane, fapt care explica si raspandirea Sahaja
Yoga in nouazeci de tari ale lumii.
Iata dovada ca ceva s-a petrecut in oamenii care au realizat
trezirea in interiorul lor. Aceasta trezire este de mult asteptata de
catre toti cautatorii adevarului, drept ultima etapa care mai trebuie
strabatuta in cursul evolutiei. Pentru ca ea sa se realizeze, nimeni
nu-i poate porunci, nimeni n-o poate cumpara cu bani si nimeni nu-i
poate arata lipsa de respect.
Unii oameni, care nu sunt cautatori ai adevarului ci doar aroganti
sau poate prosti, pretind sa primeasca Realizarea Sinelui cu orice
pret. Mi-am dat seama insa ca este foarte greu ca acestia sa capete
Realizarea caci, oricat ar incerca, in ei nu se petrece procesul
asteptat.
Al doilea tip include oamenii cruzi ca Hitler, sau cei care au fost
posedati de idei sadice. Este foarte greu ca aceste persoane sa
primeasca Realizarea.
Am descoperit cu uimire ca in lume exista totusi foarte multi
oameni care sunt cautatori adevarati si pasionati, nascuti in
timpurile moderne (Ghor Kaliyuga). Este probabil ca ei sa mai aiba
niste defecte omenesti, dar Kundalini depaseste toate barierele,
sfarsind prin a le acorda o a doua nastere. In realitate, Kundalini
este Mama fiecaruia dintre noi. Ea are imprimate, asemenea unei benzi
magnetice, toate informatiile despre trecutul , inspiratiile si
aspiratiile noastre. Ea este Mama fiecaruia, care isi iubeste copilul
si este nerabdatoare sa-i daruiasca cea de-a doua nastere. Ea ne
intelege perfect si isi incepe imediat ascensiunea, atunci cand este
pusa in fata Realitatii Divine, strapungand in final zona fontanelei,
ceea ce odinioara era considerat un lucru aproape imposibil de
infaptuit. Pentru asta nu trebuie sa se stea in cap, nu trebuie sa se
tina post, nu trebuie sa se spuna rugaciuni; nimic din toate acestea,
ci doar sa existe abandon si umilinta in inima. Aceasta se intampla
numai prin binecuvantarea Divinului.
Am fost desprinsi de ideea de Divinitate datorita "maretei" opere
intelectuale a marilor nume ale literaturii, filosofiei, politicii si
economiei. In ciuda acestor eforturi, au existat oameni care si-au dat
seama ca ele nu le-au adus nici o farama de pace, de armonie sau de
prosperitate. In plan uman, de asemenea, pacea pe pamant este practic
de neconceput, din cauza agresorilor si a celor oprimati. Pentru
foarte multi, asadar, viitorul nu aduce nici o speranta. Daca oamenii
doresc intr-adevar sa salveze lumea, singura cale este sa practice
Sahaja Yoga.
Spiritul, care este reflectarea lui Dumnezeu cel Atotputernic, este
sursa adevarului absolut si a bucuriei. Dar spiritul nu lumineaza
constiinta noastra aflata in starea sa obisnuita, ci numai dupa
Realizarea Sinelui. Asadar, pentru a putea descoperi iubirea pura,
pacea si bucuria adevarului absolut, omul trebuie sa devina Spiritul.
Iata primul lucru pe care trebuie sa-l intelegem si sa-l acceptam,
deoarece noi nu suntem acest corp, acest mental, acest intelect,
aceste emotii, aceste conditionari sau acest ego. Noi spunem: "corpul
meu, mintea mea" etc., dar de fapt prin "al meu" noi ne referim la
ego-ul nostru.
Vedem in jur flori minunate, copaci, fructe, tot felul de fiinte,
anotimpuri care se schimba si nu ne gandim deloc "Oare cine savarseste
toate acestea?" Acel cineva nu este decat puterea divina
atotpatrunzatoare a iubirii, numita si Ritambhara, care face toate
lucrurile si pe care o luam drept un bun deja castigat, fara sa-i
acordam o consideratie speciala.
Daca-l veti intreba pe doctor: "Cine mentine functia inimii?", el
va spune: "Sistemul nervos autonom"; dar acest sistem nervos autonom
are ceva in spatele sau. Cine este acel ceva care il intretine? Nimeni
nu va va putea raspunde. Cel mult, vor fi destul de cinstiti sa admita
ca nu cunosc raspunsul, desi acesta exista. Sufletul este cel care
regleaza toate fenomenele vitale din corp.
Asa cum am mai spus, atunci cand energia Kundalini se ridica, ea
strapunge zona fontanelei si ne conecteaza cu puterea
atotpatrunzatoare a Iubirii Divine care indeplineste intreaga lucrare
vie, pentru care nu trebuie sa platim si la care nici macar nu ne
gandim. Aceasta putere vitala incepe sa curga in fiinta noastra si
toate problemele fizice, mentale, emotionale si spirituale sunt
rezolvate, iar problemele genetice sunt corectate automat.
De-a lungul caii centrale a ascensiunii noastre (Sushumna), exista
sapte centri de energie subtila. Dar mai exista si o serie de centri
secundari care, impreuna cu cei principali, au fost creati in
interiorul nostru pe parcursul procesului evolutiv. Centrii de pe
partea stanga intretin latura emotionala, iar cei de pe dreapta se
ocupa de latura fizica si mentala a fiintei noastre.
http://www.sahaja-yoga-ploiesti.net/corp.html
Atunci cand Kundalini se ridica si trece prin cei sase centri
destinati aspectelor de ordin fizic, mental, emotional si spiritual,
ea ii hraneste pe fiecare in parte. Centrii isi vor reflecta noua
stare asupra genelor. Ei vor fi iluminati si, astfel, fiecare aspect
fizic, mental, emotional si spiritual va fi iluminat la randul sau.
Odata ce e strapuns ultimul centru situat la nivelul fontanelei (osul
moale din copilarie), ne unim cu puterea universala a iubirii Divine.
Prin varfurile degetelor incepe sa curga suflul racoros al Duhului
Sfant, sub forma unor vibratii binefacatoare. Suflul racoros se poate
simti iesind din zona fontanelei. Aceasta reprezinta ultima experienta
a Realizarii Sinelui.
A doua experienta este ca, in ascensiunea ei, Kundalini creeaza o
stare de constiinta lipsita de ganduri (Nirvichara Samadhi). Fiintele
omenesti se gandesc fara intrerupere fie la viitor, fie la trecut.
Daca cineva le spune sa traiasca in prezent, lucrul le este cu
desavarsire imposibil. Un gand apare asemenea unui val, dupa care se
ridica un altul si, tot asa, gandurile se ridica si coboara, iar sursa
lor este exclusiv trecutul sau viitorul.
Atunci cand Kundalini se ridica, gandurile se distanteaza. Intre
ganduri exista un interval foarte mic (vilamba), care se dilata si se
creeaza o stare de liniste totala. Atunci ne aflam in prezent, dar
lipsiti de ganduri, de griji sau de manie, caci prezentul este
realitatea. De fapt, realitatea este in prezent, deoarece trecutul a
incetat sa mai existe, iar viitorul inca nu a sosit. Cand suntem in
aceasta stare a prezentului, resimtim un calm si o pace absoluta. Iata
modul in care atingem pacea interioara; ea poate fi realizata si in
plan colectiv, atunci cand miilor de oameni li se trezeste energia
Kundalini.
Cand stam in apa, de pilda, ne este teama de valurile mari. Dar
daca ne urcam intr-o barca, putem urmari tumultul valurilor, devenind
martori ai spectacolului si bucurandu-ne chiar la vederea sa. In
acelasi fel, evoluand treptat catre starea de prezent, observam toate
problemele care ne inconjoara, le urmarim, devenim martori si ajungem
sa ne detasam cu totul de ele. Atunci putem cunoaste solutiile,
devenind capabili sa rezolvam problemele aparute. La acest nivel nu
suntem tulburati nici de viitor si nici de trecut, ci ne bucuram doar
de binecuvantarile prezentului ca unica realitate, fiind constienti,
dar netulburati de ganduri. Noi suntem foarte constienti, dar lipsiti
de orice fel de gand (Nirvichara Samadhi), stare in care tot ceea ce
observam se imprima in memorie, ca pe o fotografie. Linistea
interioara ne deschide inima, iar ego-ul si conditionarile incep sa se
topeasca in oceanul linistii absolute.
Daca avem, de pilda, un covor frumos, ne preocupa cum sa-l pastram
mai bine. Daca el apartine altcuiva este chiar mai rau, caci atunci ne
agitam si mai mult. Dar daca putem sa intram in starea de constiinta
fara ganduri, il privim doar, fara sa avem nici o neliniste. Atunci,
bucuria artistului care a creat covorul incepe sa ne inunde fiinta,
curgand in interiorul nostru prin zona fontanelei. Valuri mangaietoare
si pline de pace ne fascineaza, iar gandurile care ne vin in aceste
clipe sunt ganduri de esenta divina, aidoma inspiratiilor.
Daca dorim sa gandim, o putem face, iar daca nu dorim asta, nu avem
nevoie sa gandim. Iata starea pe care o numim in sanscrita a patra
dimensiune a constiintei (turiya). Ea se instaleaza uneori timp de
cateva secunde imediat dupa trezire, iar apoi incepe sa se
prelungeasca, persoana respectiva atingand pacea absoluta a mentalului.
La inceput, incercam sa iesim din ocean si sa ne urcam in barca.
Daca suntem in barca si stim sa inotam, putem sari din nou in valuri
ca sa-i salvam pe altii care sunt inspaimantati sa nu se inece.
Aceasta este a doua stare, care se numeste constiinta lipsita de
indoiala, in care nu mai exista indoieli legate de sine. Omul este pe
deplin increzator si este capabil sa ridice energia Kundalini a altor
oameni, ii poate vindeca pe altii si se poate mentine in propria stare
de turiya, fara sa fie tulburat de ceea ce este in jur. Noua stare se
numeste constiinta fara indoiala (Nirvikalpa Samadhi), cand nu mai
exista indoieli despre sine sau despre Divinitatea care actioneaza in
interior.
Mai mult decat atat, forta divina atotpatrunzatoare lucreaza. Odata
ce suntem conectati la ea, incepe sa ne protejeze. Ea este oceanul
cunoasterii, oceanul miracolelor, oceanul bucuriei, oceanul iubirii si
oceanul compasiunii, dar mai presus de toate este oceanul iertarii.
Asadar, pentru a putea evolua in mod corespunzator, omul ar trebui
sa ierte pe toata lumea fara a se gandi la cineva anume. Asta inseamna
ca trebuie sa spuneti din inima "Iert pe toata lumea", cel putin de
trei ori. Cand o spuneti, sa nu va ganditi la persoanele pe care
trebuie sa le iertati, deoarece simplul gand va va da dureri de cap,
astfel ca cel mai bine este sa spuneti "Iert pe toata lumea", de cel
putin trei ori zilnic. Fie ca iertati, fie ca nu iertati, nu faceti de
fapt nimic, dar daca nu iertati, atunci va atrageti influente
negative. Asa cum stau lucrurile acum, multi oameni au cazut pe mana
unor persoane negative care se distreaza in continuare, in vreme ce ei
se chinuie. Asa ca a sosit vremea ca ei sa scape de povara, iar pentru
asta trebuie sa spuna: "Iert pe toata lumea".
Al doilea lucru pe care trebuie sa-l intelegeti, este ca daca
sunteti in cautarea adevarului, nu puteti fi vinovati de nimic. Din
cauza cautarii, intreaga vina s-a spulberat, asa ca nu este nevoie sa
va simtiti vinovat sau sa va spovediti cuiva. Odata ce cautati
realitatea, v-ati debarasat de intreaga vina care s-a acumulat in
mentalul vostru. Majoritatea vinovatiilor sunt artificiale. Nu este
nevoie sa purtati in minte vreo vinovatie, dar oamenii continua sa le
poarte ca pe o moda. Vina apartine trecutului si atata vreme cat
trecutul nu mai exista, nu trebuie sa va preocupati de el. Indiferent
de ce greseli ati comis, trebuia sa le infruntati la vremea respectiva,
dar acum nu mai are rost sa va necajiti din pricina unor vinovatii
care tin de trecut.
Spuneti-va deci: "Ma iert pe mine insumi". Trebuie sa spuneti: "Ma
iert pe mine insumi", deoarece puterea divina a iubirii este si
oceanul iertarii. Asa ca trebuie sa va iertati pe deplin si sa nu va
mai irositi timpul simtindu-va vinovati.
Daca nu va iertati pe voi insiva, centrul subtil al lui Vishuddhi
stang se va bloca si se va dezechilibra intr-atata, incat se va
inchide cu totul, iar energia Kundalini nu se va mai putea ridica.
Exista oameni care se simt vinovati chiar pentru stramosii lor, care
ar fi comis o serie de nedreptati fata de altii.
In al doilea rand, daca nu va iertati pe voi sau pe ceilalti, se va
dezechilibra Agya chakra de la nivelul chiasmei optice, un centru
subtil extrem de stramt. Daca nu va iertati pe voi sau pe ceilalti,
centrul nu se poate deschide, iar deschiderea sa este absolut
esentiala pentru trecerea lui Kundalini. Odata ce i-ati iertat pe
ceilalti fara sa va ganditi la ei, va simtiti mult mai usurati. Atunci
cand Kundalini se ridica prin Agya chakra, ea va va face constienti,
dar fara ganduri. Iertati-va pe voi si pe ceilalti, fara sa va ganditi
la nimeni anume, de trei ori pe zi, dimineata si seara inainte de
culcare. Acest lucru va va fi ca o rugaciune.
Cand va aflati in prezent, sunteti surprinsi cata liniste dobanditi.
In lacul mintii nu mai exista nici o turbulenta sau unda si va
bucurati de noua pace, ca de o mare binecuvantare. Pentru a stabili
aceasta pace in interior, trebuie sa intram zilnic in starea de
constiinta fara ganduri. Lucrurile frumoase create de om sau de natura
ne vor face automat sa devenim constienti, dar fara ganduri. Vom
urmari totul fara nici un gand venit din afara, doar resimtind bucuria
creatiei respective, ca pe o energie abstracta care umple fiinta, si
vom fi foarte fericiti in plan subiectiv si nu ca rezultat al unei
reactii obiective sau deliberate venite din mental.
Lumea are nevoie de oameni care au fost haraziti in inimi cu
aceasta pace si bucurie binecuvantata si care, mai tarziu, ii vor face
pe altii la fel ca ei, alcatuind astfel o societate organizata, un
grup sau o noua comunitate care se bucura de noua stare de pace a
fiintei. Aflati in starea respectiva, nu fugim de societate, nu
denuntam pe nimeni, ci suntem aidoma unui vas de pamant ars care nu
mai poate fi modelat in nici un fel, pentru ca a trecut deja prin foc.
Devenim acum oameni cu o constiinta matura, care nu pot fi marcati,
care nu pot fi murdariti si nici patati de vreo forta negativa. Astfel,
instaurarea pacii mondiale poate avea loc numai cu ajutorul oamenilor
care au atins aceasta stare in vremurile moderne foarte speciale, pe
care le-as numi vremea infloririi.
Biblia le numeste Judecata de Apoi, iar Coranul - Kiyama (timpul
invierii). Altminteri, este cu totul artificial sa credem ca ar putea
sa existe fiinte umane apartinand unui grup sau unei organizatii, care
sa poata crea pacea mondiala. A venit timpul ca multi oameni sa isi
primeasca Realizarea Sinelui si sunt sigura ca va sosi si ziua cand
acesti oameni nascuti pentru a doua oara in imparatia iubirii Divine,
vor raspandi pacea pe tot globul.
Capatand lumina Spiritului, fiintele umane scapa de toate lucrurile
artificiale si false care asalteaza mentalul. Mai intai de toate, din
mintea cautatorilor dispare frica. De exemplu, daca circulam intr-un
trafic foarte intens, suntem nelinistiti, dar daca stam pe varful unui
munte urmarind de sus totul, intreaga agitatie dispare. In acelasi fel,
urmarim zarva si lupta mentalului, fara sa fim catusi de putin
tulburati. Astfel, frica de moarte sau de alte lucruri dispare pur si
simplu, iar noi traim intr-un prezent etern. Ne bucuram de fiecare
moment al vietii noastre si incercam sa daruim bucuria tuturor
celorlalti.
Este foarte important sa se observe ca primul centru subtil,
Muladhara, care inseamna suportul radacinii, se afla situat sub
Kundalini. Aceasta chakra actioneaza asupra plexului pelvic care
detine functia excretiei si functia sexuala. Deoarece chakra se afla
sub Kundalini, ea nu joaca nici un rol in ascensiunea acesteia.
Dimpotriva, chakra respectiva isi inceteaza intreaga activitate in
momentul cand Kundalini se ridica pentru a savarsi unirea (Yoga) cu
puterea Divina, moment in care devenim inocenti, asemenea copiilor.
Astfel, frica noastra de moarte sau de orice altceva dispare pur si
simplu, iar noi traim o viata eterna in prezent. Ne bucuram de fiecare
moment al vietii si incercam sa daruim aceasta bucurie tuturor.
Atunci cand Kundalini se ridica la al treilea nivel subtil, la
chakra numita Nabhi, devenim de o corectitudine desavarsita. Zona
respectiva, numita si Oceanul Iluziei, este iluminata de cele zece
principii ale stapanirii de sine. Marii maestri au creat cele zece
centre ale poruncilor fundamentale care, atunci cand sunt iluminate,
ne transforma in sfinti. Atunci nu mai este deloc necesar sa ne
impunem o comportare stricta, caci capatam in mod automat puritatea
Spiritului. Asa cum oul se transforma in pasare, si noi ne transformam
printr-o a doua nastere.
Yoghinul sau cel care il cunoaste pe Brahma ori puterea
atotpatrunzatoare, este numit in sanscrita Dwija, adica el este cel
nascut a doua oara, iar pasarea e numita la fel. Sunt zece maestri
primordiali, printre care Avraam si Moise, ce au revenit mereu pe
pamant, prin nasteri repetate. Zarathustra s-a nascut de cinci ori,
iar ceilalti s-au nascut si ei in diferite locuri si tari pentru a-i
indruma pe oameni sa adopte o viata curata si sa realizeze echilibrul
interior necesar ascensiunii lor.
Doar prin discutii despre o viata religioasa, lucrurile nu se vor
schimba. Citind scrierile sfinte nu facem decat sa ne pierdem in
paienjenisul vorbelor (Shabda Jalam). Dupa trezire, cand Kundalini se
ridica in zona subtila numita Oceanul Iluziei (Bhava Sagara), simtim
in interior existenta unei religii universale. Atunci cand centrul
este pe deplin iluminat si stabilizat in spiritualitate, devenim in
mod automat drepti. Respectam sistemul de valori, devenim morali,
cinstiti, lipsiti de violenta si plini de compasiune. Toate aceste
calitati incep sa devina atat de evidente in interiorul nostru, incat
ne transforma intr-o noua fiinta, care este asemenea unui sfant si
care are regulile si interdictiile inscrise in fiinta sa.
In momentul in care cel de al doilea centru subtil numit
Swadhisthana este iluminat, se dezvolta creativitatea umana. Printre
noi exista multi artisti, muzicieni, pictori, arhitecti, constructori
care au devenit dintr-o data cunoscuti in toata lumea si au atins un
inalt nivel al creativitatii. Centrul Swadhisthana de pe partea stanga
ne da cunoasterea despre legile divine, despre modul lor de actionare
si felul in care trebuie insusite in interiorul nostru, ne invata cum
sa le folosim pentru binele personal si pentru binele celorlalti.
Chakra Swadhisthana provine din chakra Nabhi care se afla in centrul
ombilicului. Chakra Swadhisthana se deplaseaza, asemenea unui lotus,
pe tot cuprinsul Oceanului Iluziei. Cand ea se apropie de partea
stanga, o sustine distrugand fortele negative existente aici, forte
create prin practici spirituale gresite. Acest centru este destinat
cunoasterii Pure Divine (Shuddha Vidya). Sub actiunea Legilor Divine,
problemele umane manifestate la nivelul sistemului nervos central pot
fi rezolvate automat, pentru propria persoana si pentru ceilalti.
Cand chakra se deplaseaza catre partea dreapta, ea se conecteaza
direct cu Pingala Nadi, prin care inteligenta se transforma in
intelepciune echilibrata. Multi copii care nu faceau fata procesului
de invatamant si erau chiar eliminati din scoala, au devenit dupa
Realizare elevi foarte buni, ajungand chiar primii din clasa. Multi
studenti au castigat burse, iar majoritatea elevilor care vin la
Sahaja Yoga obtin cele mai bune rezultate. Creierul devine mai alert,
inteligenta se ascute mult peste normal, dar fara nici o urma de
viclenie sau de aroganta. Dimpotriva, elevii sau persoanele care au
fost ajutate de Sahaja Yoga, devin modeste, blande si pline de
compasiune.
Omul trebuie sa fie atent in viata, pentru a se tine departe de
extreme. Dar viata moderna il impinge spre extreme, pana cand apare in
interior un fel de reactie. Multe persoane pot fi vazute stand la
soare ore in sir dupa pranz, timp in care soarele le ataca pielea. Ei
se pot imbolnavi de cancerul pielii, dar continua sa stea in soare
pana cand se si imbolnavesc de aceasta maladie. Toate obiceiurile rele
au o natura asemanatoare. De exemplu, Marele Premiu pentru cursele de
automobilism este unul dintre cele mai rele lucruri inventate vreodata,
caci acolo trebuie intr-adevar sa moara cineva pentru a-i face pe plac
publicului. Luptele de tauri din Spania, de care mai nou s-au apucat
si femeile, fac parte din aceeasi categorie. Iata motivul pentru care
multi oameni care se complac in activitati extreme ale canalului drept
sunt atacati de boli precum cele de ficat, constipatii grave, astm,
infarct, paralizie, diabet, leucemie, blocaje renale, etc.
Toate problemele create de comportarea extrema fie a canalului
drept fie a celui stang, pot fi corectate prin activarea energiei
Kundalini deoarece, in ascensiunea ei, ea atrage atentia catre centru.
Omul devine astfel o personalitate echilibrata, care nu se indreapta
catre extreme in nici una din actiunile sale. In plus, toate
obiceiurile orientate spre ego sunt abandonate. Dispar si deprinderile
cauzate de conditionari, astfel incat omul devine o personalitate
libera si detasata de tot ceea ce reprezenta el in trecut.
Un alt fenomen care se petrece cu omul realizat, este ca el nu mai
tine seama de barierele artificiale precum rasismul, nationalismul,
comunismul, capitalismul si toate celelalte "ism"-uri, devenind o
parte integranta a religiei universale si a imparatiei universale a
iubirii divine.
Religia universala este atunci iluminata in interior, ea
constituind expresia launtrica a celui care a invins toate indoielile
mentalului si si-a format o imagine clara despre ceea ce este gresit
in sistemul nostru, in familie, in tara si in intreaga lume. El
intelege motivele pentru care nu exista pace, nu se identifica si nici
nu devine sclavul conditionarilor generate de toate acele "ism"-uri.
In inima sa rezida lumina Spiritului, care este reflectarea lui
Dumnezeu cel Atotputernic si care este absolut liber si atotcunoscator.
In lumina Sa, putem intelege ca ceva este gresit in noi, in familia
noastra, in societate, in tara, drept pentru care avem parte de
suferinte.
Am intalnit odata, de pilda, o doamna din Elvetia, al carei copil
murise in patutul sau. Din pricina durerii, ea devenise o alcoolica
inveterata. Am intrebat-o cum i-a murit copilul si dupa multe ezitari
mi-a spus: "Copilul avea doua luni si dormea in camera alaturata in
vreme ce eu si sotul meu eram in dormitor. Intr-o dimineata, am gasit
copilul mort in patut. Am suferit un soc si am lesinat". Atunci am
aflat pentru prima oara ca, in Occident, parintii dorm separat de
copiii lor, chiar si cand acestia au mai putin de un an. Daca copilul
plange de foame, de sete, din cauza unui anumit disconfort sau daca se
sufoca, amandoi parintii stau dezbracati intr-o alta camera pentru ca
viata lor sexuala este mult mai importanta. Ea a mai adaugat: "Noi
dormim dezbracati, asa ca ii tinem pe copii intr-o alta camera". In
primul rand, nu am putut intelege de ce, in frigul muscator din
Elvetia, cuplurile dorm in pielea goala. Ce importanta are pentru un
copilas de doua luni, daca parintii lui nebuni dorm complet goi? "Asta
este cultura noastra", au fost cuvintele femeii. Aceasta cultura
orientata spre sex a rapit viata atator copilasi, care nici n-au
apucat sa afle cat de "culti" sunt parintii lor. De ce s-au nascut ei
oare in niste tari in care parintii nu-si doresc copii? Modul in care
femeile gandesc, vorbesc si abuzeaza de sex este intr-adevar
dezgustator. Ei se consuma prematur, devin impotenti si sunt asemenea
eunucilor din India, care nu stiu sa vorbeasca decat despre sex.
Dupa Realizarea Sinelui, parintii se schimba in mod radical,
devenind foarte grijulii si iubitori cu copiii lor. Cultura lor,
bazata pe sex, pe bani si pe putere devine orientata catre spirit,
facandu-si aparitia un nou stil de viata de familie plin de frumusete,
de iubire, de compasiune, de iertare si de bucurie. Aflati in lumina
Spiritului, ei pot vedea intunericul acestei culturi urate si aleg o
viata sexuala echilibrata, inteleapta si morala. Majoritatea copiilor
din familiile lor sunt nascuti realizati, fiind dotati cu multa
inteligenta, supunere, afectiune si intelepciune.
Al patrulea centru subtil este centrul inimii (Anahatha), situat pe
canalul central, in spatele sternului. El are doua aspecte laterale,
in stanga si in dreapta. Centrul se numeste Anahatha din pricina
sunetului creat in inima, fara percutie. Centrul are o importanta
considerabila, deoarece pana la varsta de doisprezece ani, el creeaza
anticorpii care circula prin tot corpul si se afla permanent sub
controlul sau.
De cate ori omul este inspaimantat de ceva sau este atacat, aceasta
chakra incepe sa pulseze si sa emita mesaje catre anticorpi care in
sanscrita se numesc Gana. Anticorpii incep sa lupte cu boala sau cu
agresorul. Centrul subtil al inimii din pozitia centrala asigura
sistemul nostru imunitar. Atunci cand savarsim acte gresite indreptate
impotriva Mamei Primordiale, care constau din perversiuni sexuale,
consum de alcool, de droguri, stress datorat nelinistii sau temerii de
oprimare, centrul respectiv este expus pericolului, ducand la slabirea
sistemului nostru imunitar prin pierderea puterii de a lupta impotriva
bolilor.
Centrul inimii de pe partea stanga se ingrijeste de buna funtionare
a cordului. Aici, Dumnezeu cel Atotputernic se reflecta ca Spirit
care, dupa Realizare, ilumineaza atentia. Centrul se blocheaza atunci
cand oamenii exercita un efort fizic sau mental excesiv, sau cand
consuma prea mult alcool. In asemenea cazuri, inima este slabita pana
in punctul in care se poate declansa un infarct. Infarctul de miocard
urmat de deces, survine in special la persoanele care la o varsta
tanara practica prea mult tenis sau alte sporturi asemanatoare. Acest
lucru este in directa legatura cu problemele ficatului, care este
guvernat de al doilea centru subtil Swadhisthana. Persoanele
preocupate in mod exclusiv de viitor au fie un temperament rece, fie
unul agresiv si irascibil. Ele sunt foarte expuse la atacurile de
miocard si la o varsta inaintata. Acest gen de oameni vulgari, perfizi,
fatarnici si corupti sunt intotdeauna in pericol de a suferi atacuri
de miocard.
Inima stanga se afla in conexiune cu mama noastra terestra, iar
centrul drept al inimii se afla in legatura cu tatal nostru terestru.
Centrul drept se blocheaza daca tatal a decedat de timpuriu sau daca
si-a parasit ori si-a maltratat copiii la o varsta frageda. Daca fiul
sau fiica nu manifesta respect fata de tatal lor si comit pacate
impotriva lui Dumnezeu Tatal cel Atotputernic, prin furt, inselatorie,
minciuni, violenta, crima, etc., inima dreapta va fi pusa intr-un mare
pericol.
Deasupra centrului inimii, in depresiunea de la baza gatului
situata intre cele doua clavicule, se afla centrul numit Vishuddhi
care reprezinta comunicarea in plan colectiv. Atunci cand aspectul sau
drept devine prea activ, persoana este aroganta si agresiva in vorbire
si in comportament. O asemenea persoana care sufera de o supra-activitate
a centrului Vishuddhi drept, foloseste cuvinte aspre, un ton care
seamana mai curand a latrat si ii domina pe toti cei din jur cu
limbajul sau ingrozitor. Atunci este posibil sa apara o serie de
simptome in plan fizic, incepand cu ragusirea si pana la pierderea
totala a vocii. Aspectul stang al chakrei este expus pericolului, cand
oamenii se simt vinovati si incep sa fie timizi, ascunsi, isi pierd
capacitatea de comunicare, nu se mai pot bucura de colectivitate si
sunt incapabili sa cante. Un sentiment exagerat de vinovatie poate
conduce la anghina pectorala sau chiar la un cancer laringian. Daca
centrul se deregleaza impreuna cu alti cativa centri subtili cu care
este corelat, atunci pot apare complicatii grave care depasesc
competenta doctorilor.
Intre sprancene mai exista un centru secundar al lui Vishuddhi,
denumit Hamsa chakra, care confera puterea discriminarii. Atunci cand
este iluminat, el daruieste harul discernamantului divin. Cand o
persoana este coplesita de prea multe decizii luate fara un
discernamant corespunzator, ea se poate imbolnavi de sinuzita sau de
migrena. In cazul blocarii centrului, nu trebuie sa se mai consume
alimente care irita gatul, cum ar fi cele acide sau foarte picante.
La intersectia chiasmei optice din creier, se afla centrul Agya cu
doua aspecte: unul guvernand hipofiza, iar celalalt epifiza. Epifiza
inmagazineaza toate conditionarile superego-ului, iar hipofiza creeaza
ego-ul. Cele doua baloane ale ego-ului si superego-ului sunt plasate
fiecare pe partea opusa, datorita intersectarii la nivelul chiasmei
optice unde se afla chakra Agya. Astfel, o persoana cu blocaje pe
partea dreapta are afectat balonul ego-ului pe partea stanga a
creierului, in vreme ce o persoana cu blocaje pe stanga are afectat
balonul superego-ului si al conditionarilor pe partea dreapta. Daca o
persoana are partea dreapta a corpului paralizata, atunci vom sti ca
este afectata partea stanga a creierului. Cand gandim prea mult, vor
aparea probleme la centrul din partea dreapta, iar ego-ul se va umfla
din ce in ce mai tare, inabusind intregul discernamant.
Conditionarile pe care le avem din copilarie, se acumuleaza treptat
pe partea stanga si vor crea probleme. Daca cineva a frecventat
persoane care practica ocultismul, sau a fost sub influenta unor
pretinsi guru, ori a unor secte care incearca sa hipnotizeze oamenii,
el poate deveni fanatic. Conditionarile dobandite nu sunt adevarate
dar, pe masura ce ne acapareaza, ajungem sa le acceptam ca fiind reale.
Odata cu varsta, se amplifica si conditionarile, iar efectul exercitat
de ele asupra psihicului este uneori extrem de periculos.
Ultimul centru subtil se afla in zona limbica, fiind acoperit de
osul fontanelei. Fiind zona ultimului salt evolutiv (Brahmarandhra),
acest centru (Sahasrara), cel mai important dintre toate, este
inzestrat cu o mie de petale (aspecte). Atunci cand este iluminat,
cele o mie de petale arata ca o mie de flacari ce ard silentios si
linistit in diferite culori. In Biblie sta scris despre Duhul Sfant: "Niste
limbi de foc au fost vazute impartindu-se printre ei si s-au asezat
cate una pe fiecare din ei".
Acest fenomen a fost descris, desigur, si in nenumarate scrieri
sfinte ale Indiei. Atunci cand Kundalini traverseaza cel de-al
saptelea centru subtil, ea strapunge osul fontanelei si se uneste sau
se contopeste cu puterea atotpatrunzatoare a iubirii divine. Efectul
este ca incepem sa simtim suflul racoros al Duhului Sfant in varfurile
degetelor, ca si in palme si in zona fontanelei. In acel moment,
simtim pentru prima oara puterea atotpatrunzatoare a iubirii divine.
Oamenii oscileaza dintr-o parte intr-alta, asemenea unui leagan sau
unui pendul. Ei nu pot ramane in centru, ceea ce devine posibil numai
cand Kundalini se stabilizeaza intr-o conexiune permanenta cu puterea
atotpatrunzatoare a iubirii Divine. Rezultatul deplasarii catre cele
doua extremitati este crearea de probleme personale si sociale.
Devenim capabili sa simtim in varfurile degetelor propriii centri
subtili si, de asemenea, centrii altor persoane, asa cum se observa in
figura de mai sus. Daca stim cum sa vindecam centrii nostri prin
cunoasterea de sine, atunci vom putea sa vindecam si centrii altor
persoane. Constiinta noastra atinge in mod automat nivelul constiintei
colective, prin care putem cunoaste totul despre chakrele celorlalti.
Devenim in stare sa intelegem limbajul chakrelor si, gratie lui, ii
putem intelege pe altii si problemele lor. Extrema dreapta reprezinta
personalitatea activa proiectata in viitor sau supraconstientul
colectiv, iar extrema stanga reprezinta subconstientul colectiv.